⬆

Paharnicul Caraiman: a fi ambasador la Constantinpol te putea costa viaţa

Autor: Andrei Căpuşan

Coloana vertebrală a aparatului diplomatic medieval a fost reprezentată de soli;ei erau purtătorii mesajului domnesc. Istoria a reţinut numele unor soli celebri, cum ar fi Ion Ţamblac, solul lui Ştefan cel Mare, Luca Cârje, solul lui Ştefăniţă Vodă, banul Mihalcea, solul lui Mihai Viteazul, David şi Teodor Corbea, solii lui Constantin Brâncoveanu, sau Nicolae Milescu spătarul, solul ţarului rus Alexei Mihailovici în îndepărtata Chină. Noi ne propunem să aducem în atenţie figura mai puţin cunoscută a paharnicului Caraiman, solul la Constantinopol al familiei domnitoare a Movileştilor, la sfârşitul veacului al XVI-lea şi la începutul celui următor.

În Evul Mediu, ţările române – considerate, sub raport juridic, din veacul al XVI-lea, state vasale Imperiului Otoman – nu aveau dreptul la o politică externă proprie, ele fiind obligate să susţină şi să promoveze politica externă a puterii suzerane:Imperiul Otoman. Ele nu aveau, deci, dreptul să întreţină relaţii diplomatice decât cu Înalta Poartă, unicele reprezentanţe diplomatice cu caracter permanent fiind cele de la Constantinopol;în fruntea acestora se aflau şefii de misiune, actualii ambasadori, numiţi cu un termen de specialitate otoman:Kapukehaie.

Pe-atunci nu exista imunitate diplomatică

Fiecare domn de ţară românească îşi promova politica externă cu ajutorul unui eficient şi bine pus la punct aparat diplomatic. Elementul de bază al acestuia era cancelaria domnească, formată din dieci sau pisari, specializaţi în diversele limbi ale vremii, de la slavă şi turco-tătară la latină, germană, maghiară şi rusă;cancelaria era condusă de un logofăt – adevăratul ministru de Externe medieval. Cu timpul, locul logofătului ca dregător însărcinat cu „trebile străine” în Divanul Domnesc va fi luat de postelnic şi marele postelnic.

Însă elementul de bază al aparatului diplomatic medieval l-au reprezentat solii. Aceştia erau purtătorii mesajului domnesc, public sau de taină, pe care îl duceau, cu preţul adeseori al vieţii – imunitate diplomatică nu exista în acele vremuri – la liderul politic şi militar destinatar. Solii erau oameni distinşi, cultivaţi, fini, rafinaţi, cunoscând limbile de circulaţie ale timpului, uzanţele de la Curţile străine, bunele maniere, arta conversaţiei şi, în aceeaşi măsură, arta mânuirii săbiei, când erau atacaţi în misiune de elemente ostile. Între aceştia, paharnicul Caraiman, solul la Constantinopol al familiei domnitoare a Movileştilor, are o istorie interesantă şi mai puţin cunoscută, asupra căreia ne vom opri în cele ce urmează.

Activitatea paharnicului Caraiman debutează cu înscăunarea lui Ieremia Movilă

„Ceea ce caracterizează soliile lui Caraiman – arată diplomatul român dr. Ioan D. Condurachi[1], jurist din anii interbelici, care a cercetat diplomaţia Evului Mediu românesc – nu sunt cuvântările strălucite, ce-ar fi rostit în faţa turcilor, pentru cari vorbele frumoase nu aveau nici o valoare, ci mijloacele de convingere întrebuinţate de dânsul, printre care, în primul loc, darurile, şi apoi iscusinţa cu care a ştiut să-şi creieze relaţiuni printre marii demnitari turci şi persoanele cu influenţă din Constantinopole, ceea ce i-a permis să dejoace toate intrigile care se ţeseau contra domnitorilor săi şi să nimicească toate uneltirile ce se puneau la cale pentru detronarea Movileştilor, fie din scaunul Moldovei, fie din cel muntean”.

Activitatea diplomatică de succes prestată de paharnicul Caraiman la Constantinopol în folosul familiei domnitoare a Movileştilor a fost elogios apreciată nu numai de demnitarii otomani, ci şi de ambasadorii unor mari puteri la Constantinopol, care nu o dată scriau în rapoartele lor despre realizările sale. Dar să lăsăm istoria să vorbească...

Activitatea paharnicului Caraiman debutează odată cu înscăunarea lui Ieremia Movilă pe tronul Moldovei, în anul 1595. La 24 august, Ieremia năvăleşte în Moldova, cu sprijinul polonilor, şi îl detronează pe Ştefan Răzvan, domnul Moldovei pentru numai cîteva luni (aprilie-august 1595). Contemporanii săi erau Mihai Viteazul în Ţara Românească şi Sigismund Bathory în Ardeal. Având o politică clară filopolonă şi filootomană, căci aceste două puteri îl înscăunaseră de altfel, era şi firesc ca domnul Moldovei să nu se afle în bune raporturi cu omologii lui din Valahia şi Transilvania, angrenaţi într-o veritabilă campanie antiotomană. Mai mult:Ieremia Movilă nutrea, la adresa lui Mihai Viteazul, gânduri de detronare şi înlocuire a acestuia cu fratele său, Simion Movilă. Ca atare, va întreprinde acţiuni militare clare, dacă nu directe, împotriva domnului muntean, lăsându-le tătarilor cale liberă prin Moldova, pentru năvăli şi prăda în Ţara Românească, şi împiedicîndu-i, alături de poloni, pe cazaci spre a-i veni în ajutor lui Mihai.

