Expoziţie de fotografii despre destinele deţinuţilor politici din România comunistă
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), organizează miercuri, 23 decembrie 2015, de la ora 14.00, în Foaierul Media-aripa Intercontinental a TNB, deschiderea expoziţiei EXPUNERI, care surprinde destinele a 30 de deţinuţi politici din România comunistă în fotografii din albumul de familie, din detenţie şi de după eliberare. Proiectul a fost iniţiat de regretata Dana Cenuşă (Administraţia Naţională a Penitenciarelor).
Expoziţia, care va putea fi vizitată la Teatrul Naţional din Bucureşti până pe 20 ianuarie 2016, va fi una itinerantă, la fiecare nouă expunere adăugându-se noi nume. Astfel, IICCMER îi invită pe foştii deţinuţi politici, dar şi pe membrii familiilor acestora, să trimită fotografii reprezentative din perioada anterioară arestării, poze din detenţie (inclusiv cele din dosarul de încarcerare) sau realizate după eliberare, însoţite de o scurtă descriere, la e-mail irina.hasnas@iiccmer.ro. Nu sunt acceptate fotografii preluate de pe Internet şi pentru care nu există drepturi de utilizare.
Pentru informaţii suplimentare despre expoziţie sau despre alte proiecte IICCMER, vă rugăm să ne contactaţi la telefon+40 21 316 7565 sau la e-mail office@iiccmer.ro.