⬆
Exponatul lunii aprilie la MNIR: Cazania lui Varlaam
📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
🗓️
12 aprilie 2018
Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) prezintă publicului, în luna aprilie, în cadrul seriei „Exponatul lunii”, o capodoperă a culturii românești medievale – Cazania lui Varlaam – exemplar restaurat recent în cadrul muzeului, având o mare valoare memorială legată de Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin (ținutul Bistriței). Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc miercuri, 18 aprilie 2018, începând cu ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12.
Cazania lui Varlaam sau „Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an și la praznicele împărătești și la svănți mari“, tipărită la Iaşi în anul 1643, în Tipografia Domnească a Bisericii „Trei Ierarhi“, este cea mai însemnată lucrare a mitropolitului Varlaam al Moldovei, unul dintre marii cărturari ai românilor şi un ctitor al limbii literare. Considerată de Nicolae Iorga, drept „opera cea mai populară a epocii noastre vechi“, cartea este tipărită în limba română cu alfabet chirilic, conținând 506 file, ilustrate cu multe gravuri de factură religioasă ortodoxă (scene biblice, chipuri de sfinţi), precum și frontispicii bogat decorate, viniete, inițiale ornamentale, podoabe de final etc.