Tacitus ÔÇô unul dintre cei mai mari istorici ai antichit├ú┼úii jpeg

Tacitus ÔÇô unul dintre cei mai mari istorici ai antichit├ú┼úii

­čôü Biografii
Autor: Irina Manea

Str─âlucind nu numai prin discursul s├úu istoric captivant, Tacitus este totodat├ú un martor ┼či judec├útor de mare valoare a condi┼úiei umane, ceea ce ├«i ofer├ú un loc de cinste printre cei mai mari istorici ai antichit├ú┼úii ┼či nu numai.

Viaţa autorului

Nu se poate realiza o biografie detaliat├ú a istoricului din cauza lipsei informa┼úiilor, totu┼či se pot trasa c├óteva repere cronologice. Analiz├ónd v├órstele necesare pentru a ├«ndeplini anumite magistraturi, data na┼čterii este undeva ├«ntre 54 ┼či 58 p. Cr., ├«n prima parte a domniei lui Nero (54-68). Pentru prenumele s├úu se g├úsesc ├«n izvoare mai multe variante:├«n coresponden┼úa cu Plinius cel T├ón├úr apare doar drept Cornelius Tacitus;Sidonius Appolinaris (sec. V) ├«l nume┼čte Gaius, iar ├«n alte surse apare Publius, care este de altfel varianta acceptat├ú de cercet├útori:Publius Cornelius Tacitus.

De┼či din atitudinea pe care o afi┼čeaza ├«n operele sale s-ar deduce c├ú ar fi fost membru al aristocra┼úiei, conform unei m├úrturii a lui Plinius cel B├útr├ón referitoare la guvernatorul Galliei Belgice, cavalerul Cornelius Tacitus, probabil tat├úl s├úu, se pare c├ú a apar┼úinut clasei cavalerilor. Ora┼čul de provenien┼ú├ú nu se cunoa┼čte exact, dar cert este c├ú istoricul ┼či magistratul ┼či-a petrecut via┼úa la Roma. Se dedic├ú retoricii, audiindu-l probabil pe Quintilianus, pentru care Vespasian a inaugurat catedra public├ú de retoric├ú de la Roma, dar ┼či pe Marcus Aper ┼či Iulius Secundus. Datorit├ú talentului ┼či culturii sale, devine ├«nc├ú de foarte t├ón├úr cunoscut ├«n for. Leg├útura matrimonial├ú cu fiica lui Iulius Agricola, viitor guvernator al Britanniei, a avut un rol benefic ├«n ascensiunea sa politic├ú. Ob┼úine quaestura ├«n 79, ediliciul sau tribunatul plebei ├«n timpul lui Titus, praetura ├«n 88, precum ┼či intrarea ├«n colegiul quindecemvirilor. La sf├ór┼čitul praeturii, ├«n 89, p├úr├úse┼čte Roma pentru 4 ani, ipoteza cea mai credibil├ú care s├ú explice plecarea fiind cea a exercit├úrii unei func┼úii administrative, cea de guvernator de provincie (Gallia Belgica probabil) cu rangul de propraetor. Tacitus se ├«ntoarce la Roma ├«n contextul politic ├«n care Domitianus condamn├ú la moarte cet├ú┼úenii boga┼úi ┼či le confisc├ú averile, din cauza sec├útuirii fiscului imperial ┼či temerilor fa┼ú├ú de politicienii care i-ar putea face concuren┼ú├ú, chiar Iulius Agricola zvonindu-se c├ú ar fi c├úzut prad├ú unui complot al ├«mp├úratului.

