Capitala, descoperită pas cu pas: A treia ediţie "Cu bastonul prin Bucureşti", în perioada 28 iulie - 9 septembrie
ARCEN lansează sâmbătă, de la ora 11.00, în faţa Ateneului Român, cea de-a treia ediţie a proiectului "Cu bastonul prin Bucureşti".Încărcaţi cu poveşti noi, voluntarii ARCEN revin pe străzile Bucureştiului cu sloganul "Descoperă oraşul pas cu pas!", pentru a oferi gratuit locuitorilor oraşului, dar şi turiştilor care se află în trecere prin Bucureşti, un tur ghidat pietonal al Capitalei.
Proiectul "Cu bastonul prin Bucureşti" se va desfăşura la fiecare sfârşit de săptămână, în perioada 28 iulie-9 septembrie, pe traseul Ateneul Român-Piaţa Naţiunile Unite, sâmbăta, începând cu ora 11.00, iar duminica începând cu ora 18.00.
Voluntarii ARCEN au pregătit pentru turul ghidat din acest an poveşti inedite despre cum au trecut bucureştenii peste criza din 1929, dar şi cum îşi petreceau vara locuitorii Capitalei:ce localuri frecventau, cu ce delicatese se desfătau, ce melodii fredonau sau unde evadau de căldura insuportabilă. Nu lipsesc nici în acest an poveştile de amor, intrigile şi glumele bucureştenilor care circulau de la un cap la altul al Căii Victoria.
Din dorinţa de a le reda bucureştenilor istoria pierdută a oraşului, ARCEN precizează că reia proiectul "Cu bastonul prin Bucureşti" în contextul în care Capitala este puternic afectată de lipsa unei coerenţe urbanistice, de o dezvoltare haotică, care a dus la masacrarea istoriei şi patrimoniului cultural al Capitalei.
Proiectul ARCEN este o invitaţie adresată bucureştenilor spre a-şi descoperi cu alţi ochi oraşul în care trăiesc, de a-l aprecia şi, nu în ultimul rând, de a-l iubi. ARCEN oferă prin intermediul turului ghidat pietonal şi o alternativă de petrecere a timpului liber în mijlocul oraşului.
Durata turului ghidat va fi de două ore, se va desfăşura în limbile română, engleză şi franceză, iar punctul de plecare al acestuia va fi Ateneul Român.
sursa:mediafax.ro