Conferinţă internaţională la Bucureşti, dedicată celor 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial
Luna aceasta, Bucureştiul va fi gazda unui eveniment internaţional de marcă:o conferinţă dedicată celor 100 de ani care au trecut de la momentul izbucnirii Primului Război Mondial, la care participă nu mai puţin de 20 de invitaţi din 10 ţări europene.
Evenimentul, co-organizat de Colegiul Noua Europă, alături de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, S.Fischer Stiftung şi Allianz Kulturstiftung şi finanţat de Reprezentantul Guvernului Federal pentru Cultură şi Media, continuă, pe 19 şi 20 septembrie, la Bucureşti, dezbaterile ce au avut loc la Budapesta, în 2012 şi 2013, pe teme de istorie contemporană, dar, în acelaşi timp, marchează şi debutul unei serii de conferinţe dedicate acestui centenar care vor avea loc în următoarea perioadă la Belgrad şi Atena.
„Cînd, cu mai multe luni în urmă, împreună cu Die Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, S.Fischer Stiftung, Allianz Kulturstiftung şi New Europe College, am schiţat proiectul unei dezbateri, la Bucureşti, despre Europa de azi, în continuarea unor întîlniri asemănătoare organizate la Budapesta în 2012 şi 2013, nu ne-am închipuit cît de actuală, cît de „arzătoare” va deveni o astfel de dezbatere în septembrie 2014.
Situaţia politică la graniţa de Est a Uniunii Europene s-a deteriorat grav, într-un ritm accelerat, aruncînd asupra aniversării a 100 de ani de la primul război mondial, un voal neliniştitor, o umbră de presentimente funeste. Aşa-numita „Politică de Vecinătate Europeană” (European Neighbourhood Policy) se află, dintr-odată, în faţa unei provocări pentru care nu pare să fie pregătită. Federaţia Rusă anexează teritorii, modifică graniţe, relativizează valabilitatea unor tratate internaţionale. Uniunea Europeană încearcă, alături de Statele Unite, să ţină lucrurile sub control, evitînd escaladarea conflictului prin intervenţie diplomatică şi prin sancţiuni economice drastice. Ucraina stă sub ameninţarea unei diviziuni primejdioase şi e, practic, pe cale de a fi invadată de trupe străine. Occidentul ezită, nu e întotdeauna omogen în reacţii, iar Statele Unite trebuie să facă faţă şi altor focare de conflict răspîndite, epidemic, în Orientul Apropiat. Aşa stînd lucrurile, nu ne vor lipsi temele de dezbatere.” (Andrei Pleşu – Colegiul Noua Europă)
Sub mottoul „Dezbateri europene la Bucureşti”, pe 19 şi 20 septembrie, vor avea loc 4 mese rotunde, care vor aborda următoarele teme:„Cum convieţuim unii cu alţii în Europa şi ţările vecine:diplomaţie, sancţiuni, război” (19 septembrie, ora 18.00, Aula BCU), „Vecinii de aproape şi «vecinii» de departe ai Europei:Federaţia Rusă şi Statele Unite” (20 septembrie, ora 9.30, NEC), „Europenism şi etnicitate. O reinventare a conceptului de «stat naţional»?” (20 septembrie, ora 11.30, NEC) şi „Graniţele Europei:o ameninţare, o zonă gri sau o «zonă de negociere»?” (20 septembrie, ora 18.00, Teatrul Odeon).
Lista participanţilor la dezbateri include nume importante de istorici, politologi, sociologi sau scriitori ale căror volume tratează subiecte politice, personalităţi recunoscute pretutindeni în lume. Slavenka Drakulić – considerată drept una dintre cele mai puternice voci din spaţiul ex-iugoslav, Edhem Eldem – reputat istoric din Turcia, descendentul unei ilustre familii de politicieni şi istorici turci, de al căror nume se leagă fondarea celor mai importante muzee de arheologie din Turcia, Richard Swartz – scriitor suedez şi unul dintre cei mai importanţi jurnalişti din Europa Centrală şi de Sud-Est, Yaroslav Hrytsak – important istoric şi publicist ucrainean, unul dintre cei mai apreciaţi analişti politici ai momentului, preşedintele Centrului de Strategii Liberale din Sofia, Oksana Sabuschko – cunoscută scriitoare ucraineană, sînt doar cîteva dintre personalităţile care vor sosi cu această ocazie la Bucureşti.
www.adevarul.ro