Suleyman ┼či ├«nfruntarea per┼čilor jpeg

Suleyman ┼či ├«nfruntarea per┼čilor

Suleyman Magnificul a purtat, se pare, 13 campanii mari ├«n timpul domniei sale, dintre care trei au fost indreptate ├«mpotriva Iranului. Politica otoman─â devine mai clar─â odat─â cu analiza notelor diplomatice din timpul vizirului Ibrahim, precum ┼či a unor surse recent scoase la iveal─â precum  istoria defterdarului Syfi Celebi, a memoriilor lui MeÔÇÖmun Beg sau a coresponden┼úei prin┼úului safavid Elkas M├«rza.

Safavizii erau ┼čii┼úi, adopt├ónd o doctrin─â mai extrem─â care reglementa practica condamn─ârii primilor trei califi musulmani. Era o mi┼čcare heterodox─â care avea r─âsunet ┼či la Istanbul, dar disputele se rezolvau cu prec─âdere prin dezbateri. Otomanii sunni┼úi ┼či safavizii ┼čii┼úi erau du┼čmani, dar ra┼úiunile ideologice reprezentau mai mult mijloace de propagand─â, nu cauze principale ale r─âzboaielor. Doi factori importan┼úi explic─â ├«n parte de ce Suleyman s-a limitat la doar trei campanii ├«mpotriva Persiei safavide. Unul dintre acestia se refer─â la regulile etichetei ┼či tradi┼úiei care consfintea c─â r─âzboiul ├«mpotriva unui alt stat musulman trebuie dus cu mare pruden┼ú─â. In al doilea r├ónd, este vorba despre dificult─â┼úile logistice ┼či limit─ârile impuse de mediul geografic.

Existau anumite reguli pentru r─âzboiul de natur─â religioas─â. Acesta trebuia s─â fie justificat printr-un edict de excomunicare (fetva), iar ├«nainte de fiecare campanie sultanul a oferit o oportunitate formal─â de revenire ÔÇśpe calea cea bun─âÔÇÖ, pentru c─â trebuia s─â fie foarte atent cu imaginea sa de conduc─âtor drept, chiar ┼či ├«n cazul ├«n care avea de a face cu schismatici (kizibas).

In ceea ce prive┼čte situa┼úia geografic─â, armata otoman─â a trebuit s─â se confrunte cu vremea defavorabil─â, insuficien┼úa proviziilor, lipsa apei, p─â┼čunile s─ârace, elemente care au dus la multe ├«ntreruperi ale campaniilor. Mi┼čc─ârile haotice ale cavaleriei otomane, potrivit relat─ârilor lui Lutfi Pa┼ča se aseam─ân─â mai degrab─â cu r─âzboiul de gheril─â dec├ót cu o ac┼úiune bine pus─â la punct, pentru c─â se urm─ârea mai ales asigurarea subzisten┼úei armatei. C├ónd avea loc o lupt─â direct─â, de obicei se purta de c─âtre contingente mici, nu de c─âtre corpul principal. Problema aprovizion─ârii otomanilor era amplificat─â ┼či de tactica p─âm├óntului p├órjolit folosit─â de per┼či. Vulnerabilitatea armatei otomane ├«n astfel de condi┼úii a ├«mpiedicat mai multe campanii de amploare ├«n est.

image

De ce totu┼či au atacat otomanii Iranul dac─â circumstantele erau at├ót de potrivnice ? Selim I dusese o politic─â de embargo asupra comer┼úului, aplic├óndu-le multe restrictii negustorilor iranieni. Suleyman ├«n schimb a ├«ncercat s─â fie mai precaut, pentru c─â asigurarea unui echilibru ├«ntre Anatolia ┼či Persia ├«n Golful Persic ├«i ┼úinea pe portughezi la distan┼ú─â de Oceanul Indian. In plus, spre deosebire tat─âl s─âu care miza pe un purism religios care ├«i d─âdea la o parte pe safavizi, Suleyman dorea un universalism musulman, o unitate integratoare a lumii musulmane. Deja odat─â cu ad─âugarea Baghdadului ├«n sfera cuceririlor, ├«n 1535, otomanii st─âp├ónesc, al─âturi de Cairo, cele dou─â foste centre ale califatului islamic.

In prima jum─âtate a secolului al XVI-lea confrunt─ârile militare dintre otomani ┼či safavizi sunt sporadice. Intervalul dintre confruntarea din Caldiran ┼či cea din Baghdad este de 20 de ani (1514-34), iar o alt─â ac┼úiune are loc abia ├«n 1548. O bun─â bucat─â de vreme este petrecut─â de ambele puteri ├«n incercarea de a alia triburile nomade din zon─â, pentru asigurarea frontierelor, uzul militar ┼či prestigiul conduc─âtorului. Teritoriul pentru care se confrunt─â otomanii ┼či per┼čii era supranumit cele dou─â Iraq-uri, iar conflictul coincide cu o faz─â incipient─â de examnsiune zonal─â ├«n cazul fiec─ârui stat :┼čahul Tahmasb era al doilea din dinastie, iar otomanii erau nou-veni┼úi ├«n regiune. Dup─â Caldiran sunt ad─âugate statului Zulkadriyye ├«n 1522 ┼či Baghdad ├«n 1535. Anex─ârile au fost ├«nf─âptuite datorita priceperii vizirilor Ibrahim ┼či apoi Rustem, care i-au manipulat pe emirii tribali de la frontier─â. In principiu strategia ├«n est consta mai ales ├«n atragerea alia┼úilor dintre popula┼úiile independente aflate ideologic undeva la grani┼úa dintre teritoriile otomane (Dar al Islam) ┼či teritoriile cu statut nedeterminat (Darul Kafir).

