Zece arme secrete ale unui ninja

În tradiţia populară, ninja este cunoscut ca fiind un luptător japonez îmbracat în negru, care poartă cu el o sabie şi aruncă binecunoscutele shuriken, sau steluţe de fier. Lucrurile stau însă altfel. Ei preferau să folosească cuţite, şi nu săbii, acestea incomodându-i la deplasare, fiind şi mai greu de manevrat. De asemenea, “steluţele” era folosite mai mult ca să distragă atenţia şi nu ca arme propriu-zise, iar celebrul costum de ninja era albastru închis, şi nu negru. Chiar şi în momentul în care erau portretizaţi corect, o serie de arme pe care le foloseau frecvent nu erau prezente.

Ochii pisicilor

Timpul este un element foarte important pentru ninja, la fel cum este şi pentru forţele speciale sau agenţii secreţi. Cu toate că nu aveau cronometru sau smartwatch ca în zilele noastre, ninja au găsit o variantă mai la îndemână şi mult mai creativă. Ninja erau antrenaţi în nekome-jutsu, abilitatea de a spune cât este ora uitându-se foarte atent şi foarte aproape în ochii pisicilor. Pisicile au vederea foarte sensibilă, şi pupilele lor se ajustează în funcţie de intensitatea luminii din timpul zilei. Dimineaţa devreme, pupilele pisicilor sunt rotunde şi deschise în întregime pentru a capta cât mai multă lumină. Între 8 dimineaţa şi după-amiază, pupilele se îngustează, luând formă ovală, pentru a îşi proteja ochii de lumina excesivă. Cu aceste cunoştinţe, ninja şi-au putut da seama cu exactitate ce oră este. Dacă au cărat cu ei pisici în jurul gâtul, asta rămâne de descoperit.

Mizu-gomo

În trecut, fie că în Asia sau Europa, cel mai eficient mod de a proteja o fortăreaţă era crearea unui şant. Cum mai toate victimele lor făceau parte dintr-o clasă socială superioară, ninja erau nevoiţi să facă faţă acestui impediment cu regularitate. În multe filme, un luptător ninja trece şanţul cu singură săritură sau traversează mergând pur şi simplu pe apă. În realitate, ninja foloseau un isntrument numit mizu-gumo, care se traduce prin „păianjenul de apă”. Aparatul era contruit din patru plăci curbate, de preferat din lemn, care sunt legate una de alta, iar în mijloc stă cea de-a cincea placă. Totuşi, nici până astăzi, cercetătorii nu ştiu cu exactitate cum erau folosite aceste dispozitive. Explicaţia logică este aceea că cea de-a cincea placă era folosită pentru a fi legată de picior, şi astfel luptătorul putea „merge” pe apă. Probabil că acest intrument a fost folosit mai mult pentru treceri prin locuri mlăştinoase.

Saoto Hikigane

În calitate de spioni, pentru ninja era vital să aibă un auz foarte bun. Câteodată, ei erau angajaţi doar pentru a asculta şi memora informaţia. Ei ascultau gardienii când îşi făceau rondurile pentru a le învăţa programul. Fiind o parte importantă din fişa postului, ninja au început să folosească un instrument pentru ascultat, numit saoto hikigane. A fost supranumit trompeta urechii, deoarece este asmănătoare instrumentului muzical. Avea formă conică şi era realizat din metal sau lemn. Luptătorii se aşezau în locul unde se termina peretele, pentru ca intensitatea sunetului să fie mai mare.

Donohi

Ninja erau adevăraţi profesionişti, dar până când nici ei nu puteau lupta împotriva temperaturilor scăzute fără puţin ajutor. Adesea, ninja foloseau nişte “calorifere” pentru corp, denumite donohi, pentru a supravieţui frigului. Ele sunt confecţionate, în general, din bambus, fier sau cupru. Înăuntrul lor conţineau materiale inflamabile precum praf de puşcă, alcool sau materiale de pânză. Alăturat donohiu-ului se afla un aprinzător, numit tsuketake. Odată aprins, combustibilul putea arde ore întregi. Din moment ce slujba unui ninja includea foarte mulkt folosirea mâinilor, invenţia lor îi ajuta să îşi protejeze mâinile împotriva degerăturilor. De asemenea, fiind o sursă portabilă de foc, putea fi folosit pentru a da foc caselor inamicilor sau pentru  a pregăti un foc de tabără.

