Piaţa de artă: Topul curiozităţilor din licitaţii jpeg

Piaţa de artă: Topul curiozităţilor din licitaţii

Dintre cele zece licitaţii programate în această lună, doar patru sunt dedicate exclusiv artelor plastice.

Casa de licitaţii Alis a relansat din această toamnă secţiunile dedicate altor obiecte de colecţie decât pictura, iar Artmark a lansat în acest an numeroase noi nişe, cum ar fi maşinile de colecţie sau vinurile rare.

Prima sesiune de „Magie şi Ştiinţe Ezoterice" este programată miercuri, 14 noiembrie, la o zi după o altă premieră, Licitaţia „Erotica". Multe alte tipuri de obiecte destinate unor colecţii de lux apar în licitaţiile din această perioadă:cărţi rare, covoare, ceasuri de lux, mobilier vechi, bijuterii, antichităţi, obiecte decorative. Pictura domină, prin valoarea loturilor oferite, dar sesiunile de nişă devin tot mai importante, disputând cu arta acelaşi public atras de spectacolul monden al sălilor de licitaţii. 

Oferta de bijuterii

După mai mulţi ani de scădere constantă, bijuteriile au o creştere remarcabilă în acest an. Primele două sesiuni de licitaţii dedicate bijuteriilor au adus vânzări însumate de 312.750 de euro şi au stabilit un record de 79.000 de euro pentru cea mai scumpă piesă vândută de casele de licitaţii româneşti. Bijuteria în cauză este un inel din aur alb cu un diamant de 2, 05 carate şi două mici diamante baghetă.

În prezent, bijuterii sunt oferite în secţiunile dedicate ale sesiunilor bilunare de la Alis şi în licitaţii extraordinare de la Artmark, precum „Art Nouveau şi Art Deco-de la bijuterie la mobilier". Preţurile sunt cuprinse între 100 de lei şi 14.000 de lei la Alis şi între 60 de euro şi 29.000 de euro la Artmark. Lista celor mai spectaculoase piese include bijuterii de argint şi chihlimbar, poşete din plasă de argint şi o brăţară din aur alb decorată cu peste 500 de diamante.

Covoare şi mobilier 

O masă de corespondenţă al cărei designer a fost Regina Maria este vedeta licitaţiei Art Deco. Piesa provine din colecţia familiei Costa-Foru, este datată 1910, fiind realizată în atelierele Şcolii de arte şi meserii din Sinaia. Masa este sculptată şi aurită şi are o evaluare de 2-4.000 de euro. Oferta de mobilier mai cuprinde scaune şi mese sculptate, birouri de damă, jilţuri şi piedestaluri. Oferta de covoare include scoarţe olteneşti şi basarabene, dar şi vechi covoare de Shiraz, la preţuri între 280 şi 800 de lei. 

Carte rară şi albume de artă

Vechile albume de artă sunt cele mai vândute loturi din secţiunile de bibliofilie ale licitaţiilor de la Alis. Preţurile sunt cuprinse între 60 şi 300 de lei. Artmark propune săptămâna viitoare o licitaţie cu 84 de loturi „Grafică, manuscrise şi cărţi rare". 

Cea mai valoroasă lucrare este un manuscris de la 1795, cu caractere slavone, catalogat ca „raritate absolută" şi evaluat la 10-15.000 de euro.

Alte câteva lucrări rare sunt evaluate în jurul sumei de 5.000 de euro, printre acestea o ediţie germană din 1711 a cărţii „Descrierea Moldovei / Descriptio Moldaviae" a lui Dimitrie Cantemir (prima ediţie în volum;evaluare:2.500-4.500 de euro), „Biblia de la Blaj" (1795), un volum din opera lui Martin Luther, tipărit la 1550, şi un „Chiriacodromion" din 1799. O hartă a Moldovei, executată la 1770 de armata rusă, este evaluată între 6.500 şi 11.500 de euro. 

O altă lucrare deosebită este „Procesul contra Templierilor", publicat de Arhivele Secrete ale Vaticanului într-o serie limitată. Exemplarul 227 din seria de 800 este propus de Artmark în Licitaţia de „Magie şi Ştiinţe Ezoterice", cu o evaluare de 5-10.000 de euro.

AGENDA INVESTIŢIILOR

Activ la Bucureşti, Grigorescu a ratat New York-ul

image

O lucrare semnată de Nicolae Grigorescu a rămas neajudecată în licitaţia organizată la începutul lunii de casa Bonhams

New York. Este vorba despre uleiul pe pânză  „A portrait of the painter Petru Verussi“ (foto), care a intrat în licitaţie cu o estimare de 23.000-39.000 de euro. Anterior, Bonhams vânduse cu succes două „Care cu boi“ ale pictorului român, una dintre lucrările respective, adjudecată la 104.500 de dolari, fiind şi cea care a stabilit recordul internaţional pentru Grigorescu.

În sesiunile organizate la Bucureşti în această perioadă, casele Alis şi Artmark au propus şi ele trei lucrări ale artistului:două „Care...“ şi o „Ţărăncuţă...“. La Artmark, „Ţărăncuţa...“ a intrat în licitaţie cu o valoare estimativă situată la 18.000-32.000 de euro şi a fost adjudecată pentru 46.000 de euro.

CLASAMENTE

Colecţionari români contemporani

1. Adrian Năstase (artă europeană, hărţi, gravuri)

2. Dinu Patriciu (artă românească şi europeană)

3. Elena şi Cătălin Zdrobiş (artă românească)

4. Anca Vlad (artă românească)

5. Ariadna Avram (artă veche românească)

6. Dinu Sorin Valentin (artă contemporană internaţională)

7. Dan Nasta (artă medievală şi etnografie)

8. Tudor Octavian (pictură românească)

9. Codrin Ştefănescu (bibliofilie, artă românească)

10. Vasile Parizescu  (artă românească)

Sursa:„Top 25 Colecţionari români", întocmit de Artmark (pentru topul „Capital 100 cei mai valoroşi pictori români")

sursa:http://www.adevarul.ro/cultura