Personalitatea care a introdus asigurările muncitorești în România - Conservatorul Dimitrie S Nenițescu

 „Noi doi, tu și cu mine, avem o istorie comună. O istorie puternic marcată de marile personalități care au îmbunătățit legislația, au schimbat harta lumii sau au creat noi curente culturale. Personalitatea despre care se discută în acest articol se încadrează în prima categorie, fiind în primul rând om politic. Studiul de față își propune să prezinte o succintă examinare a ceea ce a reprezentat pentru România activitatea politică a lui Dimitrie S. Nenițescu. 

Născut la 18 aprilie 1861 în orașul Galați, Nenițescu nu venea dintr-o familie boierească spre deosebire de majoritatea conservatorilor. Tatăl său, Ștefan Vasiliu fusese negustor. Numele de Neniţescu era moştenit de la un unchi al său din Galaţi, călugărul Ilarion Neniţă, sub influenţa curentului latinist. Între anii 1861-1879 Dimitrie S. Nenițescu urmează Școala Militară din București și primul post pe care îl ocupă este de ofițer topograf, perioadă în care lucrează la ridicarea primei hărți a Dobrogei. Spre deosebire de majoritatea tinerilor intelectuali din epoca sa care își făceau studiile la Paris sau la Berlin, el își va face studiile superioare la Bruxelles, obținând în anul 1893 doctoratul în drept la Universitatea Louvain. Ca mulți alți oameni politici români, el avea o structură de gândire specific juridică, exprimată mai ales prin formule retorice.

Întors în țară, Nenițescu și-a încheiat activitatea științifică și s-a implicat din ce în ce mai mult în politică. Acesta era un fenomen foarte întâlnit în epocă, cauza fiind slaba finanțare a învățământului din țară. După ce a intrat în avocatură, a început promovarea sa în funcții înalte, ocupând pe rând postul de secretar general al ministerului de interne și director al Băncii Naționale a României, apoi postul de ministru al industriei și comerțului și în perioada Marelui Război postul de ministru de finanțe. Din funcțiile pe care le-a avut, Dimitrie S. Nenițescu a avut o bogată activitate legislativă și după cum se va observa pe parcursul studiului, el este printre puținii conservatori care au reușit să își ancoreze formulele politice și în social.

Prima lege pe care o propune Nenițescu este cea din anul 1895, el cerea o reorganizare a sistemului de vot, propunând o reprezentare proporțională. Considera că „adevărul întreg nu-l conține nici un partid, de aceea trebuia ca toate tendinţele generale şi speciale ale corpului social să conlucreze pentru a face legi care să satisfacă cât mai multe interese“. Deși legea reprezenta o inovație de bun augur, legea nu a fost votată. Ar mai trebui spus că această atitudine a conservatorilor față de sistemul legislativ venea când partidul era în opoziție. Ideea lui Nenițescu, de a fi reprezentate în parlament toate partidele proporţional numărului lor, se va realiza abia după Primul Război Mondial.

În anul 1905, deputatul Dimitrie S. Nenițescu prezintă bugetul. Bugetul fusese afectat de seceta din 1904, când recolta fusese una dezastruoasă, chiar mai rea decât ceea din 1899. Datorită pierderii porumbului țăranii au suferit de foame. Nenițescu era de părere că starea proastă a finanțelor din anii 1899-1900, nu se datora doar proastei recolte ci și dobânzii prea mari aplicate proprietății rurale. Propunea susținerea industriilor casnice săteşti, ca olăritul, rudăritul, şidria, şiţa și ţesutul. Iar la ministerul agriculturii, comerţului domeniilor şi industriei recomanda crearea unui serviciu special al muncii, care să “conducă braţele muncitoare către locul de muncă punând în contact pe agricultorii cari au nevoiă de braţe pentru munca câmpului, cu muncitorii cari au necesitate de salariu„

Din scaunul de ministru al industriei și comerțului, Nenițescu va propune două legi importante pentru societatea Românească. El introduce pentru prima dată în România asigurările muncitorești, în anul 1911. Legea Neniţescu era o lege tipică gândirii conservatoare, şi era împărţită în două, o primă parte se referea la organizarea meseriilor şi a lucrătorilor, şi o a doua parte privea asigurările muncitoreşti care erau de trei feluri, contra bolii, contra accidentelor şi asigurări de bătrâneţe. Meseriaşii şi lucrătorii din fabrici erau organizaţi în bresle (organul apărării intereselor profesionale) şi corporaţii (organul asigurării sociale). Legea a fost votată de parlament. Cum nimic nu este perfect, şi această lege avea dezavantajele sale evidenţiate de Ion Mamina şi Ion Bulei „contribuţia lucrătorilor greva asupra salariului lor, conducerea organismului de asigurare revenea de regulă patronilor , sistemul împiedica manifestarea nemulţumirilor." Chiar Neniţescu a realizat mai târziu că făcuse unele greşeli cu această lege. Spunea că ‟chestiunile referitoare la organizarea meseriilor nu aveau o prea strânsă legătură cu asigurările sociale şi ar fi fost mai bine dacă s-ar fi creat de la început două instituţii organizate fiecare în sine însuşi, şi numai în vederea scopului urmărit„.

      A doua lege pe care o propune din fotoliul de ministru al industriei și comerțului este legea încurajării industriei naționale, la 17 ianuarie 1912. Ea venea ca o completare la legea asigurărilor muncitoreşti. Ministrul industriei şi comerţului se declara deschis asupra oricărei modificări propuse, ceea ce delegaţii au apreciat. Această lege, în afara faptului că sprijinea în special ramurile industriale ce foloseau ca materie primă agricultura, ea mărea perioada de timp în care întreprinzătorii puteau beneficia de acest sprijin: 21-30 de ani. Proiectul legii industrializării cuprindea pe scurt următoarele aspecte: înlăturarea inegalităţilor existente în industria română, scoaterea unor sectoare de activitate din aria industriilor care beneficiau de privilegii, tratament egal pentru toate tipurile de industrie, înlăturarea oricăror tipuri de subvenţii la materia primă adusă din străinătate. În timpul dezbaterii legii, unele articole au fost modificate. Cea mai importantă modificare a fost aceea de a nu scuti autorităţile de la plata taxelor, decizie luată pentru a nu crea favoruri pentru autorităţi. Această lege a fost votată și a rămas valabilă până în anul 1938.

       Cu multe calităţi demne de urmat, activitatea politică a lui Nenițescu a rezistat în timp. Rolul său pe scena politică a României, s-a dovedit a fi unul de o mare importanță. Legea incurajării industriei a fost ceea mai importantă lege propusă de Nenițescu, dar si una dintre cele mai complexe legi ale sale. Mulți contemporani de-ai săi au apreciat legea Nenițescu și legea încurajării industriei naționale realizând importanța lor covârșitoare pentru societatea româneasca din secolul XX.