1 Mai la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Ziua de 1 Mai marchează în fiecare an, pentru Muzeul Etnografic al Transilvaniei, trecerea la programul de vară. Începând cu această dată, secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei este deschisă pentru vizitare între orele 9 și 17, cu ultima intrare la ora 16, iar terasa de la sediul central, str. Memorandumului nr. 21, se deschide și ea pentru publicul clujean.
Pentru acest sfârșit de săptămână, Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește, de asemenea, două evenimente speciale.
SERBARE CÂMPENEASCĂ DE 1 MAI, ORGANIZATĂ DE ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE „TUDOR JARDA”
Vineri, 1 mai, de la ora 10, 00:serbare câmpenească în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, str. Tăietura Turcului.
Ziua de 1 Mai va fi sărbătorită, începând de la ora 10, 00, printr-o serbare câmpenească organizată de Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, în colaborare cu Primăriile Aşchileu, Băişoara, Floreşti, Mintiu Gherlii. Desfășurată în cadrul proiectului „Joc popular clujean”, inițiat de către Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca în urmă cu cinci ani, manifestarea se va bucura de participarea ansamblurilor folclorice din Băişoara (ansamblul folcloric „BĂIŞANA” – instructor Florin Rusu), Floreşti (ansamblul folcloric „CUNUNA SOMEŞANĂ” – instructor Dinu Ban), Mintiu Gherlii (ansamblul folcloric „MUGURII MINTIULUI” – instructor coregraf Sanda şi Berchi Simion), Aşchileu (Ansamblul folcloric „MUGURI DE AŞCHILEU„ – instructor Aurel Lucaciu), Cluj-Napoca (ansamblul folcoric „VATRĂ DE DOR” al Şcolii de Arte Cluj – instructor Viorel Dragomir), precum şi a cursanţilor claselor de canto – muzică populară din Cluj-Napoca, coordonați de Ana Strîmturean şi Claudiu Ciotleuş. Acompaniamentul va fi asigurat de taraful „Vatră de dor” al Şcolii de Arte Cluj. Coordonatorii generali ai proiectului sunt Florin Ciobanu, Marius Moldovan şi Vasile Corpodean. Manifestarea este organizată în spiritul tradiţiilor de Armindeni și a sărbătorilor câmpeneşti de 1 mai. Intrarea este liberă.
REPREZENTAȚIE TEATRALĂ ÎN SALA REDUTA:„FRUMOASA, DEȘTEAPTA ȘI URÂTA”, UN SPECTACOL DE SORIN OROS
Sâmbătă, 2 mai, de la ora 18, 00:comedia „Frumoasa, deșteapta și urâta”, un spectacol de Sorin Oros, la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21.
Evenimentul este organizat de Asociația Cuturală TransFestSilvania Theatrum, distribuția fiind asigurată de Sorin Oros, Vlad Mureșan și Tibor Szekely, actori ai Teatrului de Nord Satu-Mare. „Frumoasa, deșteapta și urâta” este varianta feminină a piesei „Frumosul, deșteptul și urâtul”, jucate pe mai multe scene din România, dar și de peste Ocean. Evenimentul ne oferă, de asemenea, șansa reîntâlnirii cu opera lui Ion Pribeagu (Isac Lazarovici, 1887-1971), personaj de legendă în istoria umorului românesc, autorul textelor spectacolelor lui Constantin Tănase.
Biletele pot fi procurate de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21, de marți până duminică, între orele 9-17. Prețul unui bilet este de 15 lei.