Concret, dou─â evenimente au cauzat mari tensiuni. In primul r├ónd ┼čahul Tahmasp ├«l ucide pe guvernatorul Baghdadului, loial lui Suleyman, ┼či ├«l ├«nlocuie┼čte cu un acolit al s─âu. In al doilea r├ónd guvernatorul din Bitlis jur─â credin┼ú─â safavizilor. Drept urmare, Suleyman ├«i ordon─â lui Ibrahim ├«n 1533 s─â conduc─â o armat─â ├«n Asia, unde recupereaz─â Bitlis ┼či ocup─â Tabriz f─âr─â a ├«nt├ómpina rezisten┼ú─â. Al─âtur├óndu-i-se lui Ibrahim ├«n 1534, Suleyman p─âtrunde ├«n Persia, dar ┼čahul cedeaz─â teren ┼či prefer─â s─â h─âr┼úuiasc─â armata otoman─â dec├ót s─â o ├«nfrunte deschis. C├ónd ├«n anul urm─âtor cei doi intr─â triumfal ├«n Baghdad, conduc─âtorul ora┼čului ├«l pred─â sultanului, astfel confirm├óndu-I lui Suleyman postura de lider al lumii islamice ┼či succesor legitim al califilor abassizi.

Aspir├ónd s─â-l ├«nving─â pe ┼čah definitiv, Suleyman ├«ntreprinde ce-a de-a doua campanie ├«n 1548-49. ca ┼či ├«n cea precedent─â, Tahmasp evit─â confruntarea cu armata otoman─â ┼či alege ├«n schimb s─â se retrag─â, p├órjolind p─âm├óntul ┼či l─âs├óndu-o s─â ├«nfrunte iarna vitrega din Caucaz. Suleyman abandoneaz─â misiunea care se soldeaz─â cu cuceriri temporare ├«n Tabriz ┼či Urmia, o prezen┼ú─â de durata ├«n provincia Van ┼či c├óteva fort─ârete ├«n Georgia. ├Än fine, ├«n 1553 ├«ncepe ce-a de-a treia ┼či ultima campanie.

Ini┼úial perdant al unor teritorii ├«n Erzurum ├«n favoarea fiului ┼čahului, Suleyman riposteaz─â recaptur├ónd Erzurum, travers├ónd Eufratul de sus ┼či pustiind p─âr┼úi vaste din Persia. Armata persan─â ├«┼či continu─â strategia de evitare a otomanilor, ajung├óndu-se la un blocaj din care nimeni nu avea de c├ó┼čtigat. In 1554 se semneaz─â un tratat care concluzioneaz─â campaniile antipersane ale sultanului. Tratatul de la Amasya prevedea ├«napoierea Tabrizului, dar st├óp├ónirea supra Baghdadului, Mesopotamiei inferioare, a gurilor r├óurilor Tigru ┼či Eufrat, precum ┼či a unei p─âr┼úi din Golful Persic. Sahul se angajeaz─â de asemenea s─â renun┼úe la toate raidurile din teritoriul otoman.

Devotat politicii europene, Suleyman ┼či-a limitat inten┼úiile ├«n est. Cucerirea Iranului nu constituia o prioritate at├óta vreme c├ót pe alte fronturi otomanii s-au apropiat mai mult ca niciodat─â de idealul de dominare a lumii. Consecintele unei confrunt─âri de durat─â ├«ntre cele dou─â state ar fi adus prejudicii f─âr─â rost. Politica otoman─â se orienta clar dup─â 1526 spre vest, iar statul safavid ├«┼či muta aria de interes de la Azerbaijan la stepele centrale iraniene ┼či la frontiera estic─â unde erte amenin┼úat de uzbeci. Prin urmare teritoriul contencios nu era principala grij─â pentru niciuna dintre puteri. Rela┼úiile dintre ele ├«n anii urm─âtori tratatului se caracterizeaz─â prin ambivalen┼ú─â ac┼úiunea otomanilor ├«mpotriva Azerbaijanului i-a for┼úat pe safavizi s─â mute capitala la Qazvin ├«n 1555, dar ace┼čtia nu au nicio inten┼úie de a for┼úa o anexare.

C├ót despre motiva┼úia religioas─â, ideologia militant─â ┼čiit─â din Iran a contribuit ├«n timpul ┼čahului Ismail, la ├«nceputul secolului al XVI-lea, la unificarea diverselor grupuri etnice sub sceptrul ┼čahului, cap al statului ┼či al legii religioase. R─âspunsul militar tran┼čant al lui Selim I era probabil justificat din pricina nevoii de a men┼úine securitatea otoman─â. Dar de la mijlocul secolului existen┼úa Imperiului Otoman care trebuie s─â se adapteze diplomatic ┼či strategic ├«ncepe s─â depind─â tot mai mult de ecumenismul cultural ┼či etnci. Safavizii, de┼či nu doreau s─â-┼či abandoneze propria particularitate religioas─â, ├«┼či dau totu┼či seama de pericolul unei confrunt─âri totale cu ortodoxismul sunnit. Fiecare stat se afl─â ├«n situa┼úia de a-┼či tempera fervoarea religioas─â ┼či propaganda ├«n favoarea politicii practice a ra┼úiunii de stat.

Recomandare :

Rhoads Murphey, "Suleyman's Eastern Policy, " ├«n Halil Inalcik, Cemal Kafadar (ed.), ÔÇťSuleyman the Second and His Time, Isis PressÔÇŁ, Istanbul, 1993.