Bărăganul ialomiţean este prezent la Muzeul de Istorie din Târgovişte jpeg

Bărăganul ialomiţean este prezent la Muzeul de Istorie din Târgovişte

📁 Carte
Autor: Adriana Răceanu
🗓️ 11 martie 2011

Până pe 31 martie, iubitorii de istorie pot vizita o inedită expoziţie foto-documentară, organizată în parteneriat de Complexul Naţional Curtea Domnească, Muzeul Judeţean Ialomiţa şi Arhivele Naţionale Ialomiţa, sub titulatura „O pagină din România profundă – Sistemul economic cooperatist”.

Expoziţia a fost vernisată ieri, după-amiază, la Muzeul de Istorie şi cuprinde circa 250 de fotocopii ale unor documente emise de cooperative de toate gradele, din toate domeniile, ce privesc diverse activităţi economice.

Cooperativa dinainte de Ceauşescu nu a avut tentă politică

Sunt prezentate publicului documente inedite din fondurile Federalei „Borcea”, ale Uniunii de Cooperative „Muntenia”, Uniunii Obştilor Săteşti Ialomiţa, precum şi ale altor instituţii din cooperaţia de gradul I şi II, care au funcţionat în perioada 1864-1947.

„Cooperaţia de atunci nu a avut o tentă politică. Este de altfel un sistem care funcţionează şi astăzi în Europa şi pe care teoreticienii americani în studiază, ca posibilă soluţie de ieşire din criza mondială. Au renunţat la denumirea de cooperaţie, probabil pentru a nu creea confuzii, şi îl numesc distributism”, mărturiseşte dr. Emilia Corbu, iniţiatoarea expoziţiei.

image

Cele 8.092 de cooperative înregistrate în România în 1938 asigurau locuri de muncă pentru 1.150.000 de lucrători. Era enorm pentru acele vremuri. Totodată, acest tip de unităţi economice au contribuit la aplicarea reformelor agrare din perioada 1864-1921.

Au ajutat la dotarea cu maşini agricole moderne atât a marilor domenii moşiereşti ale statului, cât şi a celor aparţinând cooperativelor. De asemenea, au asigurat desfacerea şi vânzarea produselor agricole direct de la producător şi au ridicat nivelul de pregătire agricolă al ţăranilor, punându-le la dispoziţie publicaţii de specialitate.