Petru Groza petrecea la nunta unor legionari
Ştiam, aşa cum trece un asemenea eveniment din generaţie în generaţie, că la nunta mamei a participat şi dr. Petru Groza, ca invitat de onoare al lui N. Costea, un unchi prin alianţă al miresei. Stelorian Stănescu – soţul surorii mamei mele şi, cu siguranţă, ultimul în viaţă dintre participanţii la nunta din 1946 – mi-a confirmat povestea inedită;căci nunta n-a fost una oarecare:mirele era fost membru activ al partidului „Totul pentru Ţară”, iar mireasa avea şi ea convingeri legionare.
Stelorian Stănescu, fost profesor universitar la Facultatea de Stomatologie, azi trecut de 91 de ani, a căzut la un moment dat şi şi-a fracturat braţul;şi după ce l-am operat şi întors la domiciliu, i-am făcut repetate vizite de control. I-am propus cu prilejul vizitelor – şi a acceptat cu plăcere – să parcurgem multele fotografii de familie, intenţia mea ascunsă fiind să (re)descopăr şi să identific, cu ajutorul memoriei lui absolut prodigioase, persoane demult dispărute şi imediat uitate. Astfel am dat peste câteva fotografii care atestă faptul că Petru Groza nici nu se dădea înapoi de la petreceri şi nici socoteală nu avea (cui) să dea pentru participarea la o nuntă ca a părinţilor mei:mirele – fost membru activ al partidului „Totul pentru Ţară”, mireasa – toată viaţa cu convingeri legionare, unul dintre fraţii mirelui, dr. Vasile Noveanu – fost ministru în Guvernul Gigurtu, colicean cu Corneliu Zelea Codreanu şi lider legionar, iar un unchi al miresei, ing. Virgil V. Ionescu, de asemenea fost lider legionar, care urmărea să fugă din ţară.