"Cum a fost posibil? 70 de ani de la Pogromul din Iași" - Expoziţie la Iaşi
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” și Art Yourself au plăcerea să vă invite marți, 11 octombrie 2011, ora 19, la vernisajul expoziției taberei de pictură Cum a fost posibil? 70 de ani de la Pogromul din Iași.
Ajunsă la cea de-a treia ediție, tabăra de pictură a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, a fost organizată în acest an la Iași cu ocazia comemorării Pogromului din iunie 1941. Expoziția taberei de pictură poate fi vizitată în perioada 11 octombrie – 11 noiembrie 2011 la sediul galeriei Art Yourself – str. Nicolae Ionescu nr. 11, sector 1, București.
Demersul taberei Cum a fost posibil? este unul de tip recuperator manifestat prin păstrarea vie a memoriei Holocaustului, fiind totodată și educativ, prin instruirea tinerilor creatori și a publicului amator de artă contemporană.
Expoziția cuprinde 22 de picturi semnate de opt artiști emergenți, realizate în perioada celor două săptămâni de tabără, la Iași. Ana Maria Avram, Anca Brânzaș, Bogdan Pelmuș, Magdalena Pelmuș, Beniamin Popescu, Radu Rodideal, Silvia Trăistaru, Ștefan Ungureanu și artista israeliană, inițiatoare a proiectului, Sarah Einik au lucrat inspirați de tragicele evenimente din perioada Holocaustului din România. Expoziția reprezintă modul specific fiecărui artist de-a aduce în contemporan o parte a memoriei istoriei recente, constituindu-se astfel, drept o formă de artă activă împotriva discriminării. Unul dintre scopurile acestui program este combaterea antisemitismului în societatea contemporană prin familiarizarea oamenilor cu greșelile istoriei naționale și mondiale.
Deschis în toamna anului 2011, Art Yourself Gallery este un spațiu destinat promovării artei contemporane și a unui set de valori esențiale oricărei societăți a prezentului:toleranța, anti-discriminarea, solidaritatea.