Scheletul unei nave din secolul al XVIII lea, descoperit sub ruinele World Trade Center jpeg

Scheletul unei nave din secolul al XVIII-lea, descoperit sub ruinele World Trade Center

Arheologii americani au descoperit sub ruinele World Trade Center coca unei nave de circa 9, 7 metri, care pare să fi datând din secolul al optsprezecelea.

S-a sperat că artefactul ar putea fi recuperat până joi, a declarat arheologul Molly McDonald, potrivit căruia un specialist este gata să examineze descoperirea.

McDonald speră că vor salva cel puţin unele bucăţi din lemn, întrucât nu se ştie încă dacă există porţiuni mari ce ar putea fi intacte, potrivit Associated Press.

Încercăm să lucrăm cu mâna, pentru că totul este foarte fragil, a spus acesta, dar ar putea fi folosite şi utilaje mai târziu în procesul de escavare.

Arheologii McDonald şi A. Michael Pappalardo se aflau la locul ruinelor când descoperirea a fost făcută, marţi dimineaţă.

Am observat o bucată de lemn curbat, a declarat miercuri McDonald.

Am descoperit coasta unei nave şi am continuat să săpăm mai adânc, în ultimele două zile, pentru a găsi scheletul acesteia.

Cei doi arheologi, angajaţi ai companiei AKRF, au declarat că este nevoie de o analiză de laborator pentru a determina vârsta exactă a navei.

Vom trimite mostre din lemn la un laborator pentru a obţine informaţii referitor la data la care a fost construită nava, a declarat McDonald.