Agenda Tv în perioada 15 iunie   15 iulie 2019 jpeg

Agenda Tv în perioada 15 iunie - 15 iulie 2019

📁 Recomandări de film
Autor: Florentina Ţone
🗓️ 19 iunie 2019

Filme şi documentare unul şi unul, în perioada 15 iunie-15 iulie 2019:

Bohemian Rhapsody

HBO2 

Luni, 1 iulie, ora 20:30

Filmul este o celebrare fascinantă a trupei Queen, a muzicii lor și a extraordinarului lider al formației, Freddie Mercury. El a sfidat convenţiile și a devenit unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști ai planetei. Pelicula urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar. Cei patru au un succes răsunător, dar, pe neașteptate, Freddie se îndepărtează de Queen ca să-și facă o carieră solo. Suferind puternic fără colaborarea cu formația, Freddie reușește să se împace cu colegii lui la timp pentru concertul caritabil Live Aid. În timp ce se confruntă cu o boală care-i amenință viața, Freddie și ceilalți hipnotizează publicul și susțin unul dintre cele mai mari concerte din istoria muzicii rock. Queen consolidează astfel o moștenire care continuă să inspire visătorii și iubitorii muzicii până în ziua de azi.

006 bohemian rhapsody 009   960 jpg jpeg

Einstein şi Eddington

HBO2 

Vineri, 5 iulie, ora 14:35

Teoreticianul german Albert Einstein a lucrat ani întregi la teoria relativității, care amenința două secole de certitudine newtoniană, precum și bazele științei britanice. Omul de știință britanic Arthur Eddington a fost unul dintre cei mai importanți astrofizicieni și director al Observatorului din Cambridge. Credința lui era aceea că adevărul nu trebuie să cunoască granițe. Asta l-a determinat ca în anul 1914 să înceapă să corespondeze cu Albert Einstein, în ciuda faptului că începuse Primul Război Mondial, iar țările lor erau inamice. Expediția lui Eddington în Africa pentru fotografierea luminii care apare în jurul soarelui în timpul unei eclipse aduce dovada că teoria lui Einstein este adevărată. Acest fapt va schimba viziunea de secole asupra lumii și-l va transforma pe Einstein într-un superstar mondial.

einstein and eddington 972707l 576x0 w 785184d3 jpg jpeg

Al Doilea Război Mondial: bătălii pentru Europa

Viasat History 

Luni, 17 iunie, marţi, 18 iunie, ora 22:00

Această serie documentară transportă privitorul în centrul unor momente marcante din istoria războiului: Debarcarea din Normandia, nefericita operațiune aeriană de la Arnhem, contraatacul Germaniei în Ofensiva din Ardeni și lupta pentru podul de la Remagen, unul dintre ultimele poduri rămase funcționale peste Rin la momentul respectiv. Evenimentele sunt descrise cu ajutorul martorilor oculari – veterani care au luptat pe front, în bătaia armelor. Meticulos documentat, din surse cu autoritate, programul descrie realitățile războiului și modul în care mai multe elemente, de la starea vremii și a terenului până la intervenții inamice neașteptate, devin factori care pot să răstoarne situația și să încline balanța victoriei.

Batalii pentru Europa (1) jpg jpeg

Istorii personale

Viasat History 

Premieră, de luni, 17 iunie, ora 23:05

Dr. Tracy Borman, curator-șef în cadrul Historic Royal Palaces, intră în culisele unor istorii mai puţin cunoscute: secretul uriașului succes al lui Napoleon, dar și povestea unei tentative de sinucidere pe care acesta a încercat să o ascundă; extraordinara predilecție a lui Edward al VIII-lea pentru femei căsătorite; personalitatea dublă a celui mai faimos gangster din lume, Al Capone. Cercetătoarea ajunge şi la St. Petersburg ca să afle detalii despre viața țarului Petru cel Mare, un spirit luminat, dar în același timp unul dintre cei mai brutali oameni din istorie; şi se opreşte şi la München, ca să descopere cum un artist ratat s-a transformat în cel mai detestat dictator din istorie: Adolf Hitler.

Acest text a apărut în numărul 209 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuţie a presei în perioada 15 iunie-14 iulie, şi în format digital pe paydemic.com