Ceramica de Cluj. Din moștenirea culturală a unei bresle de olari.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită să luați parte vineri, 19 august 2016, de la ora 13, la vernisajul expoziției Ceramica de Cluj. Din moștenirea culturală a unei bresle de olari.
Corporații de origine medievală, breslele au fost înființate cu scopul de a proteja interesele membrilor, secretele de producție, precum şi cu scopul de a asigura un nivel mai înalt de calitate a produselor. Drepturile şi obligațiile membrilor breslei erau reglementate de Statutul ei, care, în timp, putea fi reînnoit și completat. Acesta a fost şi cazul statutului breslei olarilor din Cluj, cea mai veche reînnoire a acestuia datând din anul 1512. Documentul a fost completat, ulterior, în anii 1523 și 1770. În anul 1815 a fost redactat un nou statut, ultimul document de acest tip al breslei, aceasta din urmă transformându-se în urma unei legi din 1872 în asociație industrială, iar în anul 1924 în Sindicat.
Expoziția își propune să prezinte câteva aspecte din moștenirea culturală a acestui grup de meșteșugari, prin intermediul unor bunuri care au aparținut breslei de odinioară:diverse documente, lada de breaslă din patrimoniul Arhivelor Naţionale – Direcția Județeană Cluj și artefacte din colecțiile Muzeului Etnografic al Transilvaniei – cahle, vase uzuale și decorative realizate de către meșterii clujeni în secolele XVIII–XX.
Expoziția este realizată în parteneriat cu Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, cu sprijinul Bibliotecii Județene Octavian Goga Cluj și Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
Expoziția va fi deschisă până în 17 septembrie 2016, de miercuri până duminică, între orele 10-18, la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nr. 21).