Expoziţie: Primăvara de la Praga. 50 de ani
Anul acesta comemorăm 50 de ani de la Primăvara de la Praga, un eveniment ce a marcat un moment important în istoria recentă a cehilor şi slovacilor, dar şi a românilor.
Cu această ocazie, Ambasada Republicii Cehe şi Ambasada Republicii Slovace la Bucureşti, în colaborare cu Centrul Ceh Bucureşti şi Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române vă invită la o expoziţie ce documentează Primăvara de la Praga. Aceasta va putea fi vizitată între 12–24 septembrie, la Cercul Militar Naţional, Sala de teatru „Eusebiu Ştefănescu” (acces direct din Bd. Regina Elisabeta).
După cel de-al Doilea Război Mondial, Cehoslovacia a devenit unul dintre statele blocului comunist, începând cu anul 1948. Era începutul unei opresiuni dictatoriale ce avea să dureze aproape jumătate de secol. În acest context, cehii și slovacii au luptat pentru ca identitatea lor națională și culturală să nu piară, astfel că în anul 1968 a fost materializată o liberalizare culturală. Acest lucru nu a rămas fără consecințe. În luna august, sovieticii și-au trimis trupele pentru a invada Cehoslovacia, iar orașul Praga a devenit un loc al confruntărilor dintre aceștia și populația civilă. Liberalizarea culturală a fost stopată, controlul sovietic a devenit mult mai strict, dar acest lucru a îndârjit și mai mult activitatea disidenților împotriva acestui sistem opresiv. România nu a trimis trupe în timpul Primăverii de la Praga, riscând, astfel, relațiile cu Uniunea Sovietică, dar opunându-se categoric unei astfel de atitudini vădit agresive.
De asemenea, pe data de 19 septembrie, de la ora 18:00, va avea loc prezentarea traducerii în limba română a cărţii lui Zdeněk Mlynář „Crivăţul vine de la Kremlin”, completată de o dezbatere referitoare la evenimentele din august 1968, susţinută de istorici ai Academiei de Ştiinţe din Republica Cehă şi Academiei de Ştiinţe din Slovacia.