Patek Philippe şi timpul complicaţiilor  Povestea celor mai elaborate ceasuri din lume jpeg

Patek Philippe şi timpul complicaţiilor. Povestea celor mai elaborate ceasuri din lume

Secundele nu trec la fel pentru fiecare dintre noi, iar polonezul Patek Philippe a înţeles asta când a creat unele dintre cele mai avansate şi elaborate ceasuri din lume.

Vacheron Constantin, Breguet, Audemars Piguet sau Jaeger LeCoultre sunt repere. Repere ale timpului, ale industriei producătoare de ceasuri, dar şi ale istoriei. Patek Philippe este un nume relativ nou pe piaţa ceasurilor de lux, comparativ cu cele de mai sus, dar timpul n-a fost niciodată o piedică pentru compania producătoare de ceasuri.Viaţa complicată a unui polonezAntoni Norbert Patek s-a născut în satul polonez Piaski Luterskie, aproape de Lublin. La 16 ani, în 1828, Patek se înrolează într-un regiment de cavalerie de elită, unde a fost rănit de două ori. Câţiva ani mai târziu, aflat în Franţa, ca zeţar, se vede nevoit să părăsească ţara în urma unui decret emis la presiunea Rusiei, prin care refugiaţii polonezi erau consideraţi indezirabili. Patek se mută în Geneva, unde cunoaşte familia Moreau, care va juca un rol decisiv în viaţa sa. Se căsătoreşte cu fiica acestora şi începe să deprindă tainele negustoriei cu ceasuri de buzunar.La început, Patek cumpăra mecanisme de ceas din Versoix şi le aducea la Geneva, unde comanda cutii de lux pentru ele. A fost prima sa idee de afaceri din domeniu:ceasuri cu o precizie excepţională, într-un ambalaj care să le transforme în mici opere de artă. La începutul lui 1839, Antoni Patek a deschis Patek, Czapek &Co, împreună cu creatorul de mecanisme de ceas polonez Franciszek Czapek. Adică un atelier cu şase angajati şi o producţie de 200 de ceasuri pe an. Primele ceasuri, expuse astăzi în muzeul Patek Philippe, au fost create exclusiv pentru comenzi individuale şi rămân un simbol al perfecţiunii mecanicii de atunci.Invenţii celebre şi astăziAnul 1851 marchează inaugurarea noului brand, cel care avea să facă istorie. După renunţarea la colaborarea cu Czapeck, Patek l-a întâlnit pe francezul Adrien Philippe, care inventase în 1842, la doar 27 de ani, mecanismul de întoarcere a ceasurilor fără cheie, numit azi automatic.Compania nou înfiinţată Patek Philippe a trecut la producţia de masă, marcând primele victorii încă de atunci. În anul inaugurării, cu ocazia Marii Expoziţii din Hyde Park (Londra), Patek şi Phillipe i-au oferit reginei Angliei un ceas cu mecanismul descoperit (skeleton/open face) automatic. În 1868, apare primul ceas de mână al brandului, iar în 1876 a fost lansat primul ceas cu calendar perpetuu, cronograf şi minutar cu repetiţie.După moartea lui Antoni Patek, compania a trecut prin proprietatea mai multor grupuri de afaceri sau persoane, până în 1929, când a fost achiziţionată de familia Stern. De atunci şi până astăzi, este singura firmă care a concurat îndeaproape Vacheron Constantin, marele campion al „complicaţiilor". Termenul se referă la un cadran sau un indicator care oferă o informaţie precum poziţia lunii, data, un punct geografic, distanţa faţă de soare şi altele.

Marile firme producătoare de ceasuri au fost la egalitate cu un record de 15 complicaţii, până când Vacheron Constantin a reuşit să creeze un ceas cu 16.

image

Nu a reuşit, însă, să egaleze performanţa Patek de a crea o replică a poziţiei stelelor pe cerul emisferei nordice în timpul întregului an. Dar cel mai complicat ceas a fost creat în 1989, special pentru aniversarea de 150 de ani a brandului. Calibre 89 are 39 de complicaţii, inclusiv data Paştelui, ora răsăritului, ecuaţii de timp şi multe altele. 1.728 de componente unice arată timpul sideral, iar alte 2.800 arată harta stelară.

În 1999, compania a bătut toate recordurile, obţinând într-o licitaţie 11 milioane de dolari pentru ceasul de buzunar „Henry Graves Supercomplications" din 1933, cu 24 de complicaţii.În mai 2010, un ceas de mână din aur, produs în 1943 la Geneva, a fost vândut cu 5, 5 milioane de dolari la o licitaţie Christie's, devenind cel mai scump ceas de mână din lume. Este oarecum firesc pentru o companie a cărei clientelă a fost formată de personalităţi precum papi, regi şi regine, sultani şi oameni politici.Patek Philippe a adunat 70 de patente şi deţine primele 20 de locuri în topul celor mai scumpe ceasuri vândute vreodată, devenind simbolul absolut al puterii financiare a deţinătorilor. Astăzi media de preţ a unui ceas se află între 31.000 şi 37.000 de euro. Revista de orologerie „Patek Philippe" este vândută pe internet cu 400 de dolari, oricare dintre deţinătorii unui asemenea ceas original are dreptul să o primească gratuit.Astăzi, compania Patek Philippe, aflată în proprietatea familiei de miliardari  Stern, susţine că orice proprietar de ceas al firmei are garantate toate standardele de calitate impuse de „Geneva Seal", dar şi că aceste standarde sunt cu mult depăşite de produsele Patek Phillipe.,

Sursa. www.adevarul.ro