tacitus2 jpg jpeg

Tacitus tr├úie┼čte teroarea ultimilor ani de domnie a ├«mp├úratului, care ia m├úsuri ┼či ├«mpotriva filozofilor, d├ónd ordin ca operele cele mai importante s├ú fie arse ├«n pia┼úa public├ú. Autorul nu cade ├«ns├ú victim├ú ├«mp├úratului, retr├úg├óndu-se din primul plan al vie┼úii politice, ceea ce explic├ú lipsa sa de promovare de┼či ├«ntrunea standardele necesare pentru a accede la func┼úia de consul. El nu se retrage ├«ns├ú ├«n totalitate, mai particip├ú la ┼čedin┼úele senatului, martor la nedrept├ú┼úile pe care le va descrie ├«n opera sa. La venirea pe tron a lui Nerva ├«ncepe o perioad├ú prolific├ú pentru el, ├«n anul 97 fiind ridicat la rangul de consul ┼či ├«n 98 ├«ncep├óndu-┼či activitatea de istoric ├«ntr-un cadru prielnic. Primele dou├ú lucr├úri sunt dou├ú monografii:De vita et moribus I. Agricolae ┼či De origine et situ germanorum liber, ambele cu caracter complex, dep├ú┼čind cu mult sfera simplei monografii. Agricola este elogiu funebru, panegiric, manifest politic, cu excursuri geografico-istorice. Germania va fi discutat├ú ├«n capitolele urm├útoare. Dup├ú succesul oratoric dob├óndit la funeraliile predecesorului s├úu ├«n func┼úia de consul, Tacitus se face remarcat ┼či ├«n anul 100 ├«n procesul ├«mpotriva fostului guvernator al provinciei Africa.

├Äntre 105-107 public├ú prima oper├ú de mare amploare, Istorii, din care s-au p├ústrat pentru posteritate primele patru c├úr┼úi ┼či ├«nceputul celei de-a cincea. Sunt relatate domniile lui Galba, Otho, Vitelius, Titus ┼či Domitianus, iar c├úr┼úile r├úmase se ocup├ú de evenimentele anului 69 ┼či ├«nceputul domniei lui Vespasian. C├ót despre cariera sa politic├ú, conform unei inscrip┼úii din Caria, Asia Mic├ú, el prime┼čte de la Traian proconsulatul provinciei Asia. ├Än anii 115-117 public├ú rezultatul investig├úrii epocii precedente, Analele, cuprinz├ónd ├«n jur de 16 c├úr┼úi p├ústr├óndu-se doar c├úr┼úile I-IV, XII-XV ┼či p├úr┼úi din c├úr┼úile V, VI, XI, XVI. Analele sunt ├«n general considerate apogeul stilistic al operei tacitiene. Autorul mai are proiecte de redactare a unei istorii a lui Nerva ┼či Traian, precum ┼či a lui Augustus, dar moartea survenit├ú ├«n jurul anului 120 ├«l ├«mpiedic├ú s├ú le pun├ú ├«n aplicare.

Scriitura taciteicã

Vom trasa doar c├óteva tr├ús├úturi esen┼úiale ale crea┼úiei istorice tacitiene. De┼či cariera lui Tacitus se anun┼úa a fi politic├ú, el devenind ├«n scurt timp unul dintre cei mai elocven┼úi oratori ai epocii, dovad├ú fiind pasajele retorice reu┼čite din opera sa istoric├ú, el r├úm├óne ├«n principal cunoscut ca istoric. Tacit reu┼če┼čte s├ú mediteze asupra condi┼úiei umane, s├ú judece, s├ú mediteze. Are un discurs problematizant, o oper├ú cuprinz├útoare, ├«n care nu se limiteaz├ú doar la simpla expunere faptic├ú, ci judec├ú, mediteaz├ú, conchide. ├Änc├ú de la Agricola se observ├ú ├«mbinarea de tipare, unificate de caracterul personajului. Aceea┼či complexitate o g├úsim si ├«n Germania, lucrare cu numeroase valen┼úe, de la etnografice p├ón├ú la satirice, ┼či ea ├«ns├ú beneficiind de elementul unificator care ├«l constituie antinomia roman-germanic. ├Änclina┼úia spre investiga┼úie ┼či metodic├ú este v├údit├ú ┼či ├«n Dialogul despre Oratori, opuscul din care reiese str├ónsa leg├útur├ú perceput├ú ├«ntre oratorie ┼či istorie. Maturitatea talentului s├úu este atins├ú ├«n Istorii ┼či Anale, unde pe de-o parte, face exerci┼úiul abilit├ú┼úilor sale oratorice, apropiind istoria de literatur├ú, pe de alta, ├«┼či dezvolt├ú spiritul metodic ┼či analitic (de altfel termenul de ÔÇ×analeÔÇŁ se refer├ú tocmai la o definire a metodei ┼či la apartenen┼úa la ┼čcoala analistic├ú). Metoda ├«ns├ú este folosit─â cu limite. Istoricul apeleaz─â frecvent la gruparea logic─â a faptelor, la r├ónduirea dramatic─â a evenimentelor ┼či pune adesea ├«n contrast fenomene petrecute, de fapt, ├«n momente diferite. ├Än genere compozi┼úia se muleaz├ú pe mesajul dorit.

