„Aferim!”, premiant la Berlinala 2015 jpeg

„Aferim!”, premiant la Berlinala 2015

📁 Recomandări de film
🗓️ 19 februarie 2015

Radu Jude, regizorul cunoscutelor scurtmetraje „Lampa cu căciulă”, „Alexandra” sau „O umbră de nor”, este autorul unuia dintre cele mai ample proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani. Lungmetrajul „Aferim!”, singurul film românesc selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, ediţia din 2015, este un film istoric, a cărui acţiune este localizată în Ţara Românească a secolului XIX. Radu Jude a primit, la cea de-a 65-a ediţie a galei Festivalului de Film de la Berlin, premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. 

 

Început de secol XIX, Ţara Românească. Zapciul Constandin (Teodor Corban) pleacă în căutarea unui sclav rom, pe nume Carfin, fugit de la curtea unui boier. Ambiţia omului legii de a-l prinde pe fugar şi de a-l pedepsi este cu atât mai mult stimulată cu cât îl suspectează că ar fi avut o aventură amoroasă cu soţia sa. Constandin porneşte în urmărirea lui Carfin însoţit de fiul său adolescent Ion (Mihai Comănoiu) şi aghiotantul Ghiţă. Cum nu se putea altfel, călătoria lor va fi plină de peripeţii. Dar, în întregul său, filmul reuşeşte să surprindă emoţii complexe – pasiune, suferinţă, credinţă şi optimism – intercalate cu episoade comice şi imagini de epocă. Itinerariul celor trei justiţiari a fost filmat în Dobrogea, în munţii Măcinului, şi în localităţi din judeţul Giurgiu.

aferim afis 0 jpg jpeg

Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, iar consilier istoric a fost Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. Din distribuţia peliculei fac parte actorii Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu şi Dan Nicolaescu. Filmul are premiera în România pe 6 martie.

Ce se întâmplă în „Salonul lui Jimmy”

„Salonul lui Jimmy” este un film în regia britanicului Ken Loach, care aduce în prim-plan activismul politic şi conflictul dintre conservatorismul statului şi al bisericii şi lumea în expansiune a anilor 1930. Bazat pe fapte reale, filmul urmăreşte activitatea lui Jimmy Gralton (Barry Ward), un irlandez care se întoarce din Statele Unite în satul său natal, unde deschide un centrul cultural pentru tineri. Gralton este cel care conduce Grupul Muncitorilor Revoluţionari, entitate organizaţională ce a pus bazele Partidului Comunist Irlandez. Filmul suprinde cu fineţe tensiunile politice ce apar între Biserica Catolică, stat şi mişcarea republicană, care promovează muzica jazz – ritmurile şi pasiunile „Africii negre” – şi discută probleme politice. Filmul intră în cinematografele din România pe 6 martie.

jimmys hall5 jpg jpeg