Peripeţiile ambasadorilor români în „prima patrie a socialismului“
Într-o şedinţă a Comitetului Central, Ceauşescu s-a revoltat în dese rânduri împotriva sovieticilor. El a acuzat că, în URSS, reprezentanţilor diplomatici ai României li se aplica un regim draconic.
După instaurarea regimului comunist în România, oamenii Moscovei-fie ei consilieri, ambasadori sau membri în diverse delegaţii-erau trataţi ca persoane intangibile. Cetăţenii „patriei socialismului" se bucurau de un tratament special, indiferent de rang. Alimente şi băutură ieftine sau gratuite, mese organizate de partid, condiţii excelente de cazare - toate depăşeau proverbiala ospitalitate a românilor. Din 1963, PMR a schimbat foaia. S-au dus şi gratuităţile, şi „prietenia de neclintit".Ofurile lui Dalea şi GuinăRelaţiile româno-sovietice s-au înrăutăţit şi mai mult odată cu vizita neanunţată a lui Ivan Jegalin, ambasadorul sovietic în România, în regiunea Galaţi (februarie 1963). Reprezentantul diplomatic al URSS nu a exagerat mai mult decât de obicei. În stânga şi-n dreapta, el a pus întrebări activiştilor locali şi muncitorilor despre activitatea economică. Combinatul siderurgic îl interesa în mod special. Timp de câteva zile a petrecut pe banii românilor, cu mese gratis şi cazare la casa de oaspeţi a partidului. Numai că-între timp-între Moscova şi Bucureşti se declanşase o luptă surdă, în numele independenţei economice şi suveranităţii naţionale. Orice gest ridica şi mai mult tensiunea relaţiilor bilaterale.Drepturile diplomaţilor români în ţările socialiste au devenit tema unei şedinţe a CC al PMR, ţinută la 8 martie 1963. Cu precădere, s-a discutat despre comportamentul sovieticilor, la ei acasă, cu oficialii români. Din discuţii, prezidate în mare parte de Nicolae Ceauşescu, au reieşit amănunte surprinzătoare. Dintre statele importante ale lumii, Uniunea Sovietică aplica un program draconic diplomaţilor acreditaţi, fie din state „capitaliste", fie din „democraţiile populare".Invitaţi să-şi împărtăşească experienţa au fost Mihai Dalea, ex-ambasador român la Moscova (1952-1954, 1956-1960), şi ambasadorul în funcţie, Nicolae Guină (1960-1966). În faţa „tovarăşilor de partid", cei doi şi-au spus păsurile.Prizonieri în MoscovaPersonalul ambasadelor, indiferent de rang, de la trimisul „extraordinar şi plenipotenţiar" până la portar, avea acces limitat în anumite zone. De pildă, în cartierele din nordul Moscovei, probabil din cauza obiectivelor industriale. La fel, spre Dubna, Gorki II, pe Şoseaua Minskului, din cauza vilelor „conducerii de partid şi de stat". În afara Capitalei, fără aprobare specială, se permitea deplasarea pe o rază de 40 km.Pentru „zonele deschise" exista o procedură standard, anevoioasă. Cu 24 de ore înaintea plecării, se adresa o cerere către Direcţia Protocolului, în care se completau diverse date:numărul maşinii, identitatea însoţitorilor, ora plecării, traseul exact şi ora sosirii. În paralel, era anunţat şi Serviciul de deservire a corpului diplomatic (UPDK). Biletele de tren sau de avion se cumpărau tot prin intermediul sovieticilor. Iar nota de plată sosea la hotel. Până şi cazarea o alegeau sovieticii.
