Retorica sacrului. Luis Tristán, Coborârea Sfântului Duh
Un tablou relativ amplu (183 x 110 cm, ulei pe pânză), pictat către 1620 la Toledo [il. 1]. Nu putem ști cu certitudine amplasamentul inițial deși, cel mai probabil, va fi făcut parte din altarul unei biserici locale. Înainte de a fi achiziționat de regele Carol I în 1879, tabloul pictat de Luis Tristán tranzitase câteva colecții prestigioase, precum cea a Baronului Taylor și cea a regelui Luis-Philippe d’Orléans. În 1838 era expus în faimoasa Galerie Espagnole de la Luvru de unde, în 1853, a fost tranzacționat de casa de licitații Christie’s la un preț surprinzător de ridicat. Aproape un veac mai târziu, dislocat din castelul Peleș, tabloul era trimis la București, laolaltă cu cea mai mare parte a colecției regale de artă, naționalizată ca patrimoniu al muzeului în curs de organizare.
Luis Tristán de Escamilla (c. 1585–1624) este probabil cel mai înzestrat pictor toledan din prima jumătate a „secolului de aur” spaniol. Primul său biograf, atestându-i ucenicia în atelierul lui El Greco, în intervalul 1603-1606, nu ezită în a-l considera superior maestrului său „[...] pe care l-a întrecut în privința bunului gust și a corectitudinii desenului” . Un sejur formativ în Italia, documentat în anii 1606-1612 de propriile adnotări pe filele unui volum inventariat în biblioteca sa , îi mijlocește contactul cu naturalismul tenebrist al lui Caravaggio, asimilat într-un stil compozit care îmbină retorici vizuale, citate și elemente de tehnică picturală aparent ireconciliabile: un surplus de ponderabilitate a personajelor, predilecția pentru asperitate și dramatism, interpretarea inventivă a unor tipologii iconografice etc.
Tabloul de la București este tributar în bună măsură schemei compoziționale în care El Greco abordează iconografia „coborârii Sfântului Duh”, în 1597, pentru altarul principal (retablo mayor) al bisericii Colegiului „Întrupării” din Madrid [il. 2]. O ipoteză pertinentă contextualizează tabloul lui Luis Tristán ca parte din Retablo de las Quatro Pasquas, pictat pentru călugării ieronimiți de la mănăstirea Monjas de la Reina din Toledo, altar alcătuit din patru tablouri, figurând – pe lângă „Coborârea Sfântului Duh” – „Adorația păstorilor” (Fitzwilliam Museum, Cambridge), „Adorația Magilor” (Szépmüvészeti Múzeum, Budapesta), respectiv „Învierea lui Christos” (neidentificată) . Este foarte posibil ca cele patru panouri să fi fost asamblate în două registre, prin analogie cu retablul pictat de El Greco, iar tabloul de la București să fi ocupat locul din dreapta sus. Nu este exclus, de asemenea, ca instalarea in situ să fi mijlocit un ambiguu și interesant raport între viziune și iluzia realității, personajele fiind pictate în mărime aproape naturală .
Martor al viziunii „coborârii Sfântului Duh”.
Sursa textuală a imaginii este un pasaj din Faptele Apostolilor (2:1-4): „În ziua Cincizecimii erau toți împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde stăteau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se între ei și s-au așezat pe fiecare dintre ei. Și toți au fost umpluți cu Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” Survenită la cinzeci de zile după Paște, în ziua în care, sub numele Șavuot, iudeii celebrau revelația Torei pe muntele Sinai, sărbătoarea Rusaliilor marchează – prin analogie cu iradierea legii divine din Vechiul Testament – revărsarea eschatologică a Duhului Sfânt asupra comunității creștine și, prin extensie, iradierea Bisericii către toate popoarele lumii.
Imaginea concepută de Luis Tristán are o acuzată dimensiune verticală, fiind construită pe relația dintre viziune (Sfântul Duh), „regia vizionară” (razele, flăcările plutind deasupra capetelor) și gesticulația personajelor asupra cărora coboară Duhul Sfânt. În centrul imaginii se află Fecioara Maria, în ipostaza de Regina et Mater Apostolorum, al cărei gest orant (mâinile încrucișate pe piept) este reluat de personajul din stânga, cel mai probabil Sfântul Petru, identificat după piatra – atribut simbolic fundamental – pe care își așează piciorul drept. Identitatea personajului din dreapta, a cărui siluetă rigid-statuară îi evocă statutul simbolic de „stâlp” al Bisericii, este indicată de volumul pe care-l ține în mâna stângă, respectiv de tomul masiv (pe cantul căruia este trecută semnătura pictorului „LS.TRISTA”) pe care calcă cu piciorul stâng: Sfântul Ioan, unul dintre cei patru evangheliști pe mărturiile cărora este întemeiată dogma creștină.
Spre deosebire de versiunea lui El Greco, în care personajele sunt înșirate în două registre aproape suprapuse iar spațiul figurativ este redus la câteva elemente convenționale, tabloului de la București îi este conferită o anume spațialitate, potențată – paradoxal în raport cu prezumtivul amplasament inițial – de perspectiva vag descendentă. Cele două personaje marginale – sfinții Petru și Ioan Evanghelistul – par a ocupa un loc intermediar între istoria sacră și spațiul spectatorului. Printr-un artificiu de reprezentare la limita dezarticulării, figurarea celor doi se sustrage perspectivei descendente și stabilește, într-un mod mai curând difuz și sugestiv continuitatea – paradoxal, prin „decuparea” lor – cu spațiul privitorului. Ca și cum intenția autorului ar fi fost să transfere asupra privitorului – și în aceasta rezidă ingeniozitatea „regiei vizionare” concepute de Luis Tristán – calitatea de martor al viziunii „coborârii Sfântului Duh”.
Ilustrații
1. Luis Tristán de Escamilla, Coborârea Sfântului Duh, c. 1620, MNAR.
2. El Greco, Coborârea Sfântului Duh, 1597, Museo del Prado, Madrid.
