Regina Maria: „Turtucaia a fost o nenorocire în toate privințele, o greșeală cumplită” jpeg

Regina Maria: „Turtucaia a fost o nenorocire în toate privințele, o greșeală cumplită”

Regina Maria s-a implicat total în sprijinirea țării în Primul Război Mondial, iar eforturile ei pentru îngrijirea răniților vor insufla curaj și determinare soldaților români. Are marele merit de a nu-și fi pierdut speranța nici atunci când situația de pe front părea pentru militari și oamenii politici fără ieșire. Jurnalul Reginei Maria oferă cititorului o perspectivă succintă a așteptărilor, a temerilor și a deziluziilor cauzate de bătălia de la Turtucaia.

„17/30 august

Deocamdată, bulgarii stau la locul lor. Ce pregătesc oare? – sigur pregătesc ceva. Nu ne-au declarat încă război, dar Turcia a făcut-o!

19 august/1 septembrie

E de așteptat ca bulgarii să se pronunțe în curând. De ce forțe dispun? aceasta e întrebarea esențială. Se spune că au o artilerie mai puternică decât a noastră! Iar în ziua de azi artileria pare să joace rolul principal în război!

20 august/2 septembrie

Se aude că bulgarii atacă Turtucaia cu 30.000 de oameni – încă n-am aflat rezultatele.

21 august/3 septembrie

Veștile de pe front sunt puține, așa că l-am trimis pe Ballif la Cartierul General să afle mai multe.

Se desfășoară o luptă îndârjită la Turtucaia, iar trupele noastre țin piept admirabil unor forțe mult mai mari. Bulgarii atacă tocmai unde suntem mai slabi. Soldaților noștri li s-a spus să reziste până la ultimul om – rușii vor ataca în altă parte ca să le ușureze sarcina. Sărmanii noștri soldați au rezistat deja la patru atacuri. Dea Domnul să fi reușit să reziste și noaptea trecută. Zborurile de recunoaștere par să arate că bulgarii nu au comasat aici trupe proaspete.

CITEȘTE ȘI Turtucaia și rușinea de a fi înfrânți de bulgari

22 august/ 4 septembrie

Primele vești primite azi-dimineață de Barbu [Știrbey] spun că Turtucaia nu a cedat și că speră ca trupele noastre să reziste, fiindcă au primit întăriri. Se pare că au trebuit să țină piept la douăzeci și cinci de atacuri. Situația de acolo e încă nesigură – ajutorul așteptat nu a putut sosi pe cât de repede se spera. Sărmanii, prin ce trebuie să fi trecut! Se spune că trupurile inamicilor s-au strâns în fața sârmei ghimpate în grămezi atât de mari încât trupele noastre nu mai văd să tragă! Mă întreb ce pierderi am suferit, se spune că mult mai puține în comparație, dar ce înseamnă asta, mai precis? Cât mi-aș dori să fiu acolo! să am grijă de răniți cum pot, să împart cu ei primejdia și teama.

23 august/5 septembrie (seara)

Vești proaste azi, Turtucaia este în mare primejdie – s-au făcut greșeli, trupele bulgare erau mult mai numeroase decât estimase comandamentul nostru, trupele noastre dau înapoi în fața forțelor superioare. Se spune chiar că sunt demoralizați, că unii nu s-ar fi ridicat la înălțimea momentului – lucruri urâte! Pe la prânz am primit vești proaste, pe la ora cinci și mai proaste, iar acum, la nouă, erau din nou unele speranțe – trăim de la o clipă la alta schimbări teribile. [...]

Slavă Domnului că ultimele știri au fost ceva mai bune. Dumnezeu să-i ajute pe soldații noștri dragi în noaptea aceasta! 

24 august/6 septembrie

Zi cumplită, cu vești rele, tot mai rele cu fiecare ceas, până când, în cele din urmă, am aflat că Turtucaia a căzut. Mai toată ziua am fost în București. Am fost copleșită de neliniști – dar trebuie să fim curajoși și să nu ne lăsăm doborâți atât de ușor. Nu-mi pot înăbuși un sentiment de încredere, chiar și în cele mai grele clipe. 

(mai târziu) Într-adevăr, veștile erau proaste, dar nu atât de proaste pe cât erau unele zvonuri – vin zile grele și trebuie să le ținem piept cu tot curajul și să nu ne lăsăm doborâți. Tot nu mă descurajez, se înalță în mine ceva mai puternic decât toate, o încredere de nezdruncinat că lucrurile TREBUIE să se îndrepte!

25 august/7 septembrie

Mi se spune un lucru cumplit, dea Domnul să nu fie adevărat:că bulgarii i-au ucis pe toți românii luați prizonieri la Turtucaia! Se spune că i-au mitraliat. Dacă e adevărat, e de-a dreptul monstruos! Dar poate nu e adevărat, se spun atâtea lucruri de spaimă (dar, vai, din partea bulgarilor putem crede aproape orice, cruzimea lor e binecunoscută).

26 august/8 septembrie 

Zi grea, fără știri sigure, cu zvonuri multe – o mulțime de povești groaznice despre bieții noștri soldați de la Turtucaia. Greu de aflat cum stau lucrurile acolo într-adevăr. N-am aflat ce pierderi am suferit, cine a murit – într-un fel, a fost un dezastru.

27 august/9 septembrie

Nici o veste deosebită. Bulgarii, românii și rușii își concentrează trupele – care vor fi urmările?

Nu se vorbește decât despre Turtucaia, e insuportabil. A fost o nenorocire în toate privințele, o greșeală cumplită, dezastruoasă – cred că celor răspunzători nu le e deloc bine. Nu reușesc să aflu cât de mari au fost pierderile – cine a fost ucis și cum! mi se clatină mintea când încerc să văd mai limpede, poate e mai bine să nu vezi prea limpede – unele lucruri inima nu le-ar putea îndura. [...]

L-am trimis pe Ballif la Cartierul General după știri noi. Par să lucreze mai cu sârg, dar chestiunea bulgară e o problemă arzătoare, oamenii noștri au făcut acolo greșeli crunte, care ne-au pricinuit pierderi dureroase – pierderi la care nici nu pot să mă gândesc, fiindcă au fost în zadar, ar fi putut fi evitate.

Ballif nu-mi îngăduie să mă îngrijorez, spune că SIGUR îi vom învinge pe bulgari. Nu mă TEM, dar îmi fac griji, nu mă pot abține, fiindcă e adevărat că pe frontul bulgar ai noștri nu au făcut alegeri prudente și nici inteligente. Toate speranțele, dorințele, ambițiile lor sunt în Transilvania, așa că au neglijat partea bulgară, deși Nando, eu și alți câțiva, printre care și Ballif, ne-am îngrijorat de la început în privința bulgarilor. Bulgarii ne urăsc, au de stins o ranchiună veche, o jignire, o umilire. Sunt învățați cu războiul, îi conduc germanii, au artilerie mai grea decât a noastră, Sarrail nu pare să-i deranjeze prea mult, în Grecia nu se poate avea încredere.”

(Extrase din Maria, Regina României, Jurnal de război:1916-1917, București, Humanitas, 2014)