Mihai Dalea (primul din dreapta), în 1967, cu prilejul decorării sale de către Ceauşescu Foto:Fototeca Online a Comunismului Românesc
Până în 1958, corpul diplomatic nu primea acces în întreprinderi. De pildă, ambasadorii vizitau obiective industriale odată cu delegaţii sosite de-acasă. După aceea, de obicei, străinii erau plimbaţi pe la aceleaşi fabrici, care produceau ceasuri, ciocolată, textile, rulmenţi. De teama furtului tehnologic, sovieticii îi fereau pe străini de uzinele din domenii precum chimia, metalurgia, industria constructoare de maşini.Un loc deschis permanent vizitatorilor străini, inclusiv ambasadorilor, era reşedinţa scriitorului Lev Tolstoi, de la Iasnaia Poliana. Numai că pe drumul spre casa memorială se interzicea staţionarea.Interzis la grătarPe anumite direcţii, „legea" celor 40 km nu se aplica. A aflat, pe propria piele, Mihai Dalea. Însoţit de familie, cu maşina ambasadei, un „Ziss", cu însemnul special D, el a şofat pe Şoseaua Minskului. După nici 25 km parcurşi, a fost ajuns şi depăşit de miliţienii sovietici, care se deplasau cu mare viteză într-un vehicul cu sirenă. Oamenii legii i-au barat drumul şi i-au interzis să călătorească mai departe, spunându-i că depăşise arealul. Obligat, Dalea a făcut cale-ntoarsă. Întors la Moscova, el a cerut explicaţii:„Suntem totuşi diplomaţi, reprezentanţi ai unor ţări prietene, suntem comunişti, membri de partid, de ce să fim încadraţi în acele reguli care sunt şi pentru ceilalţi". I s-a răspuns că nu exista un regim special pentru „prieteni" şi altul pentru „capitalişti".
O altă întâmplare neplăcută s-a ivit într-o zi de duminică. Personalul ambasadei, cu mic, cu mare, plănuia o excursie în apropierea Moscovei. Conform cerinţelor, au înştiinţat din timp autorităţile, primind răspuns favorabil. Într-o poiană, la câteva zeci de metri de şosea, românii au pus de-un grătar. Miliţienii i-au găsit şi alungat repede, sub pretextul că se instalaseră în zona interzisă.Şi pescuitul era o problemă. Împreună cu „tovarăşii" de la ambasadă, Dalea dibuise câteva locuri bune de-a lungul canalului Moscova-Volga, în arealul celor 40 km. De două ori au respins sovieticii solicitarea românilor. Atunci, pescarii s-au gândit la alte variante. Pentru emisarii statelor străine exista o baltă amenajată lângă Volga, la 120 km de Capitală. Nu era uşor să ajungi la destinaţie. Se călătorea cu maşina, apoi cu un bac. Când românii au propus să fie lăsaţi cu maşinile până la baza de pescuit au fost refuzaţi. „Nu mai avem niciun control", li s-a spus atunci.Cu mâncare de-acasăNicolae Ceauşescu a intervenit de mai multe ori în timp ce Dalea şi Guină îşi depănau amintirile. De pildă, când Dalea povestea că li se interzicea diplomaţilor să oprească cu maşina pe şosele, chiar şi în câmp, Ceauşescu a întrebat retoric: „Nu puteai să controlezi dacă e pus porumbul în pătrat ?" Învârtea astfel cuţitul în rană. La vizita lui Hruşciov în România, în vara anului 1962, metoda semănării porumbului provocase certuri teribile între cele două delegaţii. Dacă îţi alegeai o destinaţie din afara Moscovei, trebuia mai întâi să consulţi lista, restrânsă, a locurilor ce puteau fi vizitate. Făceai cerere şi aşteptai aprobarea. Apoi se comunica hotelul unde erai cazat. La destinaţie, oriunde se deplasa, oaspetele era însoţit şi... supravegheat. De plătit însă, plătea pe măsura rangului:90 de ruble camera la Leningrad, 25 de ruble pe zi la baza sportivă.
