Conferința "Antim Ivireanul – floarea cu străluciri de aur"
Cu prilejul comemorării a 300 de ani de la martiriul sfântului Antim Ivireanul, între 28 septembrie – 30 octombrie 2016, în Galeria de Artă Veche Românească a Muzeului Naţional de Artă al României va fi expus pentru prima dată epitaful realizat de acesta în anul 1714. Acesta este singura broderie atribuită artistului-cărturar care a păstorit cultura şi spiritualitatea românească la începutul veacului al XVIII-lea, în calitate de mitropolit al Ţării Româneşti. Pentru a marca acest eveniment muzeal, joi, 29 septembrie 2016, de la ora 16.30, în Galeria de Artă Veche Românească va fi organizată conferința "Antim Ivireanul – floarea cu străluciri de aur a toată arta cea bună", susținută de părintele arhimandrit Mihail Stanciu. Pentru a vă înscrie la acest eveniment puteți trimite un e-mail la programari@art.museum.ro sau să sunați la telefon 021.314.81.19. Preț bilet:10 lei.