Prăbuşirea Imperiului Incaş
În mai puţin de o oră soarta marelui imperiu a fost pecetluită de viclenia unui mic grup de aventurieri şi de naivitatea ancestralilor localnici.
La începutul secolului al XVI-lea incaşii încă mai aveau situaţia sub control. Erau un popor de războinici şi abia dacă îndrăznea cineva să-i confrunte. Imperiul lor, care se numea ‘Tahuantinsuyu’ în limba lor nativă, se întindea pe o arie de cel puţin 3000 de km² în America de Sud. Cu toate acestea, faima incaşilor îi speria prea puţin pe spaniolii care voiau să le acapareze bogăţiile, fără să ţină cont că ar putea distruge o întreagă moştenire culturală.
Puterea imperiului se concentra în mâinile unui singur om, Sapa-Inca. Sapa-Inca ce se afla în vârful piramidei puterii în momentul în care începe decăderea poporului său se numea Atahualpa. Tocmai ieşise învingător din războiul civil pe care-l purtase cu fratele său Huascar şi îşi adunase o armată impresionantă. Spionilor săi nu le scăpa nimic. Nici măcar sosirea conchistadorului Francisco Pizarro, care poposeşte pe coasta Americii de Sud în aprilie 1532, cu scopul de a dobândi bogăţiile din regiune şi de a creştina populaţia.
Încurajat de dificultăţile luptelor civile dintre Atahualpa şi Huascar, Pizarro ia calea către sud şi pe data de 14 noiembrie oamenii săi ajung în oraşul incaş Cajamarca, în care se poartă bătălia decisivă, sau mai bine zis, ambuscada care va osândi poporul incaş. Atahualpa avea informaţii despre ruta străinilor şi înaintează şi el cu oştenii spre Cajamarca, unde îşi aşează tabăra şi aşteaptă. Pizarro, sătul de aşteptare, trimite un negociator în tabăra duşmană. Acesta îl convinge pe Atahualpa să accepte o întâlnire cu spaniolul în piaţa oraşului în dimineaţa următoare. Că aveau să fie faţă în faţă 30.000 de incaşi şi 200 de spanioli era un gând care nu părea să-l preocupe prea tare. Pe de o parte spera ca în toată acea mulţime să se creeze o confuzie generală, pe de altă parte avea mare încredere în misiunea lui religioasă.
În dimineata următoare Atahualpa trimite soli în mai multe rânduri, pentru a-l încurca pe spaniol. Prima dată îi transmite că au voie înarmaţi, dar apoi se răzgândeşte şi nu le mai permite accesul cu arme. Pizarro pune la cale între timp un plan, ascunzând spioni pe toate străzile care duceau către piaţă. Împarte cavaleria în trei escadrile şi ordonă ca toţi caii, care oricum erau o curiozitate destul de terifiantă pentru băştinaşi, să fie potcoviţi, ca să fie cât mai gălăgioşi. Şi au stat spaniolii în aşteptare cu orele, devenind din ce în ce mai nervoşi.
Când Atahualpa soseşte mândru în oraş, observă că străzile sunt goale. Un moment de tensiune. În curând descoperă iscoadele spaniole în turnul de pază al oraşului şi îi ordonă plin de mânie căpitanului să-i scoata de acolo. Pizarro observă mişcările din rândurile incaşilor. Preia iniţiativa şi este gata să le pecetluiască soarta. Îl trimite pe misionarul Fra Vicente de Valverde la Atahualpa, cu o cruce şi biblia în mână. Valverde îşi exprimă pretenţia ca incaşii să-i recunoască puterea regelui Spaniei şi să treacă la religia creştina. Vorbele călugărului stârnesc furia regelui incaş, care doreşte să afle cum de este misionarul atât de sigur că dumnezeul lui este cel care a creat lumea. Valverde îi arata cartea sfântă, acolo unde stau scrise aceste chestiuni. Conducătorul nu se lasă deloc impresionat şi comite imprudenţa de a da cu biblia de pământ, oferind spaniolilor un pretext de a rupe pacea.
Regele îi mai ameninţă că nu vor pleca până ce nu vor înapoia prăzile strânse din satele jefuite, dar fără niciun rezultat. Dintr-o dată se aud împuşcături din toate colţurile. Cavalerii şi infanteriştii lui Pizarro iau piaţa cu asalt, într-o alrmă asurzitoare. Speriaţi de zgomote şi de animalele străine, incaşii intră într-o panică îngrozitoare şi în mai puţin de o oră mii de trupuri zac fără suflare. Dacă nu au murit împuşcaţi, au murit călcaţi în picioare de ceilalţi.
Pizarro reuşeşte in tot acel haos să-l captureze pe Atahualpa, ceea ce a distrus definitiv moralul incaşilor şi-aşa bulversaţi de zarva sângeroasă care se iscase în Cajamarca. Mulţi au fugit care încotro. În ciuda faptului că era prizonier, regele nu se arăta timorat. Cunoştea foarte bine lăcomia străinilor şi le oferă în schimbul libertăţii două cămări pline cu aur şi argint. Pizarro acceptă şi îşi trimite oamenii să culeagă răscumpărarea de prin tot regatul, adesea folosind violenţa. După luni întregi de prădăciuni se adună cantitatea corespunzătoare de bogăţii, dar Pizarro refuză să-l elibereze pe rege. Ba dimpotrivă, în urma unui aşa-zis proces de erezie, regele incaş este executat public pe data de 26 iulie 1533. Intimidat de ameninţările cu arderea pe rug şi epuizat fizic şi mental, Atahualpa cedează şi acceptă botezul în ultima clipă, pentru ca trupului lui să poată fi înmormântat după obiceiurile incaşe.
Teribilul eveniment a declanşat declinul ireversibil al marii civilizaţii. Imperiul s-a prăbuşit în 1571, în momentul în care spaniolii au pus stăpânire pe ultimul oraş, Vilcabamba, iar incaşii au scris ultima lor pagină de istorie.
Mai multe pe:g-geschichte.de
