Tiparul din Turcia, invenţia unui clujean
Adoptarea tiparului în Imperiul Otoman se leagã de povestea unui tânãr din Transilvania convertit la Islam pe nume Ibrahim Muteferrika, instruit în domeniile diplomaţiei, literaturii, astronomiei, istoriei, teologiei sau sociologiei, care printre altele a rãmas cunoscut pentru contribuţia deosebitã pe care a avut-o în dezvoltarea civilizaţiei otomane prin înfiinţarea primei tipografii.
Prima tipografie din Imperiul Otoman ia naștere în 1727 în baza unui firman al sutanului Ahmet al III-lea, care însã pune condiţia ca lucrãrile ce urmeazã a fi tipãrite sã nu aibã caracter religios. Adoptarea acestui extrem de folositor mijloc de raspândire a cunoașterii cu trei secole dupã Europa este una din principalele cauze ale întârzierii Turciei în domeniul știinţei.
Cel care pe lângã faptul cã a iniţiat prima tipografie turceascã, a avut un rol determinant în progresul cunoașterii prin lucrãri importante, este un tânãr transilvãnean nãscut în 1674 în Kolozsvar/Cluj de etnie maghiarã convertit la Islam. Numele sãu originar nu este cunoscut. Este fãcut prizonier de cãtre trupele otomane în timpul represaliilor din 1692 împotriva rãscoalei lui Thökoly, dus la Istanbul și vândut ca sclav unui negustor din Constantinopol, preluând mai târziu numele turcesc de Ibrahim Muteferrika. Numele derivã chiar din ocupaţia sa de müteferrika, înaltã funcţie administrativã. Se știu puţine despre viaţa personajului înainte ca acesta sã devinã interpret. A fost student la colegiul catolic clujean și deţinea vaste cunoștinţe de latinã, care îi îngãduie sã corecteze și sã punã la punct cronici și cãrţi de istorie și geografie. De asemenea s-a remarcat și ca un bun militar și diplomat. Este nevoit sã se converteascã la Islam pentru a scãpa de tratamentul dur la care era supus de cãtre stãpânul sãu, convertire care se va dovedi beneficã pentru devenirea sa profesionalã.
Prima datã apare numele sãu în contextul tratativelor de la Viena privind Moreea și Corfu, atacatecucerite dupã atacul asupra Veneţiei din 1715. Ibrahim este interpret în negocierile purtate de reprezentanţii Porţii cu prinţul Eugen de Savoia. Probabil aici s-a cimentat prietenia dintre el și Damad Ibrahim-Pașa, care l-a sprijinit foarte mult în vederea înfiinţãrii tipografiei. Misiunea de interpret a lui Ibrahim continuã pânã în 1735. Mutefferika apare și în 1737 în tratativele privind reînnoirea armistiţiului cu Polonia, în 1739 sprijinind interesle franco-turce în faţa Rusiei și Austriei, în tratativele din 1734 privind îmbunãtãţirea relaţiilor turco-suedeze.
Progres in cunoastere
În acest rãstimp îl preocupã însã din ce în ce mai mult ideea unei tipografii. În acest sens se înţelege cu celibizade Said Mehmed-efendi și obţine permisiunea de la Ahmet al III-lea. Tipografia începe sã funcţioneze în iulie 1727, în cartierul Sultan Selim, cu utilaj adus din Austria și ceva mai târziu un atelier care sã asigure hârtia necesarã. Ca urmare a unui raport privind eficacitatea noului sistem, pe care el însuși l-a elaborat și prezentat atât marelui vizir Nevșehirli Damad Ibrahim Pașa cât și clerului, Mutefferika obţine și permisiunea de a publica texte non-religioase (în ciuda opoziţiei unor oameni de litere și lideri religioși). Tiparniţa publicã prima carte în 1729, iar pânã în 1743 scoate 17 opere în 23 de volume, fiecare cu un tiraj între 500 și 1000 de exemplare.
Prima lucrare publicatã la tipografie este Van Kuli, dicţionar arab-turc în 2 volume. O lucrare despre marina Imperiului Otoman este publicatã la doar 4 luni dupã dicţionar. În august 1729 editeazã traducerea lucrãrii “Tarih-I Seyyah” (“Istoria cãlãtoriilor”), scrisã în limba latinã de cãlugãrul Krozinski și care descrie cucerirea Iranului de cãtre afgani. În martie 1730 apare “Kitâb Iklim-I cedid” (“Cartea noii clime”) de Emir Mehmed bin Emir Hasan Mesudi, dedicatã sultanului Murad al III-lea, apoi “Tarih-I Timur” (“Istoria lui Timur Lenk”) de Ibd Arabșah, cronica lui Ahmed Süheylî referitoare la cucerirea Egiptului de cãtre turci care include și o hartã elaboratã de Muteferrika. Tot tipografia lui Muteferrika scoate la luminã o gramaticã a limbii turce. Activitatea prolificã fundamentatã de clujean continua și dupã urcarea pe tron a lui Mahmud I în 1730.
Probabil cea mai importantã lucrare editatã aici este atlasul “Cihannuma” (“Oglinda lumii”) a lui Kâtip Celebi. Ibrahim primește îndemnul de o tipãri de la posesorul manuscrisului, șeih islamul Ebulhayr Ahmed efendi, ceea ce și face la 3 iulie 1732. În introducere Muteferrika face anumite corecturi cu ajutorul geografiei lui Behram, include hãrţi și schiţe și în apendicele lucrãrii discutã sistemul copernician în detaliu, cu referiri la cele mai recente descoperiri știinţifice, fiind considerat unul dintre primii care popularizeazã heliocentrismul în rândul otomanilor. În 1733 apare “Takvim’ut-Tevarih” (“Istoria sinopticã”) a lui Kâtip Celebi, tot la îndemnul șeih islamului. Istoria sa se încheie în 1648, dar este dusã mai departe de Emir Bunari Seyhi Mehmed și de Ibrahim Muteferrika. Alte lucrãri includ:“Gazavat der diyar-i Bosna” (“Expediţii în Țara Bosniei”) a lui Bosnali Omar efendi, dictionarul turc-francez și dicţionarul persano-turc.Dupã 1742 activitãţile tipografice turce se întrerup și încercarea diplomatului britanic James Mario Matra, motivatã de preţurile exorbitante ale manuscriselor, de a redeschide o tiparniţã în Constantinopol a fost abandonatã în 1779.
În raportul sãu, Matra adduce în discuţie opoziţia clerului cu care și Muteferrika a avut de-a face mai devreme. Cei care se întreţineau copiind manuscrise, temându-se de faliment, au protestat în alianţã cu un corp de ieniceri, fapt care a condus la suprimarea tiparniţei și mai devreme la insurecţia care l-a detronat pe Ahmed al III-lea, dar nu înainte ca aceasta sã accelereze cât de cât progresul cunoașterii turcești.
Muteferrika a publicat și lucrãri proprii:“Harta Mãrii Marmara”, “Flota din Marea Neagrã”, “Țara Iranului”, “Harta Egiptului”. A murit în 1745, iar astãzi i se poate admira statuia din faţa marelui bazar din Istanbul.
Referinte:Mehmet Ali Ekrem, Civilizatia Turca, Bucuresti, 1981
