Cum se vede Primul Război Mondial prin ochii unui arhitect din zilele noastre
Marți, 25 aprilie, la Palatul Suțu, are loc conferința doamnei dr. arh. Ruxandra Nemțeanu pe tema „Cum se vede Primul Război Mondial prin ochii unui arhitect din zilele noastre”. Accesul la eveniment este gratuit, începând cu ora 18:30.
1916-1918. 100 de ani de la Marele Război. Bucureștiul era în plină construcție a unor clădiri publice, de mare anvergură, când România intră în război alături de Antantă. Atacată, ocupată de armatele germane, austro-ungare, turce și bulgare, capitala suferă lipsuri cumplite în iarna anului 1917. Toate evenimentele triste și-au pus amprenta nu numai pe locuitori, edili, arhitecți, dar și pe clădirile Bucureștiului sau a orașelor românești. Multe din aceste clădiri vor fi într-o stare deplorabilă până la reluarea lucrului după încetarea războiului. Frânturi din bibliografii, fotografii, evocări, vor forma clișee care vor încerca să releve diverse unghiuri de privire, surprinse și interpretate azi, de ochiul unui arhitect.
Despre conferențiar
Ruxandra Nemţeanu, arhitect bucureștean, diplomat din 1984 și doctor în arhitectură din 2009, al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, expert în domeniul monumentelor istorice din 2008, promotor al reimplementării standardelor şi metodologiilor europene în domeniul inventarierii şi evidenţei patrimoniului arhitectural după 1990, în România, activitate susţinută în cadrul Institutului Naţional al Monumentelor Istorice din Bucureşti, de peste 50 de studii istorico-arhitecturale referitoare la clădiri monumente istorice.
Conferențiar universitar, cercetător și autor al volumul de referință „Vila în stil neoromânesc”, publicat în 2014 la Editura Simetria.
A coordonat și a contribuit în mai multe proiecte de cercetare „5+5 clădiri pentru patrimoniul cultural național” (2007-2013), DoCoMoMo Internațional și Național (2013-2014), „Patrimoniul arhitectural interbelic, Intrările Bucureștene” (2013-2014).
Conferința publică face parte din proiectul cultural „De la Marele Răzbel la Marea Unire” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
https://www.facebook.com/events/709314992563221/
http://marelerazbelmareaunire.blogspot.ro/