Anim’est dă liber la animații
Începutul lunii octombrie aduce la București un festival cu tradiție, ajuns deja la a zecea ediție. Anim’est, singurul festival din România dedicat exclusiv filmului de animație, are loc anul acesta între 2 și 11 octombrie, iar ediția aniversară va fi deschisă de lungmetrajul „Muntele magic”, o docu-dramă în regia Ancăi Damian.
„Muntele Magic” este al doilea lungmetraj de animație românesc din ultimii 25 de ani, după „Crulic – drumul spre dincolo” (2011), operă a aceleiași regizoare, și este o coproducție România-Franța-Polonia.
Filmul este inspirat din povestea adevărată a polonezului Adam Jacek Winkler, artist, fotograf și alpinist (1937-2002). Refugiat politic la Paris din cauza evenimentelor tulburi din Europa Centrală de după Al Doilea Război Mondial, Winkler, care se închipuie a fi un cavaler al secolului XX, un Don Quijote al zilelor noastre, vrea să schimbe lumea și își dedică viața luptei împotriva răului. Anticomunist convins, el se implică în mișcările de protest împotriva regimurilor din spatele Cortinei de Fier, apoi își găsește calea în Orient, în lupta afganilor împotriva invaziei sovietice. El se alătură mujahedinilor, luptă și trăiește alături de ei – ca Adam Khan – timp de mai mulți ani, dar, la scurt timp după întoarcerea în Europa, o ultimă aventură îi pune capăt vieții:Winkler moare în 2002 pe Mont Maudit. Întreaga poveste, ce se întinde pe aproape cinci decenii, este spusă în film ca un dialog între Winkler și fiica sa.
Pentru „Muntele magic” au fost prelucrate fotografii, schițe și filme chiar din arhiva personală a lui Winkler. Astfel, opera sa prinde viață în pelicula ce îi este dedicată, grație tehnicilor vizuale utilizate de Anca Damian. Acestea sunt completate de coloana sonoră semnată de violonistul și compozitorul de origine română Alexander Bălănescu.
Povești animate pentru adulți
Printre titlurile selectate pentru competiția Anim’est 2015 se numără cinci lungmetraje noi premiate deja de critici la festivaluri importante. Animația japoneză „Jobanni no shima/Giovanni’s island” (r. Mizuho Nishikubo) propune tot o temă istorică, prin povestea a doi tineri ce părăsesc forțat insula Shikotan din cauza ocupației sovietice. În „Malá z rybárny/Little from the Fish Shop”, regizorul Jan Balej adaptează, în variantă modernă, pentru adulți, vechea poveste a lui Hans Christian Anderson, „Mica Sirenă”, în timp ce spaniolul Samuel Ortí Martí propune, prin „Pos Eso/Possessed”, o comedie neagră despre o dansatoare de flamenco. În fine, lungmetrajul lui Simon Rouby, „Adama”, ne poartă pe drumul unui copil african ce pleacă în căutarea fratelui său prin Europa în timpul Primului Război Mondial, iar „Tout en haut du monde/Long Way North” (r. Rémi Chayé) prezintă povestea unei tinere aristocrate din Sankt-Petersburgul sfârșitului de secol XIX.