Paris, 1889. Românii la Expoziția Centenarului
Anul 1889 era pentru Republica Franceză anul Centenarului Revoluţiei, sub semnul căruia a fost organizată şi expoziţia universală. Şi tocmai din pricina încărcăturii politice care a făcut din evenimentul în discuţie o sărbătoare exclusiv republicană, majoritatea regatelor europene n-au onorat invitaţia guvernului francez.
Doar Grecia, Norvegia şi Serbia dintre acestea au venit la Paris în mod oficial, restul, printre care şi România, n-au făcut-o, lăsând însă loc inițiativelor particulare (e cazul Angliei, Austro-Ungariei, Belgiei, Danemarcei, Italiei, Luxemburgului, Olandei, Portugaliei, Rusiei, Spaniei, Suediei).
În volumul Les fastes du progrès. Le guide des expositions universelles (1992), Anne Rasmussen și Brigitte Schroeder-Gudehus au întocmit o fișă a acestei manifestări, pe care o rezumăm în cele ce urmează. La expoziție au participat, aşadar, cu titlu oficial următoarele state şi autonomii locale: Capul Bunei Speranţe, Republica Sud-Africană şi Maroc (Africa); Statele Unite ale Americii (America de Nord); Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Costa Rica, Ecuator, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Paraguay, Republica Dominicană, Salvador, Uruguay şi Venezuela (America de Sud); Japonia, Persia, Siam şi Turcia (Asia); Andorra, Elveţia, Grecia, Monaco, Norvegia, San Marino şi Serbia (Europa); Hawaii, Noua Zeelandă, Tasmania şi Victoria (Oceania). Cu titlu neoficial s-au mai găsit pe Champ-de-Mars și expozanţi din Brazilia, China, Egipt, Haiti, Peru.
Mai-octombrie 1889, peste 32 de milioane de vizitatori
Expoziţia a fost inaugurată pe 5 mai 1889 de preşedintele Franţei, Sadi Carnot, şi a durat şase luni (până pe 31 octombrie 1889). Pe o suprafaţă de 96 de hectare (Champ-de-Mars, Esplanade des Invalides, colina Chaillot, malul drept şi stâng al Senei în zona respectivă) s-au întâlnit 61.722 de expozanţi (33.937 erau francezi), ale căror produse au fost ordonate în zece grupe (opere de artă; educație, învățământ și arte liberale; mobilier; țesături și veşminte; industrii extractive; industrii mecanice și electricitate; produse alimentare; agricultură, viticultură și piscicultură; horticultură; economie socială).
Expozanţii au primit vizita a nu mai puţin de 32.250.297 de persoane. Unii dintre aceşti oaspeţi ai Parisului au intrat în memoria expoziţiei prin excentricităţile lor: bunăoară, un austriac a străbătut Europa într-un cărucior cu rotile, un român a ajuns în capitala Franţei în litieră, un rus a venit pur şi simplu pe jos de la St. Petersburg, doi americani au traversat Atlanticul într-o barcă, alţi trei austrieci au venit la Paris servindu-se de o roabă etc., cum arăta Pascal Ory în volumul 1889. L’Expo universelle, publicat în 1989.
Juriul internaţional a recompensat 55% dintre participanţi, acordând 33.889 de premii, dintre care 18.834 pentru francezi. Repetând experienţa din 1878, guvernul Franţei a patronat nu mai puţin de 69 de congrese internaţionale. În fine, organizatorii au cheltuit 41.000.000 FF, încasând 49.500.000, obţinând, aşadar, un profit de 8.000.000 FF (1.600.000 $ sau 320.000 £ la cursul de atunci), căruia i s-a adăugat un activ imobiliar reprezentat de Galerie des Machines (7.500.000 FF) şi, mai ales, de Tour Eiffel (1.500.000 FF), cea mai controversată construcţie a Expoziţiei Universale din 1889.
Amintim în acest context doar protestul pictorilor, sculptorilor şi scriitorilor, din 1887, indignaţi de construcţia „inutilă şi monstruoasă” din centrul capitalei franceze, care, în opinia lor, nu se încadra nicidecum în ambient şi deteriora imaginea de oraş nepereche pe care o avea Parisul acelui sfârşit de veac, nota același Pascal Ory în lucrarea mai sus-menționată.
Comisar general la Paris: Georges Bibesco
Autorităţile de la Bucureşti nu s-au implicat în participarea României la expoziţie. Întâi guvernul Ion Brătianu, iar apoi cel prezidat de Petre P. Carp au declinat invitaţiile oficialilor francezi. Au existat însă două iniţiative particulare, care, în scurt timp, au intrat în conflict pe tema componenţei Comitetului Naţional.
Practic au fost înființate două astfel de comitete. Cel dintâi era prezidat de prinţul Georges Bibesco, fiul fostului domnitor Gheorghe Bibescu. Acesta îşi făcuse studiile liceale la Paris, absolvind apoi Şcoala militară de la St. Cyr. Ca ofiţer activ al armatei imperiale participase la expediţiile din Mexic (1862), Algeria (1867) şi la războiul din 1870-1871.
Cavaler al Legiunii de Onoare şi membru al Academiei Franceze, Georges Bibesco a fost totodată şi un prolific autor de studii istorice şi politice, dintre care amintim: Campagne de 1870. Belfort, Reims, Sedan. Le 7-e Corps de l’Armée du Rhin (1874); Histoire d’une frontière. La Roumanie sur la rive droite du Danube (1883); Règne de Bibesco. Correspondence et documents (1893-1894), ultimele două traduse și în limba română.
Celălalt comitet fusese iniţiat de deputatul Dimitrie Butculescu, un om politic cultivat, cu studii la Paris şi cu preocupări serioase în domeniul economic (a militat pentru înfiinţarea Societăţii Cooperative, care avea ca scop încurajarea meseriilor şi a industriei autohtone).
