Expoziţia “Arta în tranşeele Primului Război Mondial” - reflectarea războiului în operele artiştilor plastici cehi şi români
Două expoziţii de artă plastică sub numele“Arta în tranşeele Primului Război Mondial” organizate cu ocazia comemorării a 100 de ani de la atentatul de la Saraievoasupra moştenitorului tronului Austro – Ungariei, Arhiducele Ferdinand d’Este şi asupra soţiei sale Sofia, Ducesă de Hohenberg, vor avea loc în perioada 23 iunie-10 iulie 2014 la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional. Aceste expoziţii sunt pregătite de Ambasada Republicii Cehe şi Centrul Ceh la Bucureşti în parteneriat cu Cercul Militar Naţional, Studioul de Arte Plastice al Armatei, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară şi Muzeul Militar Naţional "Ferdinand I".
Expoziţia unică pregătită de Institutul de Istorie Militară din Praga, formată din 24 de panouri, ilustrează pentru prima dată reacţia artiştilor plasticieni cehi în legătură cu izbucnirea primului război mondial, propriile zile petrecute pe front sau cu veştile sosite de pe câmpurile de luptă. Expozitia cuprinde operele artistului plastic recunoscut în lume František Kupka, iar aceasta prezintă şi alţi pictori cehi renumiţi ca Otto Gutfreund, Emil Filla, Václav Špála, Josef Váchal sau Vojtěch Preissig. De menţionat este de pildă ciclul de grafică al artistului Josef Váchal format din şapte xylografii în culori care evocă într-un mod singular momentele înspăimântătoare ale războiului, pe care autorul le-a văzut ca pe o creaţie a diavolului. O parte independentă a expoziţiei o formează caricaturile şi desenele de amator, dar cu atât mai impresionante provenite din jurnalele de însemnări ale soldaţilor.
În partea română expun artiştii plastici ai studioului Marcel Chiţac, Cătălin Gadei, George Grigorescu, Bela Kromer, Valentin Macarie, Albin Stănescu, Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei, alături de invitaţii lor, pictorii Andrei Damo şi Ion Drăghici. Peste treizeci de lucrări realizate si prezentate sunt inspirate atât din momentele de glorie ale ostaşilor români din timpul ducerii bătăliilor, cât şi din viaţa de zi cu zi a celor aflaţi sub arme, în transee, în repaus, sau în pregatirea pentru actiunea de lupta. Sunt prezentate în portrete sugestive figuri şi personalităţi emblematice ale epocii:regele Ferdinand I şi regina Maria, generali, ofiţeri şi simpli militari, fie deveniţi eroi, fie rămaşi anonimi, a căror jertfă a stat la temelia victoriei finale. Din colecţia Muzeului Militar Naţional sunt prezentate două lucrări realizate de doi clasici ai picturii româneşti interbelice, Camil Ressu şi Costin Petrescu, participanţi direcţi la campaniile din timpul Marelui Război, ca şi o colecţie de arme şi uniforme din perioada 1914-1918.Domnul ambasador al Rep. Cehe la Bucureşti, Jiří Šitler, despre expozitie:„Cu această expoziţie vrem să reamintim toate victimele Primului Război Mondial, indiferent de ce parte au luptat. Soldaţii cehi şi români, ale căror suferinţe sunt ilustrate în expoziţie au luptat atât în rândurile Antantei, cât şi ale armatei austro-ungare. Alianţa Cehilor şi a Românilor în cadrul Antantei a devenit unul dintre fundamentele relaţiilor strânse dintre Cehoslovacia şi România din perioada interbelică bazate pe prietenie şi parteneriat comun.“
''Expoziţia Arta în tranşeele Primului Război Mondial reprezintă un eveniment important pe simezele bucureştene. Artişti din Republica Cehă şi România (Studioul de Arte Plastice al Armatei), redau, prin mijloace specifice, la o sută de ani distanţă, dramatismul şi ororile "marelui război", aşa cum a fost denumită de contemporani prima conflagraţie mondială din 1914-1918. Prin lucrările pe care le conţine, expoziţia este o invitaţie la neuitarea tragediei de la începutul secolului al XX-lea" adaugă directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, general maior (r) dr. Mihail E. Ionescu.
"Prin expoziţia găzduită de Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional ne înscriem pe agenda culturii societăţii contemporane de comemorare a Centenarului Primului Război Mondial. Din perspectiva cehă şi românească încercăm să surprindem pentru marele public prin formele artei plastice povestea generaţiei pierdute în anii războiului plini de lipsuri, foamete şi moarte. Azi, când la fel ca şi acum un secol în urmă, lumea pornea spre direcţia globalizării, în epoca NATO şi a forţelor militare cu capabilităţi de excepţie şi acţiuni militare integrate moderne, unde câmpul de luptă nu mai aparţine exclusiv spectrului militar, este nevoie de învăţămintele acestui conflict uriaş asupra evoluţiei umane şi deopotrivă de convingerea unanimă de a nu mai avea parte de conflicte indiferent de intensitatea lor" consemnează directorul Cercului Militar Naţional, colonel dr. Cristian Dorca.
Persoana de contact: Petra Dobruská, tel. 0732 429 826, e-mail: bucharest@embassy.mzv.cz
Mai multe informatii:http://www.mzv.cz/bucharest/ro/stiri/expozitia_arta_in_transeele_primului.html