the annals jpg jpeg

Formula binecunoscut├ú de a descrie propriul discurs, ÔÇ×f├úr├ú team├ú ┼či f├úr├ú p├úrtinireÔÇŁ are o aplicabilitate relativ├ú, impar┼úialitatea dorit├ú de autor fiind contrabalansat├ú de viziunea inevitabil deformant├ú asupra evenimentelor, de forma┼úia sa retoric├ú, de conexiunea ├«ntre discursul istoric ┼či cel oratoric, diferen┼úa ├«ntre cele dou├ú dorindu-se a fi anihilat├ú ├«n vederea accederii la adev├úruri universale. ÔÇ×Istoricul ├«┼či prezint─â demersul istoric ca o ├«ntoarcere la metodologia istoriografiei din timpul Republicii. Dup─â Actium ┼či ├«ndeosebi dup─â moartea lui Augustus, relat─ârile istoricilor ar fi fost deformate de adula┼úie sau de ur─â fa┼ú─â de ├«mp─âra┼úii defunc┼úi. Pe de o parte, Tacit d─â seama de p─ârtinirea excesiv─â a istoriografilor din vremea Imperiului ┼či de utilizarea critic─â a izvoarelor sale, dar el nu pledeaz─â niciodat─â pentru impar┼úialitatea absolut─â. El se vrea un observator al umanit├ú┼úii, iar pentru aceasta este necesar ca el s├ú ┼či judece, nu doar s├ú expun├ú succesiuni de evenimente, iar judecata s├ú aib├ú ┼či un ├«nveli┼č artistic, ├«n vederea contur├úrii sensului moralizator.

Apologet al cauzalit├ú┼úii, Tacitus aspir├ú ca din faptele m├úrunte ┼či singulare s├ú desprind├ú fundamentele fenomenelor istorice, ca triada cauzal├ú polybian├ú pe care o aplic├ú s├ú ├«i deschid├ú calea c├útre semnifica┼úii morale universale (de pild├ú, c├ónd explic├ú revolta care ├«l propulseaz├ú pe Vitellius la putere aduce ├«n prim plan factorul psihologic). Viziunea antropocentrist├ú rezult├ú din sus┼úinerea unui determinism uman psihologic ce conduce c├útre ac┼úiunea istoric├ú, transcendentul av├ónd un rol minor ┼či modestia sa accentu├ónd importan┼úa faptelor omene┼čti, istoriei pe care Tacitus o tr├úie┼čte empatic. ├Än virtutea filozofiei pragmatice a Noii Academii la care ader├ú, Tacit se dedic├ú investig─ârii moravurilor, abord─ârii concrete a problemelor, dar dincolo de probabilismul explica┼úiilor sale g├úsim drept constant├ú preocuparea pentru statul roman ┼či pentru o structur├ú de ordin mai vechi a societ├ú┼úii romane aflate, ├«n opinia sa, ├«ntr-o criz├ú profund├ú.

