Despre cafea, într-o după amiază răcoroasă, la Palatul Suţu!
Conferinţele de joi nu intră în vacanţa! Din contră, ne propun în această vară, o serie de întâlniri relaxante, la umbră, în ambianţa plăcută a parterului Palatului Suţu din capitală.
Joi, 16 iulie 2015, de la ora 19:00 Daniela Calciu ne invită la o dezbatere în jurul universului cafelei!
“O Coffee, thou dost dispel all care, thou art the object of desire to the scholar.”poem arab, c.1511(O cafea, tu risipi toate grijile, tu ești obiectul dorinței căutătorului.)
Cafeaua, cu obiceiurile, situările şi situaţiile pe care le asociază, a jucat un rol important în emergenţa ideilor şi contururilor urbanităţii în jurul Mediteranei modernităţii timpurii. Privind printre vaporii cafelei, prezentarea va căuta să deceleze şi să discute măsura în care curgerea acestui fluid între Levant şi Europa a pătruns în societatea românească şi a acţionat ca agent al emancipării în relaţie cu structurile de putere consacrate.
Cafenelele au înflorit după jumătatea secolului al XVII-lea în Europa Occidentală, ca forumuri ale expresiei libere generând rețele intelectuale care au permis răspândirea umanismului și formarea opiniei publice. Totuși, cafeaua și cafenelele făceau parte din viața urbană a Levantului încă de la începutul secolului al XVI-lea, când au apărut primele Kaveh Kanes, ca locuri de întâlniri religioase și sociale, de cântat și spus povești, „frecventate de cei mai învățați și eleganți dintre locuitori” (Evlya Celebi, 1635).
Prezentarea de față constituie un prim pas dintr-un proiect mai amplu, care urmăreşte reconstituirea unei genealogii a fizionomiei obiceiurilor şi situaţiilor spaţiale aduse de cafea în Principatele Române în secolele XVII-XVIII (tipologii spaţiale, decoraţie, mobilier şi mici obiecte). Urmărind să acopere un gol geografic în istoria internațională a acestei băuturi și a circumstanțelor sociale și spațiale pe care le generează, proiectul crește la intersecţia istoriilor şi urmelor cafelei, a mărturiilor despre conduită şi moduri de viaţă, a studiilor despre spaţiile sociabilităţii şi a reflecţiilor modernităţii timpurii asupra arta conversaţiei. Daniela Calciueste architect și asistent universitar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, unde a obținut titlul de doctor în baza unei teze despre rolul conceptului de „urbanitate” în formarea discursivă a proiectării urbane după 1956. Proiectele de cercetare și acțunile civice pe care le desfășoară Daniela Calciu urmăresc dezvoltarea culturală și socială a arhitecturii și urbanismului în România, în context regional și internațional. Recunoaşterile academice includ un grant doctoral CNCSIS (2008-2011), Fulbright Junior Award (2012-2013) şi includerea într-un proiect de cercetare condus de Harvard University, Departamentul de Istoria Artei şi Arhitecturii (2014-2015), proiect din care face parte și prezentarea de față. Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiiei permanente la Palatul Suţu.Următoarele conferinţe de joi:Joi, 23 iulie 2015, ora 19.00 Blazoanele anatomiei urbane cu Sebastian Grama Joi, 30 iulie 2015, ora 19.00 Disciplina urbană în secolul XX cu Adrian Crăciunescu