Fără vreo reducere, la plimbările cu barca pe Volga sau orele petrecute la masa de biliard. „Exact ca la cafenea pe timpuri", a completat Ceauşescu. Şi a mai spus: „Dar cum, nu-ţi dădea şi vin să duci acasă ?", a întrebat nedumerit secretarul CC, amintind de practica sovieticilor, în România. „Ei, se poate! Da' tov. Scarlat (Constantin Scarlat, prim-secretarul Comitetului regional de partid Galaţi, n.r.) dă şi vin", a mai spus Ceauşescu, referindu-se la vizita lui Jegalin în Galaţi.La vânători, sovieticii îi puneau pe invitaţi să plătească cu ora puştile închiriate. La fel şi cojoacele. Mesele aveau preţuri exagerate. „Ulterior ne-am învăţat minte, am luat bucătarul de la noi şi am gătit mâncarea, pentru că era foarte scump", a spus Dalea, bucuros că găsise o soluţie ieftină. „V-aţi dus cu mâncarea de acasă?", a întrebat contrariat Ceauşescu.Spre finalul întrevederii, a intrat în sală şi Gheorghiu-Dej. După ce a ascultat, şi el, întâmplările ambasadorilor români pe meleagurile sovietice, prim-secretarul PMR a promis un tratament similar. S-a mai hotărât atunci ca activiştii locali care însoţeau delegaţiile sovietice să fie aleşi pe sprânceană, dintre cei cu „limba bună şi mintea ascuţită, să nu ni-i prelucreze"."Ne-am învăţat minte, am luat bucătarul de la noi şi am gătit mâncarea, pentru că era foarte scump.''Mihai Dalea ambasador în URSS"V-aţi dus cu mâncarea de acasă?''Nicolae Ceauşescu secretar al CCSovieticii, însetaţi, dar zgârciţiCă sovieticii se comportau în România după pofta inimii, nu era un secret pentru nimeni. Numai că, începând cu 1962, autorităţile române nu le-au mai tolerat ieşirile. În şedinţa din 8 martie 1963 a fost evocat cazul consilierului Ciobotarev, care s-a dus la Segarcea cu o delegaţie. A băut pe rupte, dar, la plecare, a cerut în plus şi un pachet de 12 sticle de vin. Când i s-a prezentat nota de plată, sovieticul s-a enervat, făcând un „tărăboi nemaipomenit", după cum a relatat Mihai Dalea.Ruşii cumpărau direct de la gostaturi, la preţurimici, cantităţi impresionante de vin pentru mesele şi recepţiile pe care le organizau. În 1962, acest favor le-a fost anulat. În 1963, de ziua armatei sovietice, au vrut să cumpere 300 de litri de vin Murfatlar. Când li s-a comunicat preţul, cel al pieţei - 17 lei -, s-au limitat la 100 de litri. „Nu trebuie întinsă prietenia asta până la nu ştiu ce, mama dracului", s-a înfuriat Gheorghiu-Dej. „Dă-mi să mănânc şi mai dă-mi şi acasă vreo 10-12 sticle. Asta nu-i prietenie. Asta strică prietenia. Dragostea trebuie să aibă caracter de reciprocitate şi respect". ;Cum s-a rătăcit Ceauşescu în AustriaÎmbiat de istoriile lui Dalea şi Guina, Nicolae Ceauşescu a povestit propriile-i păţanii. „În Italia, cum am intrat, chiar spre deosebire de iugoslavi, care au făcut paza fără să se prezinte, italienii s-au prezentat frumos la vagon, au spus că ei sunt trimişi de poliţia lor şi răspund de vagon", a relatat celor prezenţi Ceauşescu despre o vizită în Italia, neprecizată în timp. „Iugoslavii n-au făcut aşa, dar în schimb (...) controlau, supravegheau chiar aprovizionarea vagonului cu apă, cu căldură, s-au purtat chiar foarte corect".Din vorbă-n vorbă, au ieşit la iveală şi şi alte întâmplări. Bunăoară, Paul Niculescu-Mizil, care-l însoţise într-o călătorie în străinătate, a amintit un episod amuzant în Austria. Când membrii delegaţiei române au coborât din tren, poliţistul le-a spus că greşiseră peronul. „Bine, în Austria, şeful gării a stat pe lângă geam. Bine, el trebuia să ne îndrume să nu greşim. Asta-i regulă. (...) Chiar greşisem, o luasem pe altul", a recunoscut Ceauşescu.EratăÎn cartea „I se spunea Machiavelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea", publicată la Editura Adevărul în decembrie 2011, s-a strecurat o regretabilă eroare. La pagina 237, Ştefan Andrei afirmă despre Mircea Milan Popovici, fost preşedinte al CEC, că „a fost implicat în faptul că CEC a susţinut FNI" şi că „a fost membru al CC al UTM". Menţionăm pe această cale că ambele afirmaţii sunt eronate, întrucât Mircea Milan Popovici nu a fost membru CC şi nu mai era în viaţă în momentul semnării contractului dintre CEC şi FNI în 1999. Ştefan Andrei şi Editura Adevărul îşi cer scuze pentru această greşeală.
