A apărut volumul «Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia» jpeg

A apărut volumul «Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia»

La editura Rao a apărut volumul de istorie „Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia” de de Florin Epure. Demersul ştiinţific al autorului, care s-a derulat pe parcursul a zece ani de cercetare şi s-a materializat într-o teză de doctorat şi-a propus să analizeze edifici¬ile rezidenţiale, de apărare şi religioase ridicate în regiunea Olteniei, în primele trei sferturi ale se-colului al XVII-lea, constituite într-o elaborare coerentă şi unitară avându-şi apogeul în deceniile domniei gospodarului şi înţeleptului domnitor Matei Basarab (1632-1654).

Prin acest studiu, autorul şi-a propus să realizeze o evoluţie a acestor ctitorii, de la zidirea lor până în prezent, analizând izvoarele istorice, pisaniile, documentele aflate în arhivele oficiilor de patrimoniu ale direcţiilor judeţene pentru cultură şi patrimoniul cultural naţional, studiile de arhitectură şi artă, documentele cartografice şi fotografice, descrierile arheologice, scrieri memorialistice etc, aplecându-ne asupra tuturor aspectelor de ordin:istoric, arhitectural, artistic, patrimonial, monahal, etno-folcloric etc.

Pe bună dreptate, Matei Basarab a fost socotit în zilele noastre, , cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru” (Constantin C. Giurescu, Matei Basarab, cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru. Ştiri noi despre lăcaşurile lui, Bucureşti, 1946), în Ţara Românească doar domnitorul Constantin Brâncoveanu călcându-i pe urme. Pentru o mai bună înţelegere a operei ctitoriceşti a domnitorului, în primul capitol, sunt enumerate toate construcţiile din epoca mateiană urmând capitolele cu studii exhaustive referitoare la ctitoriile din regiunea Olteniei, spaţiul unde s-a născut şi unde îşi odihneşte somnul de veci domnitorul şi unde se află cele mai reprezentative obiective ale operei sale.

Una din cele mai cunoscute ctitorii ale sale este mănăstirea Arnota, de la Costeşti (jud. Vâlcea), zidită între anii 1632-1636. Voievodul şi-a dorit să clădească acest aşezământ monastic pentru a fiinţa aici necropola familiei sale. S-au adus clarificări în ceea ce priveşte datarea acestei ctitorii în condiţiile în care pisania originală nu s-a păstrat. Au fost prezentate toate ipotezele privind toponimul „Arnota“. Legenda întemeierii mănăstirii a fost confruntată cu adevărul istoric, dat de descoperirile arheologice care atestă existenţa unei biserici mai vechi, din lemn, ridicată de Vornicul Danciu, tatăl voievodului. Aceste descoperiri vin să infirme aproape în totalitate versiunea legendară a ctitoririi Arnotei.

S-a reuşit o repertoriere a etapelor de refacere, conservare şi restaurare, a documentelor şi obiectelor de cult şi de artă care au aparţinut mănăstirii. Studiul aruncă o privire exhaustivă asupra arhitecturii şi picturii ansamblului monastic. Documentele şi studiile de arhitectură au clarificat contribuţiile aduse de către Constantin Brâncoveanu, Barbu Ştirbei, episcopul Vartolomeu Stănescu etc. O importantă etapă de reabilitare a Arnotei s-a realizat la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, între anii 2003-2007. A fost construit paraclisul, chilii, camere de oaspeţi şi anexe. Nu au fost trecute cu vederea nici cele mai importante evenimente istorice petrecute la mănăstire (construţia drumului care leagă Arnota de Bistriţa, lichidarea grupului de luptători anticomunişti din muntele Arnotei etc).Mănăstirea Sadova, aflată în comuna Sadova (jud. Dolj), este ctitoria domnitorului Matei Basarab din anii 1632-1633, ridicată pe temelia unei biserici mai vechi, din lemn, făcută de puternica familie olteană a Craioveştilor, de la cumpăna secolelor XV-XVI. Ansamblul monastic este format din biserica cu hramul “Sfântul Nicolae”, de plan triconc, cu turlă pe naos, bolniţa şi zidul de incintă este clasat în patrimoniul cultural naţional. Cu privire la originea cuvântului „Sadova” am emis părerea că acesta are etimon slav, adică vechiul slav-bulgar (sadu=plantă, grădină, plantaţie), vechiul slav (sadovu=de grădină), sârb (ad=vie tânără), ceh (sad=grădină de fructe)

