Cele mai istorice cazinouri din lume ce trebuie vizitate
Istoria umanității este una plină de mistere și lucruri incredibile despre care probabil nu vom afla niciodată. Dar un lucru e cert, faptul că jocurile de noroc au fost prezente încă de la începuturile societății. Această fascinație a oamenilor de a găsi o modalitate distractivă de a-și petrece timpul a dus o dată cu trecerea timpului la adevărate minuni arhitecturale precum sunt unele cazinouri din ziua de azi.
Dar care sunt cele mai faimoase și istorice cazinouri din lume? În continuare vom prezenta unele locații ce ar trebui vizitate măcar o dată în viață.
O zi petrecută în incinta unui cazinou mare vă va oferi probabil la fel de mult dramatism ca o zi la teatru. Desigur, există momente emoționale uriașe indiferent dacă pariurile sunt sau nu sunt câștigătoare.
Există însă și plăceri mai mici când vine vorba de vizita unui cazinou celebru. Petrecerile de burlaci și burlăcițe, tinerii proaspăt căsătoriți sau grupurile de bătrâni aflați în timpul excursiilor săptămânale contribuie cu toate la aceste mici plăceri. Cazinourile sunt exemplul perfect de a te întreba ce ar putea povesti aceste clădiri dacă pereții ar putea vorbi.
Cele mai vechi cazinouri din istorie au deja câteva secole bune de istorie îmbibată în zidurile lor. Chiar și unele dintre cele mai noi cazinouri din Las Vegas care au fost construite abia în anii 1950 au deja câteva decenii la activ. Desigur, o dată cu evoluția cazinourilor fizice au evoluat și regulile. Despre regulile celor mai populare jocuri de noroc puteți consulta Terminologie Cazinou.
Cazinourile Deadwood, Dakota de Sud
Readus în atenția publicului de serialul de televiziune cu același nume, Deadwood este un oraș ce a rămas o capsulă a timpului. Acest oraș a fost unul dintre cele mai importante orașe ale goanei de aur la apogeul lui. Ca orice alt oraș de frontieră a Vestului Sălbatic, a avut și el parte de agitația specifică cu străzi pline de cazinouri, baruri și bordeluri. În ziua de astăzi, este unul dintre cele mai bine conservate orașe de frontieră, iar întregul oraș se află pe Registrul Național al Locurilor Istorice.
Cu toate acestea, Deadwood încă nu s-a lepădat complet de trecut. A devenit un punct fierbinte pe harta jocurilor de noroc, mai ales pentru cei ce-și doresc să retrăiască viața unui cowboy. Cei care se opresc în holul hotelurilor Bullock sau Silverado Franklin s-ar putea să aibă șansa de a sta pe același loc pe care au stat Wyatt Earp, Wild Bill Hickok sau Calamity Jane.
Cazinoul de Monte Carlo, Monaco
Principatul Monaco este definit în mare parte de către cazinoul capitalei. Deschis în 1865, trecutul său pare a fi rupt dintr-un basm - o prințesă care a încercat să-și salveze regatul a venit cu ideea de a deschide un cazinou care să restabilească averea familiei sale. De atunci, Cazinoul de Monte Carlo a devenit sinonim cu farmec și lux.
Dacă o escapadă în Monaco nu face parte din planurile din viitorul apropiat, puteți opta pentru a juca la un cazinou online. Poate nu este la fel de plin de farmec, dar cu siguranță poate fi la fel de distractiv.
Casino Di Venezia, Veneția
Dacă iubiți castelele (cine nu o face?) atunci probabil o să petreceți un timp minunat la Casino di Venezia. Fiind cel mai vechi casino din Europa și cel mai vechi cazinou încă activ din lume, acesta a servit inițial la deschidere drept teatru cu cazinou în 1638 înainte de a deveni palat pentru regalitatea italiană. În secolul al XIX-lea, cazinoul a devenit destinația de vacanță favorită a celebrului compozitor Richard Wagner. Începând cu 1959 acesta funcționează strict ca un cazinou modern.
O mare parte din cazinou încă păstrează trăsăturile renascentiste ale unui palat. Cea mai recentă reamenajare a lăsat majoritatea caracteristicilor originale la locul lor, așa că turiștii au impresia că pășesc în trecut în timp ce se îndreaptă spre aparatele și mesele de joc. Desigur în incinta cazinoului există și atingeri ultramoderne, inclusiv unul dintre baruri și o cameră cu pereți de sticlă pentru jocurile de masă.
The Golden Nugget, Las Vegas
O listă cu cele mai celebre cazinouri din lume nu ar fi completă fără a include unul dintre cele mai vechi cazinouri din Las Vegas. Astăzi parte a familiei de cazinouri Landry, Golden Nugget nu a fost tot timpul atât de “corporatist”. Proprietarul original al cazinoului a fost Guy McAfee, un fost ofițer de poliție din Los Angeles care a devenit un membru puternic al lumii interlope.
Pe lângă începuturile dubioase, a fost unul dintre primele cazinouri ce au oferit rezidență pentru artiști - începând cu nimeni altul decât Frank Sinatra. Sinatra a avut legături atât de strânse atât cu industria cazinourilor cât și cu lumea interlopă încât personajul lui Johnny Fontane din Nașul (1972) a fost modelat după el.
Astăzi, Golden Nugget nu mai este cel mai mare cazinou de pe Strip și nici nu se mai poate lăuda că are cel mai strălucitor semn cu neon. Totuși, putem spune că încă își păstrează farmecul original acumulat de-a lungul zecilor de ani de existență.