1 iunie la Muzeul Național Cotroceni
De Ziua Internațională a Copilului, Muzeul Național Cotroceni invită publicul sâmbătă, 1 iunie, să descopere unul dintre cele mai importante edificii din București, vechiul Palat Cotroceni, un loc de care se leagă multe evenimente importante din istoria țării.
Pentru toți copiii, cu vârsta până în 14 ani, însoțiți de părinți, accesul este gratuit, informează un comunicat al Muzeului Național Cotroceni.
Cu această ocazie va fi deschisă și expoziția care reunește lucrările câștigătorilor concursului Cotroceni Creativ Junior, ediția a cincea, dar și lucrări selectate în categoria Artiști de urmărit. Competiția de anul acesta a fost structurată pe două secțiuni de vârstă – Mici artiști (gimnaziu) și Tineri artiști (liceu). Tema aleasă a fost crearea unui logo/unei sigle relevante pentru muzeu, pornind de la sursele disponibile pe canalele de social media ale Muzeului Național Cotroceni: interioarele palatului, obiectele de patrimoniu, fotografiile de epocă, membrii familiei regale al căror trecut se leagă de Palatul Cotroceni sau alte figuri istorice care au influențat destinul ansamblului. Pentru fiecare dintre cele două categorii, în urma jurizării, au fost alese cinci lucrări câștigătoare și șapte lucrări la categoria Artiști de urmărit ce vor putea fi vizionate atât în cadrul expoziției de la Muzeul Național Cotroceni, în perioada 1 iunie – 1 iulie 2024, cât și pe paginile de Instagram și Facebook ale muzeului.
Pe lângă expoziția permanentă, la Muzeul Național Cotroceni sunt deschise și expozițiile temporare aflate în desfășurare: Salonul Artelor Decorative, în Spațiile Medievale, expoziția aniversară „Din adâncuri + Din văzduh = 80” a artistei Ileana Dana Marinescu, organizată în holul Salonului Cerchez și microexpoziția „Ion I. C. Brătianu – un destin pentru România Mare” în Salonul Cerchez.
De 1 iunie, accesul este posibil doar în baza unei programări ce poate fi făcută cu minimum 48 de ore înainte, la numerele de telefon 021-317.31.07 și 0725.518.381, sau la adresa de email vizitare@muzeulcotroceni.ro. Programarea va fi confirmată de un reprezentant al muzeului.
Condițiile de acces și tarifele de vizitare sunt disponibile pe site-ul muzeului. La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau pașaport).