Expoziția ”Iarna la noi”, la MNIR
Muzeul Naţional de Istorie a României are plăcerea să anunţe vernisajul expoziţiei temporare cu titlul "IARNA LA NOI", care va avea loc vineri, 23 decembrie 2011, orele 11.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12, Bucureşti, în prezenţa directorului general al instituţiei dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu.Expoziţia foto-documentară „IARNA LA NOI” vă propune o incursiune în istorie, prin prisma evenimentelor petrecute în perioada „anotimpului rece” (sau, mai precis, în decembrie, ianuarie şi februarie). Imagini, documente şi texte vor susţine demersul nostru şi vor căuta să creeze o imagine cât mai complexă a iernii româneşti.Iarna înseamnă nu numai zăpadă şi sărbători ci şi... istorie. Pentru că, de-a lungul timpului, iarna a fost martora unor evenimente importante, speciale, interesante din trecutul nostru.Dacă ar fi să ne referim, pentru început, doar la acţiunile cu caracter militar, vom constata că pe timp de iarnă treceau dacii Dunărea îngheţată şi atacau proviciile romane din Balcani;la fel cum a făcut şi Vlad Ţepeş sau Mihai Viteazul, când porneau împotriva otomanilor;tot iarna au avut loc două dintre marile confruntări militare ale lui Ştefan cel Mare (Baia, decembrie 1467 şi Vaslui, ianuarie 1475), iarna a fost consfinţită prin luptă Independenţa României (1877 – 1878) şi acelaşi anotimp a fost martor al dezastrului armatei române în Primul Război Mondial, la retragerea în Moldova şi la rezistenţa eroică din iarna lui 1917.Nu putem să nu aducem în discuţie evenimente, petrecute iarna, care au influenţat în mod decisiv istoria României:unirea din 1859 şi cea din 1918 (momente care a marcat naşterea şi desăvârşirea statului român modern) sau abolirea monarhiei şi proclamarea Republicii Populare.Iarna a fost şi anotimpul revoluţiilor şi răscoalelor:în ianuarie 1821 dădea Tudor Vladimirescu „Proclamaţia de la Padeş”, în februarie 1907 începea răscoala ţăranilor în timp ce, în decembrie 1989, revoluţia, pornită la Timişoara şi desăvârşită la Bucureşti, punea capăt regimului comunist în România.Trecând la un domeniu mai puţin violent, observăm cum anotimpul alb, este, poate mai mult decât altele, unul propice realizărilor culturale, ştiinţifice şi artistice. Putem aminti numeroase premiere jurnalistice (primul cotidian, prima gazetă transilvăneană tipărită în întregime cu caractere latine, prima revistă românească de pedagogie, prima revistă de satiră sau prima publicaţie de folclor), inaugurările marilor instituţii de spectacol (Teatrul Naţional din Iaşi, Teatrul Naţional din Bucureşti, Filarmonica Română, Opera Naţională) sau înfiinţarea unor instituţii de ştiinţă (Institutul Geologic, Institutul de Istorie din Cluj, Institutul Social Român).Tot iarna are loc şi inaugurarea edificiului Universităţii din Bucureşti şi al celui al Ateneului român;şi nu trebuie să uităm faptul că debutul literar al lui Mihai Eminescu se petrece tot în mijlocul iernii (ianuarie 1866) sau că premiera operetei „Crai Nou”, a lui Ciprian Porumbescu, se desfăşoară pe fundalul alb al zăpezii (în 1882).Şi, desigur, iarna a însemnat, odinioară ca şi acum, bucuria copiilor şi adulţilor deopotrivă, emoţia marilor sărbătorilor religioase şi a obiceiurilor implicate de acestea.Expoziţia foto-documentară „IARNA LA NOI” este deschisă în perioada 23 decembrie 2011 – 20 februarie 2012 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 9.00 – 17.00.