Cele mai aşteptate spectacole de la Sibiu jpeg

Cele mai aşteptate spectacole de la Sibiu

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 21 mai 2012

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu va reuni între 25 mai şi 3 iunie peste 2.500 de artişti din toată lumea, aceştia urmând să participe la peste 350 de evenimente.

Tema din acest an, „Crize. Cultura face diferenţa", încurajează artiştii şi oamenii de cultură să ofere o alternativă la această perioadă dificilă prin care trece întreaga lume, iar programul cuprinde spectacole ale unora dintre cei mai apreciaţi şi importanţi regizori de teatru de pe scena internaţională.Pe toată perioada festivalului vor avea loc lansări de carte, spectacole-lectură şi conferinţe, care vor aduce la masa de discuţii mari personalităţi ale lumii culturale naţionale şi internaţionale precum John Freeman, George Banu, Ioan Holender, Nicolae Manolescu, Jan Lauwers şi Wajdi Mouawad.Eu, RodinLa început a fost visul unui coregraf, acela de a îmbina povestea lui Camille şi a lui Rodin în cadrul unui spectacol în care dansul întâlneşte cuvintele. Muzeul Guggenheim din Bilbao îl invită pe Marc Bogaerts să creeze, în 2002, spectacolul de dans cu Esther Cloet. Ulterior, autorul Patrick Roegiers a scris, în 2003, monologul „Eu, Rodin".Îmbinarea dintre text şi dans s-a realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca" din Sibiu, în regia lui Mihai Măniuţiu. Este un spectacol despre putere şi dragoste, este un dans şi un text despre creaţie şi distrugere. „Eu, Rodin" înfăţişează confruntarea dintre Camille Claudel şi maestrul şi amantul său, Auguste Rodin.Pe această temă bulversantă, Marc Bogaerts a creat un balet în care Camille, interpretată de dansatoarea Esther Cloet, îşi dansează relaţia cu Rodin. Punctul de vedere al lui Rodin, interpretat de actorul Constantin Chiriac, este evocat cu forţă printr-un monolog inedit. Info-Eu, Rodin, de Patrick Roegiers

-Regia:Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional „Radu Stanca" Sibiu (România)

- Scenografia şi costumele: Iuliana Vîlsan

- Distribuţia: Constantin Chiriac, Esther Cloet

- Unde se joacă: Sala Thalia

- Când se joacă: vineri, 1 iunie, ora 19.00

Ucigând timpulDomnul Alună, personajul arhetipal al companiei Odin Teatret, cu cap de craniu, este reprezentat în trei ipostaze: călătorul în negru, casnica în roşu şi mireasa în alb. Timpul trece cu viteza unui fir care se destramă, iar copilul care se juca de dimineaţă este de nerecunoscut seara târziu. Regizorul Eugenio Barba, născut în anul 1936 la Gallipoli, Italia, revine la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.Info- Ucigând timpul- Regia: Eugenio Barba- Odin Teatret (Danemarca)- Scenografie, costume, lumini: Odin Teatret- Distribuţia: Julia Varley- Durata: 17 minute- Spectacolul nu conţine text.- Unde se joacă: Teatrul Gong, sala etaj- Când se joacă: sâmbătă, 2 iunie, ora 14.00

image

WoyzeckLaboratorul de mişcare Sadari creează noi tehnici pentru a redescoperi piesa lui Georg Büchner despre un soldat adus la nebunie de ordinea socială care îl domină. Folosind scaunele drept o metaforă care evoluează, actorii configurează spaţiul de joc şi totodată dezvăluie stările emoţionale ale personajelor, în timp ce tangoul lui Astor Piazzola devine o parte a fluxului dramatic.Info- Woyzeck, de Georg Büchner- Regie, dramaturgie şi adaptare: Do-Wan Im, Sadari Movement Laboratory (Coreea de Sud)-Distribuţia: Seung-Gyun Hong, Jae-Sun Shim, Byeong-Hun Jeong- Unde: Colegiul Naţional „Octavian Goga"-Când:vineri, 25 mai, ora 22.00

image

WoyzeckUltima adaptare în limba maghiară a „Woyzeck"-ului lui Büchner, realizată de regizorul recunoscut internaţional Tamás Ascher, include versiunea lui Tom Waits după piesa originală. Folosind textul lui Büchner şi muzica lui Waits, Ascher creează o atmosferă întunecată, tensionată, unde un ansamblu de figuri ciudate îl înconjoară pe Woyzeck, bărbierul ghinionist. În rolul principal, Tamás Keresztes este un Woyzeck superb.Info- Woyzeck, de Georg Büchner- Regia: Tamás Ascher, Katona Sozsef Theatre (Ungaria)- Scenografie: Robert Wilson- Distribuţia: Tamás Keresztes, Adél Jordán, Zoltán Bezerédi, Erno Fekete- Unde se joacă: Teatrul Naţional „Radu Stanca"-Când se joacă:sâmbătă, 26 mai, ora 19.00

image

Prinţul Friedrich von HomburgTânărul Prinţ Friedrich a fost învins de mai multe ori la Fehrbellin de către suedezi. Slăbit după ultima confruntare, acesta cade într-un somn adânc şi visează la glorie şi dragoste. Piesa lui Kleist, scrisă cu un an înainte de a se sinucide, prezintă imagini de abandon şi de sacrificiu de sine. Regizorul Armin Petras pune sub semnul întrebării viziunea lui Kleist, prezentând „piesa de vis prusacă" ca pe un coşmar al zilelor noastre, în care iluzia este confruntată cu înfrângerea.Info- Prinţul Friedrich von Homburg, de Heinrich von Kleist- Regia: Armin Petras, Maxim Gorki Theatre Berlin (Germania)- Distribuţia: Sandra Bayrhammer, Susanne Böwe, Andreas Haase- Unde se joacă: Teatrul „Radu Stanca", Sibiu-Când se joacă:duminică, 27 mai, ora 19.30

