Festival medieval de la Cetatea lui Negru Vodă vă aşteaptă în week end jpeg

Festival medieval de la Cetatea lui Negru Vodă vă aşteaptă în week-end

​Pe 1 si 2 octombrie, la poalele vestigiilor istorice ale Cetatii Poenari (la 26 de km de Curtea de Arges), se desfasoara festivalul Pro Istoria Fest, informeaza organizatorii. Construita de Negru Voda si devenita apoi resedinta secundara a lui Vlad Tepes, Cetatea Poenari se pare ca l-a inspirat pe Jules Verne in crearea operei Castelul din Carpati.

Din program:parade ale luptatorilor medievali, demonstratii de lupte, concursuri de tras cu arcul, parade de domnite si demonstratii de dans medieval, show-uri de lumina, joc cu focul, acrobatii, workshop-uri, teatru de papusi, concerte (Vunk, Sistem, Holograf si altii).

Festivalul va debuta sambata, 1 octombrie, la orele 10:00, cu un program de inspiratie medievala, care va cuprinde parade ale luptatorilor medievali, demonstratii de lupte, concursuri de tras cu arcul, parade de domnite si demonstratii de dans medieval. Pentru copii, dar nu doar pentru ei, vor fi organizate ateliere de papusi, dar si spectacole de teatru de papusi.

Pe scena vor urca de la orele 16:00 nume binecunoscute ale folclorului autohton:Petrica Matu Stoian si Sanda Argint.

Prima zi se va incheia cu concertele sustinute de trupele Vunk, Sistem si Holograf. Show-ul de muzica si lumina va culmina cu un show de lasere proiectate pe ruinele cetatii.

Duminica, 2 octombrie, vor continua paradele de luptatori medievali, dar vor fi organizate si workshop-uri de bijuterie, expozitii de arme si armuri, dar si concursuri de alergare in saci si de tras cu franghia. Un concert de muzica medievala va intregi aceasta prima parte a zilei.

Dupa-amiaza, de la orele 15:00, vor urca pe scena Nina Predescu si Silvana Riciu, cu recitaluri de muzica populara, urmand ca spre seara publicul sa se bucure de nume ca Xonia sau DeepCentral.

Capul de afis al festivalului, Sistem, va incheia cele doua zile Pro Istoria Fest cu un program cu totul inedit, alaturi de trupa Crispus, care imbina acrobatia cu jocul cu focul, intr-un spectacol cu efecte vizuale unice.

PRO ISTORIA FEST-Cetatea Poenari este un eveniment ce face parte dintr-un proiect finantat din fonduri europene, intitulat "Sistem si prietenii - cetatea Poenari, respect pentru trecut" si care isi propune sa promoveze aceasta locatie cu semnificatie istorica deosebita din Romania.