Mănăstirea Strehaia (jud. Mehedinţi) este compusă din Biserica „Sfânta Treime”, beciurile palatului domnesc, turnul clopotniţă şi zidul de incintă. Denumirea Strehaia este de origine slavă, de la radicalul streh (acoperit, ascuns, frică, teamă) deoarece aşezarea era înconjurată de păduri seculare ce inspirau teamă nelocalnicilor (P. Cernăianu în Mănăstirea şi episcopia Strehaiei, Bucureşti, 1931). S-au adus elemente noi în cercetarea istorică a ctitoriei lui Matei Basarab din secolul al XVII-lea, având ca punct de plecare analiza descoperirilor arheologice din ultimii ani, documentele noi puse în circulaţie, aprofundarea studiilor de arhitectură, precum şi modul deosebit de abordare a trecutului aşezământului monastic mehedinţean de la întemeierea sa până în zilele noastre. S-a demonstrat că ansamblul monastic a fost ridicat în zona unei vechi vetre de locuire aparţinând epocii bronzului peste care s-a suprapus epoca dacică, romană şi a migraţiilor. Mănăstirea de la Strehaia a fost ridicată de Matei Basarab la 1 august 1645 pe locul curţii boiereşti construite de boierii Craioveşti în secolul al XVI-lea. A fost urmărită prezenţa, în legende şi documente a lui Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, „perioada austriacă“ cu toate etapele de construcţie. Documentele au arătat perioada în care la Strehaia a fiinţat Bănia şi Episcopia ţării. Mănăstirea Strehaia se încadrează în arhitectura secolului al XVII-lea, care este o etapă premergătoare stilului brâncovenesc. Judecând după mărimea curţii domneşti, mănăstirea Strehaia a fost unul dintre cele mai importante lăcaşuri din Ţara Românească. Au fost explicate anumite elemente decorative ale monumentului istoric, aşa cum este „Steaua cu şase colţuri“ de la exterior.

Mănăstirea de la Brâncoveni, situată la 18 km sud-vest de Slatina, la sud de Piatra Olt (judeţul Olt), a suscitat un viu interes din partea istoricilor sau a istoricilor de artă, aceştia aplecându-se asupra acestui vechi lăcaş de cult dedicându-i numeroase studii. Ansamblul mănăstiresc de la Brâncoveni este alcătuit din biserica „Adormirea Maicii Domnului“, bolniţa cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, stăreţia, turnul clopotniţă, chilii, clădiri anexe şi zidul de incintă. Înainte de a urmări istoria mănăstitirii oltene, am încercat să lămurim problemele privind datarea primelor case boiereşti ridicate la Brâncoveni, cu mult mai vechi decât documentul lui Neagoe Basarab care le aminteşte la anul 1518. La Brâncoveni s-a născut domnitorul Matei Basarab şi ruda sa, Constantin Brâncoveanu. După ocuparea tronului, Matei Basarab a refăcut casele din Brâncoveni. El a construit turnul-clopotniţă, spaţioasele pivniţe boltite, precum şi zidul de apărare prevăzut cu creneluri.

Biserica şi curtea domnească de la Caracal (judeţul Olt), cele mai vechi din acest oraş a fost construite pe dealul Protoşenilor, din blocuri de piatră şi cărămizi aduse de pe ruinele cetăţii romane Romula. Este foarte probabil ca în vremea domniei lui Neagoe Basarab să se fi construit biserica domnească de aici. Matei Basarab a refăcut casele domneşti şi biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, fapt confirmat de cronica Ţării Româneşti. În studiul nostru ne-am referit şi la reparaţiile făcute caselor domneşti de către Sfântul Constantin Brâncoveanu precum şi la celelalte etape de reconstrucţie.

