Expoziţie de benzi desenate, într o nouă galerie din Bucureşti jpeg

Expoziţie de benzi desenate, într-o nouă galerie din Bucureşti

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 12 decembrie 2012

Bucureştiul are un nou spaţiu cultural, la galeria Galateca, situat la parterul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I şi inaugurat prin vernisajul expoziţiei “Poveşti în imagini, benzi desenate, comicsuri”.

Noul spaţiu îşi propune să promoveze cartea, ilustraţia, grafica, fotografia, design-ul local şi conceptele expoziţionale multimedia. În paralel cu activitatea expoziţională, va găzdui ateliere, dar şi seri de lectură şi muzică. “Galateca este o noutate în spaţiul cultural românesc prin abordarea sa de la Carte la Arte, dar şi prin faptul că vom integra în expoziţii o multitudine de evenimente, design de obiect inspirat din exponate, ateliere tematice şi multimedia” explică Iulia Gorneanu, Project Manager.

Prima expoziţie, desfăşurată între 7 decembrie 2012 şi 17 februarie 2013, a beneficiat de experienţa curatorială a lui Alexandru Ciubotariu, alias Pisica Pătrată, fondatorul Muzeului Benzii Desenate. “Poveşti în imagini, benzi desenate, comicsuri” propune 14 artişti reprezentativi, într-o manieră ce permite vizionarea formatului original în care autorii şi-au gândit lucrările. Conceptul expoziţional îi aparţine arhitectului Attila Kim, care a semnat de-a lungul timpului numeroase expoziţii din România şi din afara ţării. 

“Cu o punere în scenă concepută special pentru noul spaţiu, Galateca aduce în prim-plan benzile desenate în formatul original în care au fost create, dar şi în stadiul de produs final:carte, album sau revistă. Astfel, putem încerca o decodare a felului în care au fost imaginate aceste bijuterii grafice, ce nu au fost gândite pentru a fi expuse, ci pentru a fi publicate”, a declarat Alexandru Ciubotariu, curatorul primei expoziţii.Exponatele, unele dintre ele prezentate pentru prima dată publicului, acoperă o perioadă de 90 de ani de evoluţie a benzii desenate şi poartă semnăturile Ary Murnu, Burschi Gruder, Puiu Manu, Livia Rusz, Matty Aslan, Radu Duldurescu, Sandu Florea, Ioan Mihăescu, Mircea Arapu, Valentin Tănase, Tudor Popa, Alexandru Ciubotariu, Matei Branea şi Cristian Dârstar.

O aplicaţie pentru iPAD creată pentru Galateca permite vizualizarea unor noi episoade semnate de autorii expuşi şi completarea expoziţiei cu multe informaţii şi imagini.

sursa:http://adevarul.ro/cultura