manuscript jpg jpeg

Mentalitatea sa se centreaz├ú pe concepte precum libertas, dignitas sau disciplina ├«n contextul moral-axiologic ├«n care identitatea roman├ú pare s├ú-┼či fi pierdut valorile ancestrale, pe care Tacitus le vede drept instrumentul ce trebuie recuperat pentru ca societatea s├ú se regenereze. Principii r├úi nu reprezint├ú dec├ót expresia distorsiunilor morale suferite de ├«ntreaga societate. Dar ┼či pesimismul tacitian are limitele sale:la fel de con┼čtient este c├ú viitorul Romei, ├«n continu├ú expansiune, ar putea deveni foarte luminos, dac├ú s-ar ajunge la un compromis ├«ntre autoritatea principelui ┼či libertate;pentru c├ú o Republic├ú ├«n forma ei originar├ú nu se mai poate reface, atunci s├ú existe o monarhie bazat├ú pe virtute. Ca exponent al ordinului senatorial, pe Tacitus ├«l preocup├ú tirania ├«n care degenereaz├ú monarhia, precum ┼či fr├úm├ónt├úrile sociale, dar ├«ncearc├ú s├ú adopte o atitudine a modera┼úiei, ├«ntre schimb├úri sociale extraordinare ┼či stagnare ├«n tradi┼úionalism.

Relativitatea condi╚Ťiei umane este o constant├ú a orizontului s├úu scriitoricesc. Istoria este interpretat├ú ca un reflex al virtu┼úilor ┼či viciilor, de multe ori mai ales a acelor din urm├ú, care le-ar camufla pe primele, istoria este o emergen┼ú├ú a unor tr├ús├úturi psihologice complexe. Dac─â extrage concluzii asupra naturii umane, pornind de la un caz particular, el supune unei analize plurivalente fiecare personaj, ├«nt├ómpinat de discursul s─âu istoric. Comportamentele, mecanismele ┼či cauzele lor sunt atent disecate. ├Än prezentarea discursului istoric asupra devenirii umane, Tacitus se implic├ú ├«n el, nu este ├«n afara faptelor expuse, apropiind astfel istoria de literatur├ú, de genul romanesc. Dedublarea sa se reflect├ú ├«n interven┼úia rar├ú ca personaj exterior, dar ├«n acela┼či timp personaj care tr├úie┼čte din interior ce se ├«nt├ómpl├ú, ipostaz├ú auctorial├ú mai important├ú. Dintre particularit├ú┼úile operei sale ar mai fi de men┼úionat abunden┼úa subtilit├ú┼úilor, ├«nclina┼úia spre stilul conotativ, tehnica manipul├úrii zvonurilor, alternan┼úa ├«ntre solemnitate ┼či ironie, amplificarea retoric├ú, utilizarea pe scar├ú larg├ú a discursului narativ, dramatiz├úrile, accentul pe tabloul descriptiv, investiga┼úia motiva┼úiilor, concizia, concentrarea. Discursul s├úu este plurivalent.Ca s├ú ├«ncheiem aceast├ú scurt├ú incursiune ├«n orizontul conceptual al lui Tacitus, vom spune c├ú el este unul dintre acei autori care surprind ┼či ├«n┼úeleg marile procese ┼či fenomene istorice, c├úut├óndu-le cauzele ┼či sensurile profunde. El se afirm├ú nu doar ca martor al mersului istoric, ci ┼či ca moralist ┼či justi┼úiar al omului. Pentru aceasta el ├«┼či construie┼čte un univers dens, tensionat, discontinuu, deschis interpret├úrilor pluraliste, a c├úrui complexitate de reflec┼úii ┼či mesaje ├«l transform├ú ├«n art├ú.

Bibliografie:

Cizek, Eugen, Istoria Literaturii Latine, Societatea Adev├úrul, Bucure┼čti, vol.II, 1994;

Gudeman, Alfred, The Sources of the Germania of Tacitus, Transactions and Proceedings of the American Philological Association, Johns Hopkins University Press, vol. 31, 2007, pp. 93-111;

Weinberg, Petronela, Publius Cornelius Tacitus:de la istorie la interdisciplinaritate, în Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, nr. 4-5, 2000-01, pp. 37-46

Woodman, A.J. (ed.), The Cambridge Companion to Tacitus, Cambridge University Press, New York, 2009.