Povestea celor mai devastatoare inundații din Romania

După o vară extraordinar de secetoasă au urmat câteva reprize de ploi care anunță un risc semnificativ de inundații. Cicloanele care au lovit Europa a retrezit în memorie, generațiilor care l-au trăit, anul când inundațiile au afectat aproape toate județele, iar ploile extreme au venit în trei rânduri pe parcursul a 30 de zile. Era 1970, eveniment meteo care a marcat istoria României. Ce locuri au avut la noi ploi și inundații enorme.

Cum recent s-a murit în județul Galați din același motiv, memoria colectivă a revenit la o istorie dureroasă, pe care România nu o poate uita și nu trebuie să o uite.

De ce au rămas unice în istorie inundațiile din 1970

Au afectat peste 95% dintre județele țării
S-au întâmplat și în locuri unde nu mai fuseseră niciodată documentate inundații catastrofale.
S-au produs în trei „valuri” 12-15 mai, 23-25 mai şi 11-13 iunie. În unele regiuni au fost ploi intense și la final de iunie, iar în câteva zone apa a persistat și în iulie.
După dezastrul din 1970, în mai multe zone au început lucrări pentru prevenirea unor viitoare inundații catastrofale. S-au făcut planuri de amenajare a bazinelor hidrografice și au fost realizate și lucrări de amploare pentru îndiguirea și regularizarea marilor cursuri de apă. Rezultatele s-au văzut cinci ani mai târziu, când au fost noi inundații grave, dar s-a acționat mult mai bine.

În 70 a plouat cum n-a plouat de 54 de ani

Anul 1970 a rămas la loc de frunte în rândul recordurilor meteo de ploaie în România. Cea mai ploioasă lună mai din istorie a fost în 1970, cu o medie pe țară de 135,8 l/mp de precipitații. Spre comparație, în cea mai „uscată” lună mai, media a fost de peste patru ori mai mică (mai 1986), conform datelor ANM.

Persistă și recorduri de precipitații stabilite în mai 1970: 168,4 l/mp la Cluj, 187,2 l/mp la Târgu Mureș, 166,2 l/mp la Timișoara. Acea lună mai nu a fost doar ploioasă, ci și extrem de răcoroasă, cu o medie pe țară de numai +12,5 C. Spre comparație, în mai 2018 media a fost de +17,3 C. Aici puteți citi despre cei mai ploioși și mai secetoși ani din istorie.

Acum 54 de ani nu exista la noi noțiunea de încălzire globală și nici cea de fenomene extreme care se vor înmulți. Ba mai mult, la nivel mondial mulți credeau că va urma o răcire la scară planetară, fiind date ca exemplu glaciațiunile din trecut.

Au fost și locuri unde precipitațiile au trecut de 300 l/mp în acea lună și contextul acesta a contat mult. Iarna 1969-70 a adus multă zăpadă care s-a topit repede în primăvară. Pe fondul ploilor excepționale din luna mai au crescut debitele tuturor râurilor din țară. S-au revărsat râurile Mureş, Someş, Bistriţa și Jijia.

În a doua jumătate a lunii iulie, alt „val” de ploi torenţiale a scos apele unor râuri şi pâraie din matcă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Dolj, Ialomiţa, Teleorman, Brăila, Galaţi, Olt, Buzău, Caraş Severin. „La Porţile de Fier apa a pătruns în sala de maşini şi în galerii, pe canalele de cabluri și s-a întrerupt activitatea fabrici din Turnu Severin”, se scria în ziarul „Scînteia” din 18 iulie 1970.

Au fost afectate peste 85.000 de case și au fost acoperite de ape peste un milion de hectare de pământ. Au fost cel puțin 180 de morți și dispăruți. Aici puteți vedea fotografii de atunci.

Interesant este că începutul verii anului 1970 a adus și unul dintre cele mai fericite momente din acea perioadă pentru români: România a jucat în iunie la CM de Fotbal din Mexic, fiind calificată pentru prima oară din 1938 la un astfel de turneu final. Doar 16 echipe participau, iar România a fost într-o grupă grea, supranumită „groapa cu lei de la Guadalajara” și s-a comportat excelent.

O țară nepregătită lovită din plin

România nu era în teren pregătită pentru a face față unui așa prăpăd generat de apă. Nu se făcuseră ample lucrări hidrotehnice decât în câteva locuri, deși planuri au fost elaborate încă din 1955. Un motiv a fost că astfel de inundații nu se mai produseseră de câteva decenii.

Presa vremii, în special Scînteia și România Liberă, a scris pe larg despre intervenții, a publicat reportaje, iar ideea generală a fost că oamenii acționează uniți pentru a obține „biruința” în lupta cu apele în exces. S-a insistat mult pe ideea de reluare a producției în întreprinderile grav avariate de ape și pe eforturile care se fac pentru reluarea circulației feroviare și rutiere.

În reportajele de televiziune se vorbea despre indicațiile date de secretarul general Nicolae Ceaușescu, pentru „mobilizarea tuturor cetățenilor, începând de la copiii de vârstă școlară, până la cel mai vârstnic cetățean al satului respectiv”.

Ceaușescu era de cinci ani șef al statului și cu doi ani înainte, în 1968, se petrecuse perioada de glorie în care România decisese să nu se alăture URSS în Invadarea Cehoslovaciei. Discursul de atunci i-a adus notorietate în Vest lui Ceaușescu și popularitatea în plan intern era la cote maxime.