Biserica domnească de la Craiova (Catedrala Mitropolitană de astăzi) este considerată cea mai veche biserică de zid din municipiu. S-a arătat vechimea şi poziţia strategică a aşezării care avea să devină scaunul „Marii Bănii a Olteniei”. Prima biserică de aici este o ctitorie a familiei boierilor Craioveşti ajunşi, spre sfârşitul secolului al XV-lea, bani ai Olteniei, numită „domnească” din timpul domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521). Matei Basarab o rezideşte din temelie la anul 1654. Constantin Argetoianu, socrul lui Giani Ruset, este cel care a reparat biserica, în două rânduri, aşa cum arată documentul din 1770 emis de domnitorul Ruset Vodă. Văzând starea în care se afla ctitoria domnească, regele Carol I a hotărât să se reconstruiască marea biserică. Ctitoria lui Matei Basarab de la Craiova a fost demolată complet, la 12 octombrie 1889 şi refăcută din temelie de arhitectul francez Emile-André Lecomte de Noüy.

Alte mănăstiri sau biserici oltene au fost cuprinse în vastul program de reconstrucţie şi reparaţii al lui Matei Basarab. De aceea, multe din aceste ctitorii au fost atribuite de tradiţie domnitorului. S-a explicat istoria fiecărei ctitorii, lămurindu-se, astfel, care a fost contribuţia domnitorului la reabilitarea şi înfrumuseţarea fiecăreia dintre ele.

Schitul Corlate (Izvoare, Dolj), menţionat la anul 1644 a fost o ctitorie a Craioveştilor, refăcută de Matei Basarab. A dispărut, dar la 1816 este menţionată în documente. Documentul de închinare a lăcaşului mănăstirii Gura Motului, din 3 aprilie 1651, îl numeşte pe Matei Basarab ctitorul acestui schit. Mănăstirea Govora (judeţul Vâlcea) s-a bucurat şi ea de atenţia lui Matei Basarab, mai ales după instalarea, în 1637, a celei de-a doua tipografii a ţării. Aici s-a tipărit cea dintâi carte în limba română din Ţara Românească-Pravila de la Govora-tradusă din limba slavă de Mihail Moxa. În această vreme s-au clădit zidurile şi clădirile mănăstirii. La mănăstirea Tismana (jud. Gorj), domnitorul a restaurat zidul de incintă şi paraclisul, refăcut în 1782. În cadrul Episcopiei Râmnicului, a efectuat unele lucrări nu prea bine precizate în documente. Un document austriac din anul 1731 precizează că voievodul a construit „casa tipografiei cu pivniţa de sub ea“. Aceste construcţii nu se mai pot vedea astăzi deoarece au fost distruse în focul din 1736, în timpul războiului austro-turc. Matei Basarab şi doamna Elina figurează în pomelnicul ctitorilor de la fostul schit Slătioarele-Ocnele Mari (judeţul Vâlcea), pentru lucrările de renovare şi repictare a acestui sfânt lăcaş. Numele voievodului apare şi la mănăstirea Dintr-un Lemn (jud. Vâlcea), însă nu se ştie exact dacă biserica de zid este ctitoria sa. Cercetarea ştiinţifică a arătat că este foarte posibil ca domnitorul să fi contribuit şi el alături de boierul Preda Brâncoveanu la ridicarea acestei biserici. Lucrările de la complexul arhitectonic al Arhiepiscopiei Râmnicului nu sunt prea bine precizate în documente. Un document austriac din anul 1731 precizează că voievodul a construit „casa tipografiei cu pivniţa de sub ea“.

Dacă tradiţia îi atribuie justificat patruzeci de biserici şi mănăstiri, dintre cele aproape o sută de construcţii de acest gen din câte sunt cunoscute ca fiind ridicate în anii săi de domnie, aproape jumătate au fost înălţate din iniţiativa ctitoricească a lui Matei Basarab sau cu participarea sa directă. Adăugând la toate aceste ctitorii, numeroasele sale danii, subvenţii şi concesiuni făcute diferitelor lăcaşuri şi aşezăminte de cult din ţară şi de peste hotare, putem aprecia, cu certitudine, după cum s-a mai afirmat deja, că Matei Basarab a fost, după Ştefan cel Mare, cel mai prodigios ctitor din trecutul poporului nostru, în acest sens, se poate spune, pe bună dreptate, că formele artistice majore-arhitectură, pictură şi sculptură monumentală-în Ţara Românească a acelei vremi s-au realizat, în primul rând, din iniţiativa, cu sprijinul şi cheltuiala domniei.

Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia este o apariţie inedită, care aduce o contribuţie deosebită la mai buna cunoaştere a activităţii ctitoriceşti a domnitorului muntean şi o mai bună înţelegere a etapelor istorice care au intervenit asupra acelor edificii civile sau religioase, unde s-a scris istoria de aproape patru secole a neamului românesc.

Părerea istoricilor despre noua apariţie editorială„Domnul Florin Epure a tratat subiectul cu multă înţelegere, aş putea spune că într-o evaluare holistică, subliniind deopotrivă contribuţiile la reparaţii, edificări, refondări, ctitorie, ca şi la ceeea ce numim acum mecenat. A depăşit, firesc, cadrul geografic, atât prin actul de ctitorie propriu-zisă, cât şi prin efectul acestuia, vizibil nu doar la Matei Basarab, ci şi la urmaşii săi. Pe lângă unitatea şi logica organizării celor trei capitole, al căror conţinut este corect redat, subliniem mai ales evaluarea bibliografiei vechi şi recente, bogată şi dezvoltată, pe care domnitorul o priveşte în strânsă relaţie cu datele culese din fonduri arhivistice demne de remarcat:pe lângă cele centrale, Arhiva Istorică, cea a Comisiei Monumentelor Istorice şi a unor importante eparhii, apoi DMI şi INP, CNSAS, ca şi ale Oficiilor pentru patrimoniul cultural naţional. Cu sprijinul datelor culese mai ales din asemenea surse directe, teza a luat şi forma unui repertoriu comentat al unor importante monumente istorice.

Trimiterile la proiectele de restaurare îndeosebi recente îmbogăţesc lucrarea, dar evidenţiează şi nevoile acute de intervenţie atât la arhitectura mateiană cât şi la pictură. Lectura tezei de faţă îndreptăţeşte, sper, opinia că doar cercetările ample, sistematice, la surse directe şi pe monument pot oferi un tablou veridic al istoriei, dar mai ales al stării de sănătate a mărturiilor istorice. Or, proaspătul doctor în istorie, care este direct implicat într-un demers instituţional afectat ocrotirii patrimoniului, a produs prin efort calificat o lucrare ce poate orienta pe cei care construiesc strategii culturale, acordă fonduri de restaurare, punctează documente de urbanism şi au răspunsuri majore privind patrimoniul cultural naţional. În acest sens, teza de faţă aduce argumente celor ce veghează la ocrotirea acestui patrimoniu şi gândesc asupra lui ca bun al comunităţilor, crezând că prin intermediul său se pot asigura resurse de dezvoltare, căi noi, neagresive, de valorificare turistică, se consolidează identitatea locală (olteană şi românească), ridicându-se standardul de viaţă.

Anexele tezei (planuri relevee, fotografii) vin să adauge un plus de argumentare concluziilor doctorului în istorie, asiguratoare pentru a sesiza profilul de istoric format al acestuia. Drămuind energiile pentru a echilibra demersul principal aupra lui Matei Basarab-european şi român;constructor şi stimulator;om al păcii şi al credinţei, dar şi luptător pentru aceasta;gospodar şi cărturar-domnul Florin Epure a încheiat un stagiu doctoral printr-o lucrare bine alcătuită, elegant scrisă, bogată în documentaţie şi chiar vizionară, pe care o pune acum la dispoziţia celor interesaţi”. Prof. univ. dr. Ioan Opriş, Universitatea Valahia din Târgovişte

“Între actul cognoscibil şi starea de responsabilitate socială ce-l înconjoară pe autor, ca director al instituţiei culturale şi de patrimoniu din judeţul Vâlcea, teza de doctorat etalează rosturi de mare eficienţă şi de evidente condiţii pentru cine le însumează de mai mulţi ani. Fără să tăgăduiască în vreun fel superlativul de „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru” atribuit de istoricul Constantin C. Giurescu lui Matei Basarab voievod, domnul Florin Epure răspunde la trei justificate interogaţii:cât de mare a fost opera constructivă a domnitorului;cum de a fost posibilă aceasta;cât de valoroasă a fost şi ce se mai păstrează din ea ?!”