image

SinguriÎn urma unei serii de evenimente profund banale, Harwan, un student de 30 de ani din Montréal, pe punctul de a-şi susţine teza, se regăseşte, închis într-o noapte, într-una dintre sălile Muzeului Ermitaj din Sankt Petersburg. Este o noapte lungă, care va dura mai mult de 2.000 de ani şi-l va trage cu subtilitate, fără a realiza nici măcar o clipă, la căpătâiul limbii materne demult uitate, în straturile cele mai profunde ale fiinţei sale. Info-Singuri, de Wajdi Mouawad-Regia:Wajdi Mouawad, Compania Au Carré de l'hypoténuse (Canada)-Dramaturgia:Charlotte Farcet-Scenografia:Emmanuel Clolus-Costume:Isabelle Larivière-Unde se joacă:Colegiul naţional „Octavian Goga" - Sala de sport- Când se joacă: joi, 31 mai, vineri, 1 iunie, ora 22.00

image

Casa cerbilor„În timp ce eram în turneu în Franţa, unul dintre dansatori, Tijen Lawton, a primit vestea că fratele lui, jurnalistul de război Kerem Lawton, fusese împuşcat mortal în Kosovo. Moartea sa tragică a fost startul pentru o piesă despre un grup de realizatori de teatru care se confruntă tot mai mult cu cruda realitate a lumii în care călătoresc. Totul este politizat, dar arta nu este totul", spune dramaturgul JanLauwers. Info-Casa cerbilor, de Jan Lauwers-Regia:Jan Lauwers, Needcompany (Belgia)-Scenografie şi lumini:Jan Lauwers-Distribuţie:Grace Ellen Barkey, Anneke Bonnema-Unde se joacă:Colegiul naţional „Octavian Goga"- Când se joacă: duminică, 27 mai, luni, 28 mai, ora 22.00

image

ÎnstrăinăriSpectacolul s-a născut la intersecţia ideilor şi a credinţelor, acolo unde s-au trezit faţă în faţă trei tineri europeni şi un emigrant clandestin. „Primăvara arabă" a arătat că tinerii sunt capabili să facă o revoluţie modernă, mulţumită unor arme letale, pe care autorităţile nu le pot controla:Facebook şi Twitter. Ei au demonstrat că relaţiile nu pot fi doar virtuale, ci şi cu substanţă „fizică" şi acestea sunt capabile să răstoarne regimuri.Info- Înstrăinări, de Fabrice Murgia/ Artara- Regia: Fabrice Murgia / Artara, Théâtre National - Bruxelles (Belgia)- Distribuţie: Jeanne Dandoy, Olivia Carrère, Kabila, François Sauveur- Unde se joacă: Colegiul naţional „Octavian Goga"-Sala de sport-Când se joacă:duminică, 3 iunie, ora 18.00 şi ora 22.00

image

Între noi totul e bine„M-am confruntat cu limbaje, moduri de a gândi şi de a funcţiona şi diferite realităţi de zi cu zi pentru a scoate la lumină discordanţa, nonexistenţa cuiva care poate fi descris ca «polonezul din statistici». M-am lovit de lipsa unei platforme unde toate acestea se pot reuni şi ar putea fi descrise sub genericul cuvânt «noi». Piesa conţine mai degrabă nuanţe macabre, duse la extrem, dar am senzaţia că este prima dată când spun ceva ce are potenţialul de a fi cu adevărat bun", spunea autoarea piesei, Dorota ­Masłowska.Info- Între noi totul e bine, de Dorota Masłowska- Regia: Grzegorz Jarzyna, TR Warszawa (Polonia)- Distribuţie: Roma Gąsiorowska/Sandra Korzeniak, Maria Maj, Magdalena Kuta, Agnieszka Podsiadlik, Aleksandra Popławska, Danuta Szaflarska- Unde se joacă: Teatrul Naţional „Radu Stanca"-Când se joacă:vineri, 25 mai, ora 19.00

image
image

Trei surori„Trei surori" este cel de-al doilea spectacol din repertoriul Nebolshoy Drama Theatre bazat pe o piesă semnată A. P. Cehov. O piesă tradiţională care în mâinile lui Lev Erenburg şi ale companiei sale devine o tragicomedie. Iar fiecare spectator va decide singur ce se găseşte mai mult aici - lacrimi sau hohote de râs. Erenburg nu foloseşte clişee - el abordează personaje cunoscute şi le prezintă dintr-un alt unghi: neobişnuit, ridicol, ciudat şi, posibil, nu uşor de plăcut uneori.Info- Trei surori, de A. P. Cehov- Regia: Lev Erenburg, - Nebolshoy Drama Theatre (Rusia)- Distribuţia: Daniil Shigapov, Svetlana Obidina, Tatiana Ryabokon, Olga Albanova, Tatiana Kolganova, Mariia Semenova, Sergey Umanov, Konstantin Shelestun- Unde se joacă: Teatrul Naţional „Radu Stanca"-Când se joacă:vineri, 1 iunie, ora 19.00

sursa:adevarul.ro