Pe ce se baza puterea lui Augustus?
Declarând la şedinţa senatului din 13 ianuarie 27 a.Hr. cã Republica este restauratã, Octavian renunţã la puterile sale de triumvir. Dar la urmãtoarea şedintã este rugat sã rãmânã la conducere, deşi el spune cã doreşte doar o provincie. Senatul îi oferã o serie de titluri şi onoruri, precum şi calitatea de Augustus, propusã de Munatius Plancus. Dacã ar fi preluat titlul de Romulus, ar fi fãcut aluzie la puterea regalã, aşa cã Octavian preferã sã se refere doar la aspectul sacru al puterii imperiale.
Avem deci un dublu sens al calitaţii monarhice:acela divin, care presupune deţinerea de imperiumşi luarea auspiciilor, iar pe de altã parte acela uman, care în concepţia romanã era asociat mai ales abuzului de putere. Octavian, pastrând doar partea divinã, evitã astfel o potenţialã asemãnare cu Tarquinius Superbus. Totodatã se petrece în acest timp o extindere a reţelei clientelare, prin clementia, care iarãşi este un atribut regal. Octavian reuşeşte sã îşi alãture marile familii nobiliare, integrându-le în noul sistem (Claudii, Cornelii Scipiones, Aemilii Lepidi, Valerii, Fabii).
Pe ce se mai bazeazã principatul? În conformitate cu testamentul politic al lui Augustus (Res gestae divi Augustisau Monumentum Ancyranum), regimul se fundamenteazã pe armonia claselor (concordia ordinum) şi pe tradiţionalism. Principele este restauratorul statului şi este învestit cu maiestas populi Romani, adicã el este cel care aspirã la crearea unui echilibru între stat şi cetãţeni. Consensul, compromisul sunt parte din dezideratul augustan. Acestea se pot realiza prin apelul constant la valorile tradiţionale şi la conservatorism, la regulile religioase care trebuie respectate cu stricteţe. De pildã, pe plan matrimonial se încearcã revenirea la vechile moravuri prin lex Iulia de maritandis ordinibusşi lex Iulia de adulteriis. Restaurarea republicii devine o veritabilã obsesie pentru noul principe, iar toate acţiunile întreprinse de acesta se revendicã de la acest deziderat. La fel şi propaganda imperialã care concentreazã şi mai tare ideea de restabilire a ordinii iniţiale.
Pe scurt, fundamentele puterii imperiale se rezumã la:imperium proconsulare maius et infinitum, tribunicia potestasşi pontifex maximus. Sã le luãm pe rând. Termenul de imperiumnu este folosit prima datã în acest context. În 43 a. Hr. Octavian, ca membru al celui de-al doilea triumvirat, are la dispoziţie un imperiumextraordinar. Dar cel care beneficiazã prima datã de o astfel de putere este consulul M. Antonius, în 104 a.Hr., în vederea stârpirii piraţilor cilicieni. Şi Pompei primeşte acelaşi imperiumdin aceleaşi cauze. Prin lex Titia, Octavian şi colegii sãi din triumvirat primesc un imperiumextins. Dupã Actium însã (31 a.Hr.), Octavian pãstreazã calitatea, pentru ca în urma şedinţei senatului din 13-16 ianuarie 27 a.Hr. sã beneficieze chiar de imperium proconsulare maius et infinitum. Concret, are drepturi similare guvernatorilor din provincii, care au inclusiv drept de viaţã şi de moarte asupra supuşilor sãi.
Maiusînseamnã cã acest drept este valabil cu privire la toate provinciile. Infinitumînseamnã cã drepturile principelui nu sunt limitate în timp, spre deosebire de cele ale promagistraţilor. Principele se poate implica în treburile oricãrei provincii. Simbolul acestei puteri nemãsurate era paludamentum, mantaua de purpurã. Totuşi, pentru a pãstra mãcar o minimalã aparenţã de republicã, imperium maius este reînnoit o datã la 10 ani. Nici mãcar provinciile senatoriale nu scãpau controlului principelui. În provinciile imperiale, administrate de un legatus Augusti pro praetore, legatul deţine o parte din imperium maius.
Cât despre tribunicia potestas, acesta se aseamãnã şi nu puterii tribunului din timpul republicii. În 30 a. Hr., Octavian o primeşte pe viaţã. Tribunul plebei are dreptul de intercessio(intervenţie împotriva hotãrârilor senatului), prehensio(arestare), convocare şi prezidare a senatului sau comiţiilor, realizarea unor proiecte de lege. Pe lângã acestea, tribunul beneficiazã de sacrosanctitate, adicã este inviolabil. Dar tribunicia potestasdepãşeşte aceste atribute întrucât puterea este nelimitatã în timp şi spaţiu, nu se încadreazã în graniţele Romei şi în perioada de un an de zile. Împãratul, iarãşi pentru a pãstra aparenţele, reînnoieşte periodic tribunatul, la 10 decembrie.
Ca pontifex maximus, calitate pe care Augustus o obţine dupã moartea lui Lepidus, în 12 a.Hr., principele intervine în alegerea preoţilor, alegerea fecioarelor vestale şi are dreptul de a legifera în materie religioasã.
Cele de mai sus se constituie în cadrul formal al puterii. Dar mai avem şi cadrul informal, la fel de important. Regimul imperial nu se poate menţine fãrã consolidarea legãturilor cu marile familii prin alianţe matrimoniale, fãrã dezvoltarea reţelei clientelare în provincii, fãrã clemenţa prin care preia membrii facţiunilor învinse. De fapt, asta şi înseamnã regimul:dominaţia unei facţiuni care are ramuri în cele mai îndepãrtate regiuni ale imperiului. Grupul de presiune se menţine la putere prin manipulare, control, persuasiune. Şi este stabil. Chiar şi uzurpãrile nu au drept scop rãsturnarea regimului, ci doar a persoanei de la putere, împreunã cu facţiunea sa.
Ideologic, puterea se consolideazã prin mai multe titulaturi. Augustusconferã calitatea sacrã, reprezentând însã, în conformitate cu teoria dublului corp al monarhului elaboratã de Kantorowicz, şi corpul politic, nemuritor, întruchipare a statului, deasupra tuturor oamenilor de rând. Calitatea auguralã nu este nici ea de neglijat, aceasta fiind asociatã şi atributului de imperium. În 2. a.Hr. Augustus devine şi pater patriae, un cognomen care înseamnã autoritate (cf. Dio Cassius). Aclamat şi ca dominusîn 4 d.Hr., Augustus interzice însã aceastã titulaturã pentru cã spre deosebire de pater patriae, care face parte din sfera civilã, dominus se referã direct la autoritatea monarhicã. Dar ce vrea Augustus este o monarhie cu aparenţã republicanã, nu una fãţisã, pentru cã este arhicunoscutã aversiunea romanilor faţã de acest sistem de guvernare. Împãratul se vrea doar princeps, primul dintre cetãţeni.