Comentariile istoricului Florin Epure, foarte bun cunoscător al ţinutului Vâlcii unde opera de întemeire şi reîntemeire a lui Matei Vodă prezidează, prin ctitoria Arnotei din vârful Munţilor Buila, sunt aplicate la dimensiunile diverse ale unei arhitecturi ce a definit un stil nou, la o plastică mai puţin expresivă nu dintr-o motivaţie de sobrietate, ci mai curând din lipsa timpului de a desăvârşi întru frumos ctitoriile, sau la deschiderea europeană prin ceea ce dânsul înţelege că „opera de ctitor” trebuie raportată la preocuparea permanentă a domnitorului „să aducă pe pământul ţării tot ceea ce era mai demn a fi luat în seamă la vremea respectivă din lumea cultural artistică a ţărilor învecinate”. Lucrarea este surprinzătoare prin mulţimea informaţiilor inedite din numeroasele fonduri arhivistice ale Comisiei Monumentelor Istorice, Direcţiilor de Cultură şi Patrimoniu Naţional de la Dolj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Serviciile Arhivelor Naţionale Centrale şi judeţene. Ca să exemplic afirmaţia, remarc integrarea în lucrare a unui document neinterpretat încă, hrisovul domnitorului Emannuel Giani Ruset din 1770 cu referire la refacerea bisericii domneşti de la Craiova, cel care în frotispiciu are atât stema Ţării Româneşti şi stema hramului Sf. Dumitru care ulterior a devenit simbolul heraldic al oraşului ce ajunsese la acest an reşedinţa Căimăcămiei Olteniei!

Lucrarea, ca veritabilă cercetare, devine întregitoare la o valoroasă bibliografie ce enumera mari istorici ai civilizaţiei româneşti de la N. Iorga şi N. Ghika-Budeşti la cei din ultimii cincizeci de ani Vasile Drăguţ, Nicolae Stoicescu, Cristian Moisescu, Tereza Sinigalia, Carmen Laura Dumitrescu, Veniamin Nicolae, Cornelia Pillat şi Ioan Opriş”. Prof. univ. dr. Ciobotea Dinică, Universitatea din Craiova

“Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia, intocmită de doctorul în istorie Florin Epure, este o lucrare care, în urma unor cercetări de arhivă şi de teren referitoare la principalele ctitorii ale lui Matei Basarab, sau atribuite acestuia, din Oltenia, pune în circulaţie ultimele rezultate ştiinţifice privitoare la aceste monumente, folosind în acest sens arhivele mai puţin cercetate sau chiar necercetate, ale Direcţiilor Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional, precum şi din Arhivele Naţionale Istorice Centrale sau judeţene din Oltenia”. Prof. univ. dr. Ştefan Trâmbaciu, Universitatea din Piteşti

„Prin obiectul cercetării şi bogăţia informaţiilor aduse, prin ineditul ei prezenta teză de doctorat reprezintă o contribuţie substanţială la cunoaşterea ctitoriilor lui Matei Basarab în spaţiul istoric şi cultural al Olteniei. Prezenta teză de doctorat, rezultat al unui îndelungat şi susţinut efort intelectual, reprezintă o contribuţie importantă la cunoşterea unei perioade care prin realizările sale în domeniul arhitecturii, sculpturii, picturii constituie un moment de referinţă în cultura medievală românească. Iată de ce adresăm felictări doctorandului şi coordonatorului, cu speranţa ca ţinând cont de sugestiile formulate de referenţi să o tipărească cât mai repede, pentru a putea fi cercetată de cei interesaţi de această problemă”. Conf. univ. dr. Spiridon I. Cristocea, Directorul Muzeului Judeţean Argeş