Coruri celebre din opere, la Sala Radio
Opera este un întreg univers. Dacă astăzi opera îi sperie uneori pe tinerii spectatori, care se tem, nejustificat, de un gen desuet, opera a fost - la vremea în care compuneau Verdi sau Puccini - la fel de modernă ca pop-ul sau hip-hop-ul astăzi! Era de departe cea mai ”la modă” deprindere de a petrece timpul liber. S-au scris cărți întregi despre comportamentul social la operă. Teatrul liric era cel mai important loc din oraș unde trebuia sa fi văzut și unde, adesea, ”spectacolul” din foaiere și din loji era mai important chiar decât spectacolul de pe scenă!
Creațiile scrise de cei mai mari compozitori (Verdi, Puccini, Wagner, Donizetti, Mozart, Rossini, Bizet ș.a.), ”scena” socială creată de genul liric secole de-a rândul și, nu în ultimul rând, clădirile teatrelor de operă care sunt, peste tot în lume, niște ”bijuterii” în sine creează o lume cel puțin fascinantă. Voci impresionante, decoruri grandioase, costume strălucitoare, o muzică plină de emoție și o poveste bazată pe dragoste/crime/trădări - toate acestea compun ”universul” OPEREI.
După 4 evoluții apreciate pe scenele Festivalului Internațional ”George Enescu”, joi, 31 octombrie, Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului său, Ciprian Țuțu, prezintă la Sala Radio ”CORURI CELEBRE DIN OPERE”.
Concertul este o ocazie de a asculta cele mai cunoscute partituri corale din Nabucco, Aida, La Traviata – Verdi, Tosca și Turandot – Puccini, Cneazul Igor – Borodin, Don Pasquale și Lucia di Lammemoor – Donizetti, Lohengrin – Wagner, Faust – Gounod ș.a.
Evenimentul se derulează cu participarea artiștilor: Olga Murariu-Caia (soprană), Claudia Caia (mezzosoprană), Marius Olteanu (tenor), Elena Dincă-Velica (soprană), Emanuela Sălăjan (mezzosoprană), Mihnea Stănescu (tenor), Cristian Ruja (bariton), Ștefan Voicu (bas), Simona Săndulescu (orgă), Liviu Ofițeru și Bogdan Popa (percuție), Carmen Săndulescu și Dan Stoenescu (pian) și a Corului de Copii Radio (dirijor: Răzvan Rădos).
În 2020, Corul Academic Radio împlinește 80 de ani de când dă viață pe scenă și în programele Radio România unor frumoase partituri corale.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.