Presa internațională a scris pe larg despre inundații și a explicat și că sistemul centralizat de control, tipic pentru o societate din comunism, pare să fi grăbit luarea deciziilor în multe domenii. Deciziile erau luate la vârf, rapid, prin decrete, fără foarte multe dezbateri și erau scoși la lucrări și militarii și muncitorii. În acest fel au putut fi construite în țară mii de locuințe noi în câteva luni, case și blocuri mult mai rezistente decât cele ce fuseseră luate de ape.

Presa internațională a scris că în afara ajutorului sosit din Occident, sprijin consistent a venit și din China.

Satu Mare și Sighișoara, două orașe ale dezastrului în primăvara lui 1970

Sighişoara abia ieşise din primul val al inundaţiilor, când străzile din partea de jos a oraşului au fost din nou acoperite de ape. „Uriaşul tăvălug al Târnavei Mari a pustiit câmpuri, a strivit clădiri, a măturat bunuri, a devastat străzi, a luat vieţi omeneşti”, scria ziarul „Scînteia” din 25 mai, precizând că apa „a pătruns din nou în cele trei fabrici ale Combinatului textil Sighişoara, a inundat mai multe întreprinderi şi o parte a Uzinei electrice”, se scrie într-un documentar realizat de Agerpres.

La Satu Mare a fost extrem de grav după ce un dig de lângă localitate s-a rupt, iar apele au acoperit o jumătate din oraș și au fost afectate toate casele din cartierul situat la cea mai joasă altitudine, unde Someșul a atins o cotă de doi metri.

În 26 mai, alte oraşe au fost inundate, între care Mediaş, Blaj, Făgăraş, Brăila, Galaţi, Tecuci. Locuitorii din Râmnicu Vâlcea erau avertizaţi că „viitura ce se îndreaptă către oraşul lor va depăşi cu circa un metru viitura anterioară”, scria ziarul „România liberă”. În judeţul Brăila, locuitorii şi autorităţile s-au mobilizat imediat pentru apărarea cu diguri suplimentare a Insulei Mari a Brăilei.

Tot în acea zi, ziarul „Scînteia” scria că situaţia din Deltă continuă să se agraveze, apele Dunării fiind în creştere. În unele localităţile digurile de apărare au cedat, iar locuitorii au fost evacuaţi cu bacuri, ceamuri şi alte ambarcaţiuni.

Iată ce scria pe 16 mai ziarul România Liberă despre pagubele din agricultură și despre ce acțiuni de salvare se desfîșurau în Ardeal.

„Pe ogoare au fost luate măsuri pentru evacuarea apelor. Sunt deblocate canalele de irigaţii, se fac şanţuri de scurgere şi, pe măsura zvântării terenurilor, vor reîncepe lucrările agricole. Au fost luate măsuri în vederea procurării seminţelor pentru reînsămânţarea suprafeţelor ce au avut de suferit de pe urma inundaţiilor, pentru refacerea serelor şi solariilor, a adăposturilor şi stocurilor de nutreţuri pentru animale. (…) Apele Someşului au crescut vertiginos la Satu Mare… Elicoptere participă la salvarea femeilor, a copiilor şi a altor persoane surprinse de furia apelor, contribuind totodată la aprovizionarea cu alimente, apă minerală, combustibil şi medicamente”.

Presa americană și inundațiile din România de acum 54 de ani

Au scris despre cele întâmplate în România și marile agenții de presă din lume, iar articole despre inundații au apărut în ziare precum Le Monde și New York Times.

Pe 25 mai, New York Times scria despre românii evacuați din calea apelor în județul Alba și se explica faptul că 130 de oameni au murit, iar 250.000 au rămas fără locuințe.

Se estima în acel articol că pagubele trec de un miliard de dolari în țară și erau descrise și vizitele lui Ceaușescu în regiunile Galați și Brăila, unde șeful de pe atunci al statului era îmbrăcat într-un pulover negru, purta jachetă și avea șapcă pe cap.

Ziarul New York Times publica în 1972 și un reportaj de la Satu Mare în care oamenii povesteau că nu vor uita niciodată zilele de 14 și 15 mai 1970, când Someșul a avut pentru câteva ore debit precum cel al Dunării, după ce a plouat neîntrerupt timp de trei zile. În două ore, apa de pe străzile orașului Satu Mare le-a ajuns oamenilor până la brâu.

Peste 50 de oameni au murit în județul Satu Mare și câteva sate care au fost devastate nu au mai fost reconstruite, ci au rămas abandonate. Pentru a nu fi complet uitate, câteva străzi din Satu Mare au primit numele satelor înghițite de ape.

Un film documentar din 1971, „Apa ca un bivol negru” (regizat de Dan Pița) redă multe mărturii ale oamenilor care în lunile mai și iunie 1970 au trăit, fără îndoială, cele mai grele zile din viața lor.

România și cele mai grave inundații din istorie

În general, inundațiile apar ca efect al unor fenomene de tipul sistemelor de vreme ce tranzitează o regiune (cicloni extratropicali, furtuni convective) și/sau a topirii zăpezii.

Foarte primejdioase sunt viiturile rapide (flash floods), produse de precipitații intense, căzute într-un timp scurt pe o arie mică. Acestea sunt și cel mai greu de prognozat, în timp ce viiturile pe râurile mai mari, se propagă relativ mai lent și predictabilitatea lor e mai ridicată.

În cronicile de acum 3-4 secole se vorbește despre inundații grave care se produc o dată la 20-30 de ani. La 1865, Dâmbovița a produs pagube în București, iar în 1932 apa a atins un nivel record la Iași, dar și la Arad. După 1989 au fost inundații grave, cu victime și cu pagube materiale mari cam o dată la 3-4 ani, însă ele afectează zone mult mai restrânse decât s-a întâmplat în 1970.