De la București la Balcic jpeg

De la București la Balcic

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 2 aprilie 2012

Elite Art Gallery (Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti)vă invită marţi, 3 aprilie, ora 18, pe simezele din stada Academiei nr 15, la vernisajul expoziţieiDe la Bucuresti la Balcic.

De laBucureşti la Balciceste un drum fascinant pe care văinvităm să îl parcurgeţi în peisajul culorilor. În cadrul întâlnirii va fi prezentat publicului proiectulBalcic 5+1la care participă cinci pictori şi un critic de artă.

Expun lucrări inspirate şi dedicate Bucureştiului cunoscuţii pictori FlorinBârză, Vitalie Butescu, Corneliu Drăgan-Târgovişte,   Mihail Gavril şi Mihai Potcoavă, artişti care, împreună cu criticul de artă Marius Tiţa, vor lucra timp de o săptămână în grădinile Castelului de la Balcic, “Cuibul liniştit” al Reginei Maria.

De asemenea, la întâlnirea de marţi, 3 aprilie, Marius Tiţa, cunoscut publicist şi analist al pieţei de artă, vă invită la conferinţa-dezbatere “Viaţa creatorilor de artă în condiţii de criză. Artă, bani, valoare. Drepturile şi atribuţiile creatorului de artă”.

Proiectul Balcic 5+1este organizat de Elite Art Gallery, care derulează în prioritatea absolută, din 2004, programul “Pictori români la Balcic”. 

De ce “De la Bucuresti la Balcic”?

Bucureşti:

Pentru căexpoziţia se constituie într-un periplu artistic care îşi propune să vă introducă, prin intermediul tuşelor, în atmosfera citadină a Micul Paris, care acum se vrea aliniat cosmopolitismului caracteristic capitalelor europene. Cu o geneză învăluită în mister, Bucureştiul rămâne oraşul care nu încetează să atragă şi să fascineze.

Bucureştiul a cunoscut de-a lungul timpului mai multe grade de dezvoltare, cultură şi civilizaţie. De la “Micul Paris” cu centru luxos, iluminat electric, al cărui pavaj era străbătut  de trăsuri purtând oameni galanţi, la Bucurestiul modern, cu ritm alert care  impresionează orice turist străin.

Pentru căexpoziţia este dedicată celebrăriiBucureştiului, dar în acelaişi timp, artiştii îşi iau rămas bun de la Micul Paris, e adevărat, doar pentru o săptămână, cât durează sejurul artistic de la Balcic.

Balcic:    

Pentru că Balcicul  este un oraşel romantic situat pe coasta Mării Negre, aşezare veche de 2600 de ani, care îşi păstrează şi azi autenticitatea multiculturala. Balcic, oraş preferat de boema românească şi de Regina Maria.

Pentru că  Balcicul  este un nume de legendă în istoria artei şi culturii româneşti, sfertul de secol în care s-a aflat în componenţa României fiind o perioadă de intensă activitate artistică în jurul frumuseţii şi luminii de la Balcic.

Pentru cădin 2004 de la inţierea proiectului "Pictori români la Balcic", nu există expoziţie organizată de Elite Art Gallery  fară o secţiune de peisaje din Balcic.

Elite Art Club UNESCO, prinpreşedintele asociaţiei, Mihaela Dragomir, îşi propune să reînvie spiritul Balciculuiîn culturaromânească.

De unde vine aceasta dragoste aartiştilor români pentru Balcic?

Un posibil răspuns vine de la istoricul de artăAdrian Silvan-Ionescu. Acesta crede că Balcicul a ţinut loc de sud al Franţei pentru pictorii români, care nu practicaseră la timp baia de lumina impresionistă. Dupa vizionarea expoziţiilor "Pictori români la Balcic", organizate de Elite Art Gallery, observăm  ca nici un artist  nu a surprins vreo furtună în acest oraş. Tablouri solare, mare, case inundate de lumină, urmele orientului, amintirea vremurilor Reginei Maria... Nici un nor, nici un strop de ploaie.

Vainvităm, aşadar, la Elite Art Gallery (str. Academiei nr. 15) să pornim De la Bucureşti la Balcic, cu oexpoziţie dedicată Capitalei României, lansarea proiectului Balcic 5+1si conferinţa-dezbatere “Viaţa creatorilor de artă în condiţii de criză. Artă, bani, valoare. Drepturile şi atribuţiile creatorului de artă” propusă de dr. MariusTiţa.