Dincolo de retorica oficială care punea accentul pe echitatea socială, comunismul a însemnat existenţa unor privilegii pentru nomenclatura de partid, în contrast cu nivelul de viaţă destul de modest al oamenilor de rând. Acest lucru este confirmat de un document din 1987, descoperit recent în arhiva fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (CC al RSSM) şi marcat drept „strict secret” până nu demult.

Este vorba despre o decizie a CC de la Chişinău, din 9 iunie 1987, intitulată „Despre utilizarea obiectelor «de prestigiu» pentru necesităţile oamenilor muncii”. Este unul dintre primele cazuri când se recunoaşte deschis existenţa privilegiilor de care se bucura nomenclatura comunistă, păstrate discret de ochii lumii sau negate anterior.

„Perestroika” şi componenta sa „glasnosti”, adică transparenţă (numită în presa de la Chişinău a epocii cu un termen greşit – „publicitate”), au marcat începutul dezvăluirilor pe această temă, ceea ce a contribuit la apropierea momentului de prăbuşire a regimului.

Secvenţă din filmul "Banchet cu Baltasar sau o noapte cu Stalin" 1989. Gustul pentru lux al lui Stalin era binecunoscut şi s-a transmis şi nomeclaturiştilor de rând, chiar şi celor din RSSM

Case de oaspeţi cu marmură, covoare scumpe şi veselă de porţelan

Din documentul menţionat aflăm că, în perioada anilor 1964-1983, au fost construite 167 de localuri de relaxare de lux pentru nomenclaturişti, pentru asta fiind cheltuite sume exorbitante. Aproape jumătate din aceşti bani proveneau din surse neidentificate, fără nicio evidenţă contabilă. Numai la construcţia a 86 din cele 167 de imobile au fost cheltuite 6, 4 milioane de ruble sovietice (în condiţiile în care salariul mediu era mai mic de 100 de ruble). Pentru celelalte 81 de localuri nu se ştie exact suma folosită.

Aceste locuri luxoase cu acces strict limitat erau construite sub diferite denumiri – case de oaspeţi, case ale vinificatorilor, livădarilor sau pădurarilor, săli de banchete şi de degustare, saune, băi şi altele. Pentru construirea a 90 de băi şi saune s-a cheltuit, de pildă, peste jumătate de milion de ruble, pentru sălile de degustare – 1, 5 milioane de ruble, iar întreţinerea lor se ridica la aproape 200.000 de ruble anual. Cele mai multe astfel de localuri se aflau în raioanele Orhei, Glodeni, Dubăsari, Străşeni, Suvorov (azi Ştefan Vodă), Ungheni, Nisporeni, Criuleni, Făleşti, Kutuzov (azi Ialoveni), precum şi în oraşele Bălţi şi Chişinău.

Pentru construcţia şi finisarea acestora s-au utilizat materiale costisitoare, precum marmură, granit, lemn preţios, oţel de calitate superioară. Imobilele erau echipate cu mobilier şi covoare scumpe, mese de biliard, bazine de înot. Totodată, erau asigurate cu televizoare, frigidere, veselă de porţelan, pahare de cristal şi alte articole ce nu puteau fi găsite uşor în vânzare liberă de către muritorii de rând. Asta găseai, bunăoară, la baza de odihnă „Vânătorul” din Ungheni, Casa livădarilor din colhozul „Zarea Moldavii” din raionul Făleşti, restaurantul din satul Dolna, raionul Nisporeni, Casa vinificatorului din sovhozul „Victoria”, raionul Kotovsk (azi Hânceşti).

Relaxare şi confort doar pentru şefi

Numai în oraşul Chişinău existau 60 de băi finlandeze, apărute pe lângă 48 de întreprinderi industriale, majoritatea acestora funcţionând fără a fi înregistrate conform legislaţiei în vigoare. În câteva din acestea aveau acces uneori şi muncitorii, însă în cele mai multe dintre ele se relaxau doar conducătorii întreprinderilor şi apropiaţii lor. Asociaţia forestieră din Chişinău, de exemplu, avea o baie-saună în vecinătatea pădurii de la Togatin. Comitetul orăşenesc pentru sport din Chişinău deţinea o baie-saună la Ghidighici, în apropierea lacului de acumulare. Aceasta era utilată cu televizor color, magnetofon „Eletronika 50D”, mobilier scump şi era accesibilă unui cerc restrâns de persoane. Şi Comitetul Central al Comsomolului din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească avea o casă de odihnă şi o baie-saună la Ghidighici, pe care o foloseau numai câţiva dintre şefii tineretului comunist. Situaţii similare erau înregistrate la administraţia moldovenească a aviaţiei civile, la uzina „Signal”, în numeroase firme de construcţie, la departamentele „Measomoltorg” şi „Moldavproiectmebel”.

