Top zece frumuseţi rurale ale României
Asociaţia „Cele mai frumoase sate din România“ a întocmit un clasament al celor mai frumoase locuri din ţara noastră, obiective turistice ce trebuie neapărat vizitate.
„Bătălia” finală s-a dat între 51 de obiective din 14 judeţe, jurizarea fiind făcută pe sistemul „Eurovision” de către reprezentanţi ai judeţelor implicate, la care s-au adăugat autori de bloguri în domeniul turismului şi membri Asociaţiei celor mai Frumoase Sate din România.
S-a ţinut cont şi de voturile primitre pe facebook. Cele mai frumoase locuri din România vor fi incluse şi într-un ghid ce va fi promovat de agenţiile de turism. „Scopul clasamentului a fost de a promova locuri mai puţin cunoscute din frumoasa noastră ţară, punerea lor în valoare şi atragerea a cât mai mulţi turişti“, a spus Nicolae Marghiol, preşedintele Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România“.
Mocăniţele au fost preferatele juriului şi ale românilor
Locul întâi în clasament este ocupat de Mocăniţa de pe Valea Vaserului din Maramureş. Este singura locomotivă pe aburi care mai rulează încă în Europa. Mocăniţa s-a făcut remarcată datorită posibilităţii de a se integra perfect în peisajul feeric al Văii Vaserului pe care o traversează. Construcţia căii ferate de la Vişeu a început din anul 1932, având iniţial rolul de a facilita transportul materialulul lemnos.
Începând cu anul 2000, pe lângă rolul de a transporta materialul lemnos, calea ferată a căpătat încă o întrebuinţare. Zona desprinsă din basm şi posibilităţile turistice nelimitate ale acesteia au atras atenţia unor investitori străini care au ajutat la dezvoltarea infrastructurii în zonă. Traseul de 21 de kilometri prin zone unde abia se observă impactul antropic, popasurile în locurile de vis ale văii ori bucatele tradiţionale servite pe traseu fac din această experienţă una încununată de relaxare şi pace.
Călătoria durează aproximativ şase ore, timp în care turiştii ajung până la staţia Coman de unde pot să meargă în plimbare până la alte puncte turistice importante din judeţ, precum Cascada Cailor. Locul doi în topul Obiectivelor Turistice ale anului 2013 este ocupat de Mocăniţa de la Moldoviţa. Calea ferată cu ecartament îngust a fost contruită în 1888 de un proprietar german de gater, Louis Ortieb. Până în 2001 linia a fost folosită pentru transportul de lemn după care a intrat în circuitul turistic.
Traseul Mocăniţei începe din Moldoviţa, din imediata apropiere a Hotelului Oana, şi continuă de-a lungul cursului Râului Moldoviţa. Pe parcursul traseului, ce se termină în localitatea Argel turiştii pot admira peisajele pitoreşti ale Bucovinei, dominate de coline domoale, căpiţe de fân şi sate tradiţionale. Călătoria durează trei ore, dus-întors.
Templul Ursitelor, un loc plin de legendă
Podiumul este completat de Biserica Rupestră de la Şinca Veche din Braşov, denumită sugestiv şi Templul Ursitelor. Mii de oameni vin anual la biserica săpată în stâncă. Vizitatorii au povestit că fie s-au simţit învigoraţi fie i-a apucat un somn greu atunci când au intrat în Templul Ursitelor. Se zice că cine doarme măcar şi câteva minute în templu sau în apropierea lui capătă forţe noi şi devine mai puternic. Locul este împodobit cu icoane, flori de munte şi candele care nu apucă să se stingă niciodată.Pe locul patru se află tot un obiectiv turistiv din Braşov, respectiv Valea Zimbrilor din Vama Buzăului. Rezervaţia braşoveană este cea de-a patra din ţară şi a fost inaugurată în 2008. În prezent turiştii pot vedea 23 de zimbri, dintre care opt pui născuţi în rezervaţie. Rezervaţia se află la 50 de kilometri de Braşov.
Locuri splendide din România
Locul cinci a fost adjudecat tot de Braşov, prin Canionul Şapte Scări, un defileu săpat în calcar situat în masivul Piatra Mare. Lungimea canionului este de 160 metri cu o diferenţă de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 948 metri. Defileul este format din şapte trepte cu înalţimi între 2.5 şi 15 metri, care dau îi dau numele şi care se transformă în cascade când volumul de apă pârâului Şapte Scări creşte.
Traseul poate fi parcurs cu ajutorul unor scări, nefiind nevoie de echipament specializat. Accesul principal se face dinspre localitatea Timişul de Sus şi Dâmbul Morii, de pe drumul naţional 1(traseu banda galbenă), în aproximativ o oră de mers. Canionul este acum în renovare, va fi modernizat, iar vizitatorii îi vor putea vedea noua faţă din luna septembrie. Pe locul al şaselea s-a clasat Muzeul Oului din localitatea Vama din Suceava. Turiştii pot găsi aici cea mai impresionantă colecţie de ouă din România. Dar şi din Europa. În cele 22 de vitrine sunt expuse peste 3.000 de ouă.
Turiştii pot admira şi ouă tradiţionale din Bucovina care au o vechime de peste 50 de ani, dar şi ouă din toată lumea. Pe locul al şaptelea se situează Rezervaţia Naturală Tinovu Mare, din localitatea Poiana Stampei din Suceava. Este cea mai mare rezervaţie de turbă din România şi se întinde pe 700 de hectare. A fost declarată monument al naturii încă din anul 1955. Rezervaţia este situată sub pasul Tihuţa, la 20 de kilometri de Vatra Dornei. Locul al optulea este ocupat de Peştera Polovragi din Gorj, denumită şi Peştera lui Zalmoxis.
Situată în Munţii Căpăţânii peştera este una dintre cele mai mari cavităţi stâncoase din ţara noastră. Speologii încă nu i-au găsit capătul, iar legenda spune că ieşirea este tocmai în Transilvania, la Sarmisegetuza. La peşteră se poate ajunge pe drumul Transalpina. Locul al nouălea este ocupat de zona splendidă a Mărginimii Sibiului unde oierii păstrează şi acum tradiţia brânzeturilor pregătite cu îndemânare şi suflet, de la vestita telemea de Sibiu la brânza de burduf, urda sau brânza frământată. Drumul Brânzei este un program turistic unic în România şi îi duce pe turişti în sate tradiţionale unde pot gusta renumitele brânzeturi.
Top zece este încheiat de Poiana Narciselor, o rezervaţie naturală din comuna Şercaia, judeţul Braşov. Rezervaţia naturală este situată la 60 de kilometri distanţă de Braşov. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 400 de hectare. Narcise înflorite. Florile pot avea o densitate de până la 150 de fire pe metrul pătrat.sursa:Adevarul