„Sobieski și românii”, o mică bijuterie literară

Nuvela „Sobieski și românii” apare în 1845 în „Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845”, la Iași, republicată în 1857, tot în capitala Moldovei, în volumul Păcatele tinerețelor. Fără îndoială, Costache Negruzzi rămâne creatorul nuvelei istorice românești, capodopera sa, „Alexandru Lăpușneanul”, rămânând neîntrecută până astăzi. „Sobieski și românii”, deși de mai mici dimensiuni, rămâne o mică bijuterie literară, având toate ingredientele unei creații de excepție: narațiune, punct culminant, final și concluzie, autorul folosind toată gama procedeelor literare ce-i stăteau la îndemână. „Echilibrul între convenția romantică și realitatea individului, aceasta e minunea creației lui Negruzzi.” (George Călinescu) 

Bătrâna Cetate a Neamțului despre care vom vorbi mai jos a fost subiect literar și pentru alți scriitori ai vremii, în primul rând pentru Dimitrie Bolintineanu, care în 1857 publică celebra sa poezie „Muma lui Ștefan cel Mare”.

Negruzzi (foto sus) se ambiționa să scrie câteva capitole din acea istorie a românilor, pe care Mihail Kogălniceanu o clamase ca pe un deziderat de primă importanță în primul număr al revistei „Dacia literară” (1840). Contribuția literară cea mai importantă rămâne nuvela „Alexandru Lăpușneanul”, dar și „Sobieski și românii”, „Regele Poloniei și domnul Moldovei”, precum și anecdota istorică „Aprodul Purice”. [...] 

Cetatea Neamțului, un bastion din sistemul de apărare fortificat al Moldovei

Celor care li s-ar putea părea ciudat sau chiar improbabil ca o cetate moldovenească să reziste timp de patru zile în fața unei oștiri poloneze puternice, condusă de un rege cu multă experiență în asediile unor cetăți, trebuie să le amintim că Cetatea Neamțului, construită încă din timpul lui Petru I Mușat (1375-1391), făcea parte din sistemul de apărare fortificat al Moldovei, împreună cu cetățile Sucevei, Hotinului, Sorocăi, Orheiului, Chiliei și Cetatea Albă. Aceste cetăți, deseori de necucerit, au permis Moldovei să reziste în campaniile conduse de Mahomed al II-lea (1476) şi Soliman Magnificul (1538). Tocmai de aceea, turcii au cerut în repetate rânduri dărâmarea lor, fapt consumat de-abia în timpul lui Vasile Lupu (1650). 

Cetatea Neamțului (foto sus) fusese construită din piatră de râu la fundație și din piatră de carieră, zidurile. Acestea aveau o grosime de 3 metri și o înălțime ce varia între 12 şi 15 metri. Între cetate și restul platoului se afla un șanț adânc de apărare doar pe latura de nord, putându-se intra în cetate pe așa-numita „poartă mușatină”, locul cel mai vulnerabil al fortificației. Cetatea avea forma unui patrulater neregulat, cu latura cea mai mică de 38 de metri și cea mai mare de 47 de metri. Ea putea adăposti în mod regulat o garnizoană de 300 de oșteni.

Sobieski în nuvela lui Negruzzi

Nuvela lui Negruzzi, deși scurtă, este densă ca dramatism, autorul dozând în mod admirabil tensiunea momentelor. Tabloul oștii poloneze care se retrage din Moldova e zugrăvit în tușe groase, care pun în evidență starea deplorabilă a armiei lui Sobieski:

„În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahta pospolită amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surla, nici doba, numai tropotul cailor și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, și oamenii s-au hrănit numai cu poame”.

Îndată aflăm și explicația stării jalnice în care se află oastea leșească:

„Și însă această oaste, în stare așa ticăloasă, e aceea ce a îngiosit de atâtea ori trufia Semilunii... El, Sobieski, fala leșilor, eroul creștinătății, mântuitorul Vienii, să fie nevoit pentru a doua oară a da pas turcilor, a se trage dinaintea tătarilor și moldovenilor; a-și privi oastea ticăloșită de lipsa merindelor, horopsită de dușmanii carii îi urmează mișelește, fără a îndrăzni să-și deie pept fățis cu el, și fac pradă tot ce cade, tot ce rămâne pe urmă; a nu întâmpina în drumul său decât o fioroasă pustietate”. 