Lux şi dezmăţ finanţate de economia subterană

Casele de odihnă, restaurantele speciale, băile-saună şi sălile de degustare erau doar un paravan pentru asigurarea bunăstării şi a privilegiilor nomenclaturii comuniste. Existenţa acestora confirmă caracterul de castă al conducerii de vârf al Partidului Comunist şi al elitei economice din URRS în general şi din RSSM în particular. Muncitorii şi ţăranii, pe care partidul pretindea că îi reprezintă, nici nu ştiau de existenţa acestor localuri „de prestigiu” în care domneau dezmăţul sexual, abundenţa de bucate şi băuturi spirtoase. Comuniştii de rând erau prostiţi într-un hal fără de hal – ei plăteau cotizaţii, înghiţeau promisiuni deşarte şi sorbeau din cafeaua artificială fabricată din orz. Mai mult, aceste baze de odihnă pentru nomenclatură, construite de multe ori ilegal, din surse neidentificate, confirmă încă o dată existenţa unei viguroase economii subterane pe vremea sovietelor.

<strong>Construirea localurilor de lux a trezit „revolta îndreptăţită a comuniştilor, a oamenilor cinstiţi”</strong>

Extras din Hotărârea CC al RSSM din 9 iunie 1987, „Despre îndeplinirea insuficientă de către comitetele orăşeneşti şi raionale de partid, comitetele executive orăşeneşti, ministere şi departamente ale republicii, a indicaţiilor CC al PCM cu privire la utilizarea pentru satisfacerea necesităţilor oamenilor muncii a obiectelor «prestigioase» construite anterior”

„Verificarea efectuată de Comisia de control al partidului de pe lângă CC al Partidului Comunist al Moldovei în colaborare cu Comitetul controlului popular al RSS Moldoveneşti a scos în evidenţă că în trecut unele comitete de partid raionale, orăşeneşti, ministere şi departamente au ignorat repetatele cereri din partea CC al PCM despre inadmisibilitatea irosirii resurselor materiale şi financiare pentru construcţia unor obiective de «prestigiu», care se foloseau în scopul primiri diferitor delegaţii de partid, de stat, a delegaţiilor din străinătate, comisii şi oaspeţi.

Şefii comunişti şi elita economică din perioada sovietică se bucurau de privilegii şi bunuri la care nici nu visau oamenii de rând, multe fiind finanţate ilegal din surse ascunse

În anii 1964-1982, în contextul insuficienţei spaţiului locativ, a obiectelor cu destinaţie social-culturală, în oraşele şi raioanele republicii au fost construite numeroase obiecte sub denumirea de case ale vinificatorilor, livădarilor, precum şi săli pentru primirea oaspeţilor, băi. Construirea majorităţii acestora s-a efectuat în afara planului şi fără permisiuni de rigoare. În construcţii se admitea luxul, se utilizau materiale deficitare (?), pentru mobilier se achiziţionau utilaje costisitoare. Asemenea fenomene au fost înregistrate în raioanele Făleşti, Glodeni, Criuleni, Dubăsari, Străşeni, Orhei, Kutuzov, în oraşele Bălţi şi Chişinău şi trezeau revolta îndreptăţită a comuniştilor, a oamenilor cinstiţi. Numai în Chişinău au fost construite la 19 întreprinderi saune finlandeze fără niciun fel de documentaţie necesară, la multe dintre acestea fiind admis luxul excesiv.

(...) Unele băi-saune sunt situate departe de întreprinderi şi baze de odihnă [legale], nu sunt accesibile colectivelor de muncă şi sunt folosite de regulă de un cerc restrâns de persoane (...).

(...) Acestea şi alte neajunsuri vorbesc despre faptul că unele comitete orăşeneşti, raionale, comitete executive, ministere şi departamente din republică se debarasează prea lent de stereotipurile create în cadrul procesului de lucru, nu au adoptat o poziţie principială în evaluarea faptelor ce ţin de irosirea resurselor de stat, neglijând normele moralei comuniste. Conducătorii acestora nu au tras concluziile necesare din hotărârile Congresului al XXVII-lea, Plenarei din ianuarie 1987 a CC al PCUS, nu au conştientizat necesitatea restructurării în fapte, nu numai în vorbe, şi în continuare nu adoptă măsuri decisive în vederea îndeplinirii indicaţiilor CC al PCM.

CC al PCM decide:

[Prim]Secretar al CC al PCM, S. Grossu (ştampilă şi semnătură)”