⬆
Expoziţie Art Nouveau la Castelul Pelişor
📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
🗓️
18 septembrie 2013
În 2013 se împlinesc 110 ani de la inaugurarea reşedinţei princiare şi regale Castelul Pelişor şi 20 de ani de când şi-a deschis porţile pentru publicul larg, devenind muzeu. Aici veţi descoperi până la finele anului o expoziţie dedicată producţiei grafice şi picturale a artiştilor de la 1900 şi veţi reîntâlni invariabil tipul feminin, ca simbol al vieţii, frumuseţii şi al fecundităţii în lucrările semnate de Alphonse Mucha, Karl Storck sau reprezentanţii Tinerimii Artistice.Regina Elisabeta şi mai ales regina Maria a României au completat colecţia Casei regale, constituită iniţial de regele Carol I, cu achiziţii importante de piese Art Nouveau, reunite în mod fericit la Castelul Pelişor din Sinaia.