Candoarea şi minciunile unui tehnocrat nazist: Albert Speer, prietenul lui Hitler, care nu a ştiut nimic de Holocaust jpeg

Candoarea şi minciunile unui tehnocrat nazist: Albert Speer, prietenul lui Hitler, care nu a ştiut nimic de Holocaust

Albert Speer a fost prietenul apropiat al lui Adolf Hitler. A fost şi arhitectul preferat al Fuhrerului, care visa să transforme Berlinul într-un Paris mai frumos. A fost ministru în timpul războiului mondial şi a susţinut maşina de război germană în anii cei mai grei. Dar, după război, când a fost capturat de Aliaţi, sentimentele lui Speer faţă de Hitler şi faţă de nazism s-au nuanţat brusc, arată revista Smithsonian.

Pe 30 aprilie 1945, când trupele sovietice se îndreptau către Cancelaria Reichului din Berlin, cucerind stradă după stradă, Adolf Hitler s-a împuşcat în cap. Sinuciderea era singura lui opţiune în acel moment. La scurt timp după aceea, Berlinul a capitulat şi s-a încheiat, în mod efectiv, cel de-Al Doilea Război Mondial în Europa. Totuşi, succesorul desemnat al dictatorului german, Marele Amiral Karl Dönitz – comandantul flotei militare germane în timpul războiului – a fugit în secret, împreună cu alţi membri credincioşi ai Partidului nazist, în nordul Germaniei, unde a format Guvernul de la Flensburg.

Atunci când trupele Aliaţilor şi Comisia pentru Crime de Război a ONU a intrat în Flensburg, unul dintre oamenii regimului nazist a stârnit un interes deosebit:Albert Speer, arhitectul genial şi ministrul Înarmării şi Producţiei de Război al celui de-Al Treilea Reich şi, mai ales, prietenul apropiat al lui Adolf Hitler. În timpul războiului, Speer a gestionat „un miracol al aramamentului“, dublând producţia ordonată de Hitler şi prelungind eforturile de război germane în timpul atacurilor aeriene neîntrerupte ale Aliaţilor. Geniul său administrativ nu poate negat, însă trebuie menţionat că a avut la dispoziţie milioane de oameni internaţi în lagăre de muncă, oameni care au fost înfometaţi şi care au muncit până la epuizare în fabrici.  

Goana după Speer

Speer a ajuns în Flensburg ştiind că Aliaţii îi urmăreau pe liderii nazişti, dorind să-i captureze şi să-i judece pentru crime de război. Şi el – la fel ca şi alţii, membri ai Partidului nazist şi ofiţeri SS – a tras concluzia, simplu, că nu va beneficia de clemenţă odată capturat. Dar, spre deosebire de mulţi alţii, nu s-a sinucis.

Continuarea pe adevarul.ro