Spectator al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, oriunde te-ai afla
De azi în două săptămâni, pe 21 iunie, începe unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Dacă nu reușiți să ajungeți acolo până pe 30 iunie, puteți vedea zilnic spectacole online, cu doar 30 de lei.
FITS 2024 are peste 830 de evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Biletele la spectacolele online costă 30 de lei și pot fi cumpărate de pe site-ul festivalului (www.sibfest.ro). Cu 400 de lei puteți achiziționa un abonament care vă permite să vizionați toate spectacolele disponibile online.
Pe lângă teatru, festivalul are în program reprezentații de circ, dans, flamenco, precum și concerte, expoziții și lansări de carte.
Iată câteva recomandări de spectacole care pot fi văzute și online, în primul weekend de festival:
Vineri, 21 iunie, de la ora 16:00, se joacă, în premieră mondială, unul dintre cele mai așteptate spectacole din festival, „Trezirea”, conceput și regizat de Pippo Delbono.
„Într-un spațiu gol, care amintește de un deșert, văd ființe cum se plimbă precum niște roboți, care își dau mâna ca și cum ar vrea să se apere de o primejdie inevitabilă. Pe acordurile emoționante ale unei viori și ale unui violoncel care cântă lamentații de dragoste și tandrețe, această plimbare devine un dans – uneori vesel, alteori melancolic, alteori trist. «Awakening» va fi un spectacol despre cădere și trezire. A mea, a noastră, a tuturor, a lumii. Îl dedic tuturor celor care au adormit și apoi s-au trezit. Dar și celor care încă nu s-au trezit,” a declarat regizorul.
Sâmbătă, 22 iunie, de la ora 17:00, puteți vedea un spectacol de dans contemporan, „După furtună”, coregrafiat de Anne Teresa De Keersmaeker.
„Un spectacol de dans captivant, de o acuratețe geometrică și de o complexitate emoțională copleșitoare. Un elogiu adus mișcării ca formă de emancipare a umanității.”
Duminică, 23 iunie, puteți savura un spectacol de gospel, de la ora 18:00. Gospel Touch Choir (BBC Sport Relief Choir 2018) este unul dintre cele mai importante coruri de gospel din Regatul Unit și SUA, care interpretează în diferite ipostaze – grup a capella, barbershop, formație pentru evenimente, cor de gospel, alături de trupe, artiști la chitară sau pian și cu acompaniament preînregistrat sau flash-mobs.