În septembrie 1888 se perfecta fuziunea celor două organisme în Comitetul Naţional Român: Dimitrie Brătianu, Gheorghe Gr. Cantacuzino şi Mihail Kogălniceanu deveneau preşedinţi de onoare, Georges Bibesco era numit comisar general la Paris, iar Dimitrie Butculescu, comisar general în ţară. Practic, Comitetul de la Paris a preluat responsabilitatea organizării participării românești la Expoziția Centenarului.
Săli alocate în palatul expoziţional, un restaurant şi un bar
Datele din Arhivele Naționale (fond. Butculescu), precum și cele din cartea lui Georges Bibesco (1889. Exposition universelle. La Roumanie. Avant. Pendant. Après, 1890) au conturat detaliile acestei participări.
Standurile românești au fost amplasate pe o suprafață totală de 1.146 mp. Existau și două pavilioane speciale, un restaurant și un spațiu de degustare a vinului, în afara sălilor alocate în palatul expozițional.
Prin aprilie 1889, exponatele româneşti, încărcate în 11 vagoane, având o greutate de 71.840 kg, au ajuns la Paris prin intermediul Companiei Schenker. Potrivit Catalogului din Notice sur la Roumanie. Productions-Industries (1889), la expoziţie au participat 732 de expozanţi; alte surse avansează un număr sensibil mai mic (547).
În orice caz, cei mai mulţi expozanţi au fost înscrişi la Grupele IV – 339 şi VII – 150, unde se expuneau ţesături, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, respectiv cereale sau băuturi. Observăm că profilul economic al României era dominat şi de această dată de domeniul prelucrării primare a produselor agricole.
Un număr însemnat de expozanţi au fost înscrişi la grupele industriale (III – 71, V – 65 şi VI – 37), prezentându-se în acest cadru cu o serie de obiecte de mobilier, decoraţiuni interioare, mostre minerale sau prelucrate, diferite unelte şi procedee mecanice, şi chiar la cele artistice (I – 19 şi II – 46), unde standurile erau ocupate de picturi, sculpturi, planuri de arhitectură, cărţi, fotografii etc.
După încheierea expoziţiei, mai multe obiecte aparţinând Comitetului Naţional Român au fost oferite gazdelor, preşedintelui Republicii, primului-ministru, respectiv unor membri ai cabinetului, comisarului general francez și Bibliotecii Naţionale de la Paris.
De asemenea, ele au fost donate Capelei române din capitala Franţei, Institutului Agronomic, Şcolii de Mine, Conservatorului de Arte şi Meserii, Şcolii Naţionale de Agricultură (Grignon), Manufacturii Naţionale a Tutunului, Muzeului Etnografic Trocadéro, comitetelor japonez, elveţian, portughez etc.
Eterna şi spinoasa problemă a fondurilor
Problema cea mai delicată pe care a avut-o Georges Bibesco a fost aceea a fondurilor. Chiar dacă nu era vorba de o participare oficială, Parlamentul României a votat în decembrie 1888 o lege care acorda Comitetului Naţional 200.000 FF pentru o participare decentă. Probabil că iniţiativele similare din Belgia, Portugalia sau Spania au cântărit ceva în balanţa votului.
Gestul Camerei, remarcat de presa franceză, a fost motivat prin discursul deputatului Ion Lahovary (18 decembrie 1888), ce sublinia datoria morală pe care o avea România faţă de Franţa pentru sprijinul acordat în diferite momente ale devenirii sale politice „europene” (1859, 1866 etc.), votul fiind, în opinia sa, expresia „recunoştinţei şi simpatiei poporului român pentru marea naţiune franceză”.
Fondurilor alocate li s-au adăugat și altele: venituri dintr-o loterie (145.549,52 FF), subscripţii particulare (71.665), donaţii ale expozanţilor (13.095,25), reprezentaţii teatrale, baluri, concerte, chirii (32.068,85).
Comitetul Naţional Român a cheltuit cei mai mulţi bani cu ridicarea şi instalarea standurilor şi pavilioanelor (159.979,20 FF), precum şi cu transportul exponatelor, respectiv salariile personalului (114.918,48 FF). Cheltuieli însemnate s-au făcut și cu publicitatea: suma de 73.578,98 FF a fost necesară pentru întreţinerea lăutarilor şi a fetelor care serveau la restaurant, pentru propaganda prin presă, organizarea banchetelor, imprimarea de albume şi fotografii etc.
Totalul cheltuielilor s-a ridicat la 396.839,36 FF, rămânând un sold de 65.539,26 FF.
„Cea mai occidentală ţară din Balcani”
Aceasta era imaginea României pe care Georges Bibesco se străduia să o propună la Expoziția Centenarului ‒ există chiar o frază explicită în acest sens în Notice sur la Roumanie (1889).
În esenţă avem în faţă aproximativ acelaşi demers ca în 1867, România fiind considerată o ţară de tradiţie latino-bizantină, cu o istorie glorioasă şi cu un potenţial material de excepţie, încă neexploatat. Paginile dedicate de Georges Bibesco agriculturii şi industriei româneşti erau extrem de elogioase şi festiviste, chiar dacă, în mod efectiv, rezultatele nu erau de excepţie. Un exemplu grăitor în acest sens ar fi prezentarea pompoasă a rezoluţiei unui congres internaţional al cerealelor din august 1889, care s-a pronunţat simplu asupra calităţii bune a grâului românesc.
(...)
Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 280 al revistei „Historia” (revista:280), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 mai - 14 iunie, și în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: GETTY IMAGES, BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A FRANŢEI (GALLICA.BNF.FR), WIKIMEDIA COMMONS