În câteva cuvinte, Costache Negruzzi ne dezvăluie, folosind mijloace literare, tactica de luptă a domnitorului Constantin Cantemir. În fața superiorității numerice și logistice a polonezilor, domnitorul Moldovei apelează la ajutorul tătarilor, apoi se retrage din fața lui Sobieski, pârjolind totul în calea oștii dușmane, hărțuindu-i permanent și evitând orice confruntare frontală. Aceasta era tactica obișnuită a domnitorilor români atunci când aveau de-a face cu forțele superioare ale invadatorului. Nu altfel a procedat Vlad Țepes în 1462, în fața lui Mahomed al II-lea, nu altfel a procedat Ștefan cel Mare în 1475 și 1476 în fața aceluiași sultan. 

Regele Ioan al III-lea Sobieski, într-o gravură din 1683

În fruntea coloanei poloneze se aflau trei oameni, regele însuși și cei doi secunzi ai săi, hatmanii Jablonowski și Potocki. Cei doi hatmani sunt prezentați în antiteză de Negruzzi, Jablonowski este calm și echilibrat, Potocki, arogant și nechibzuit. Divergențele dintre cei doi răzbat de la primul schimb de replici. Jablonowski e de părere ca oastea să treacă pe lângă cetate, invocând lipsa artileriei de asediu, Potocki are câștig de cauză măgulindu-l pe rege printr-o „lingușire groasă”:

„Numele Măriei Tale e destul tun”.

Moldovenii și asediul cetății descris de Negruzzi

De partea cealaltă a zidurilor, domnește o atmosferă calmă, înfierbântată de sosirea unui plăieş (locuitor de la munte, țăran liber, însărcinat cu paza graniței – n.n.) trimis după vești la Iași. Tânărul le povestește despre blestemățiile făcute de leși în capitala Moldovei, inclusiv de încercarea acestora de a fura moaștele Sfintei Parascheva, dejucată însă de preotul mitropoliei. Deodată se auzi buciumul ce vestea apropierea oastei poloneze. Sobieski trimite un sol care le cere apărătorilor cetății să se predea de bunăvoie, altfel vor fi trecuți prin ascuțișul sabiei. Răspunsul bătrânului căpitan de plăieși este sugestiv pentru felul în care românii s-au raportat la dușmanii lor:

„Laude și îngroziri de aste am mai auzit noi și tot nu ne-am spăriet, mai bine Măria-Sa și-ar căuta de drum și ar da pace unor oameni care nu i-au făcut nimic. Cetatea n-avem de gând să i-o dăm cu una, cu două, măcar că nu sunt în ea nici averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din puști. Pre care i-l vom trimite noi de pe ziduri, fără să se mai ostenească să vie înăuntru”.

Nu altfel îi răspunde Mircea cel Bătrân lui Baiazid în celebra „Scrisoare a III-a” a lui Eminescu, ferm ca și conținut, binevoitor ca ton, pe alocuri ironic.

Nuvela Sobieski și românii de Costache Negruzzi a fascinat generații întregi de elevi

Asediul începe, Sobieski nebănuind numărul mic (19) al apărătorilor cetății. După patru zile de rezistență înverșunată, în care mor zece plăieși, dar și câteva zeci de polonezi, inclusiv comandantul artileriei leșești, lipsiți de muniție și merinde, cei nouă supraviețuitori se decid să se predea. Sobieski le promite liberă trecere, dar când vede ieșind din cetate nouă oameni, dintre care șase îi cărau pe ceilalți trei răniți, îl apucă mânia:

„Voi ați cutezat a vă împotrivi mie și a-mi omorî atâția viteji?... Trebuie o pildă pentru asemeni vouă, și pilda va fi groaznică și vrednică de faptă. Nu meritați a muri de sabie, ci de ștreang. Spânzurați-i!”.

Tensiunea narațiunii atinge punctul culminant, dar... intervine geniul bun al lui Sobieski, același Jablonowski, care cu tact dar curajos îi atrage atenția regelui că face o mare greșeală poruncind executarea plăieșilor moldoveni:

 – Fie-mi iertat, Sire, a arăta măriei tale că acești viteji n-au făcut decât datoria lor, datorie patriotică și vrednică de toată lauda, și că au avut norocirea de a câștiga făgăduința marelui Sobieski că vor fi slobozi și nesupărați.

Regele, care în sinea lui era un om de onoare, își dă seama ce mare greșeală era să facă, îi mulțumește lui Jablonowski fiindcă a fost sincer, dă ordin ca fiecăruia dintre plăieși să i se dea 50 de zloți și îi eliberează cu următoarele cuvinte: 

– Mergeți în pace și spuneți copiilor și fraților voștri că ați avut cinstea a vă împotrivi cinci zile regelui de Polonia”.

Foto sus: Reconstituire istorică realizată pe zidurile Cetății Neamțului (© Shutterstock)

Acest fragment face parte din articolul „Sobieski și românii”, publicat în numărul 236 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.