Kanzashi

Este bine ştiu faptul că un ninja poate tranforma orice într-o armă. Bineînţeles, să aibă ceva lung şi ascuţit ascuns în păr nu îi rănea. De aici se vorbeşte despre kanzashi. În Japonia feudală, femeile purtau celebrele lor ace de  păr lungi. Ca ornamente pentru coafura lor nu erau deloc periculoase, dar în mâinile unui ninja se transformau în adevărate arme pe care le foloseau pentru a ataca punctele vitale sau anumiţi nervi. De asemenea, acele puteau fi şi ascuţite, şi folosite pe post de cuţite. Înmuiate în otravă, ele deveneau asul din mânecă pentru un asasinat. Kanzashi erau armele preferate pentru kunoichi, femeile ninja, care preferau armele mici ce puteau fi ascunse la vedere. Având în vedere popularitatea acelor de păr ornamentale din acea vreme, nimănui nu i se părea ciudat ca o femeie să poarte aşa ceva. Aceasta este dovada că şi moda putea deveni o armă pentru ninja.

Yatate

Se spune că stiloul este o armă mai puternică decât sabia. De obicei, această sintagmă nu este luată ad literam, dar folosit de un ninja, stiloul poate deveni o armă mortală. Încercau să poarte cu ei tot timpul un yatate. Acesta era un cilindru micuţ, confecţionat din bambus, deşi în general era folosit metalul. La un capăt se afla un mic recipient pentru cerneală, în timp ce restul cilindrului era gol pentru a ţine o periuţă specială pentru caligrafie. În calitate de spioni, ei trebuiau să îşi noteze informaţia obţinută, dar ca asasini erau atât de creativi încât în loc de cerneală ei puneau cuie, ace, sau otravă. Ca şi în cazul acelor de păr, nimeni nu te suspecta dacă purtai cu tine un penar.

Neko-te

Ninja erau ei înşişi arme:neko-te era denumirea dată unghiilor metalizate de la mâini. Femeile ninja îşi aplicau nişte unghii false din metal. Câteodată erau puse cu un fel de manşon sau degetar special, alteori la rădăcina unghiei era pus un fel de inel, pentru a menţine unghiile. Acestea erau confecţionate din fier, dar în vârf aveau mici bucăţele de bambus. Numele a fost inspirat de ghearele pisicilor:neko însemnând pisică, iar te gheară. Această armă era folosită în exclusivitate de femei.

Greieri

Ninja erau renumiţi pentru faptul că acţionau mereu în linişte. Dar, câteodata chiar şi pentru ei era imposibilă o abordare silenţioasă. Era o sarcină destul de dificilă pentru picioare să nu facă zgomot într-o pădure cu frunze uscate sau pe zăpadă. Pentru asemenea ocazii, ei aduceau un borcan cu greieri. Suntele pe care le scot greierii acopereau orice alt sunet pe care l-ar fi putut face ninja din greşeală. Ei aveau o soluţie chimicală specială pentru greieri, ca aceştia să cânte când aveau nevoie., sau invers, să facă linişte când trebuia. Sunetele greierilor erau ceva normal, astfel încât inamicii nu aveau de ce să fie suspicioşi. De fapt, situaţia stătea chiar invers:animalele în general nu mai făceau niciun zgomot în prezenţa oamenilor.

Coji de ouă

Oricât de îndemânatici erau, nu acesta era motivul pentru care sunt recunoscuţi pentru invizibilitatea lor, ci pentru că ei foloseau anumite prafuri orbitoare. Ei aveau numeroase resurse, dar preferatele lor erau cojile de ouă. Ei făceau cu un ac o gaură în ou, şi îi scoteau conţinutul fără a sparge coaja. Odată ce coaja de ou era goală, ei puneau înăuntru pilitură de fier, sare, piper măcinat, ş.a. Tot ceea ce ar fi putut face un om să plângă sau să îl usture ochii era un potenţial ingredient. În adevăratele bătălii, ninja spărgea un astfel de ou plin cu ingrediente dăunătoare în ochii adversarului, orbindu-l.  nu doar ochii erau ţinta luptătorilor japonezi, ci şi nasul împreună cu aparatul respirator. Chiar dacă adversarul era slăbit doar pentru câteva momente, era suficient pentru un ninja să dispară sau să îşi recapete forţa.

Orezul

Lăsaţi orezul la îndemâna unui ninja şi va transforma cina într-o armă secretă. Ca spioni şi asasini plătitţi, unul dintre cele mai importante lucruri era acela de a da informaţia mai departe fără a fi desconspiraţi. Metoda cea mai cunoscută în rândul lor era goshiki-mai, care înseamnă orez colorat în 5 culori. Orezul era colorat în roşu, albastru, galben, negru sau mov şi era folosit pentru a transmite diferite coduri. Ei aruncau orezul pe marginea drumului sau în locuri unde nu aveau cum să fie desconspiraţi. Oamenii obişnuiţi sau inamicii nu observau aceste detalii, însă colegii lor căutau astfel de lucruri când erau într-o misiune. Bazându-se pe combinaţii de culori pe care le lăsau şi de numărul lor, ninja puteau face peste 100 de coduri diferite.