Delegaţie impunătoare la Constantinopol, în vara lui 1599. Ţinta: alungarea lui Mihai Viteazul din Ţara Românească

După cum se cunoaşte, imaturul şi nestatornicul principe al Transilvaniei, Sigismund Bathory, a abdicat de două ori, în anii 1597 şi 1599: prima oară în favoarea împăratului habsburg Rudolf al II-lea, în intervalul 1597-august 1598, şi a doua oară la 30 martie 1599, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory. Acesta din urmă avea aceleaşi vederi politice filoturce şi filopolone ca domnul Moldovei;iar cei doi aveau în vedere închinarea Transilvaniei şi Moldovei Înaltei Porţi, alungarea lui Mihai Viteazul de pe tronul Valahiei şi înlocuirea lui cu un domn filopolon şi filoturc, urmând ca şi această ţară românească să intre în sfera politică otomană.

Aşa că în vara anului 1599, la Constantinopol sosea o delegaţie impunătoare, alcătuită atât din trimişii lui Andrei Bathory, cât şi din reprezentantul diplomatic (solul) domnului Moldovei, paharnicul Ion Caraiman. Solul moldovean era deja cunoscut de înalţii demnitari otomani din anturajul marelui vizir Ibrahim Paşa, care îl numeau „Caraiman Aga”. În cursul negocierilor, solul moldovean le-a strecurat demnitarilor otomani propunerea domnului său, privind alungarea lui Mihai din Ţara Românească şi înlocuirea lui cu Simion Movilă, fratele lui Ieremia. „Caraiman Aga” le-a sugerat turcilor ca pretendentul să domnească atât peste Valahia, cât şi peste o parte din Banat, până la Timişoara.

Sultanul Mehmed al III-lea l-a primit pe solul moldovean cu multă curtoazie, l-a ascultat, i-a dăruit – spun documentele vremii (Hurmuzaki, Doc. XII) – o vestă de aur, l-a încărcat chiar cu daruri pentru domnul său, dar nu a întreprins nimic concret în sensul propunerilor paharnicului Caraiman;turcii nu i-au oferit trimisului domnesc nici oşti, nici bani. Această primă misiune eşuând, paharnicul Caraiman va mai rămâne la Constantinopol până în martie 1600, după care va reveni în Moldova.

Prima unire a românilor şi rolul jucat de Ieremia Movilă în prăbuşirea acesteia

La sfârşitul lunii mai 1600 a avut loc expediţia victorioasă a lui Mihai Viteazul în Moldova. Ieremia Movilă a fost alungat şi a fugit în Polonia, iar Mihai a unit sub sceptrul său toate cele trei ţări româneşti, devenind domnul primei uniri a românilor (mai-septembrie 1600). Domnul fugar îl va trimite iarăşi la Constantinopol pe paharnicul Caraiman. A doua misiune a sa va fi însă încununată de succes. Turcii îi vor oferi lui Caraiman nu mai puţin de 400.000 de ţechini, necesari lui Ieremia Movilă să-şi adune o oaste pentru a-şi recupera tronul pierdut. Evenimentele din toamna anului 1600, care au dus la înfrângerea şi detronarea lui Mihai, se cunosc foarte bine:sosit în Transilvania pentru a înăbuşi o revoltă a nobililor, care nu l-au mai recunoscut domn, Mihai va fi înfrânt la Mirăslău, la 18 septembrie, de oştile coalizate ale lui Sigismund Bathory şi ale generalului imperial Giorgio Basta. Pierzând astfel Transilvania, Mihai va reveni în Ţara Românească spre a înfrunta oastea polonă a cancelarului Jan Zamoyski, care îl înscăunase deja în Moldova domn pe Ieremia Movilă şi urmărea întronarea în Ţara Românească a fratelui acestuia, Simion Movilă. În urma înfrângerilor suferite la Bucov, pe Teleajen (20 octombrie) şi la Curtea de Argeş (25 noiembrie), Mihai va pierde şi această a treia ţară românească. După doar patru-cinci luni, prima unire a românilor s-a prăbuşit. Pentru diplomatul lui Ieremia Movilă, paharnicul Caraiman, victoria era totală. În noiembrie, când Mihai suferea a doua înfrângere a sa în Ţara Românească, paharnicul Caraiman sosea de la Constantinopol, aducând cu sine însemnele domneşti pentru Simion Movilă.

Paharnicul salvează tronul lui Simion Movilă

Domnia lui Simion Movilă nu va fi una lungă:în august 1602, Radu Şerban îl va detrona, devenind domn al Ţării Româneşti pentru un deceniu, până în septembrie 1611. Paharnicul Caraiman va porni degrabă spre Constantinopol, într-o nouă misiune, încercând să obţină sprijinul şi bunăvoinţa sultanului şi a marelui vizir Ibrahim Paşa, în vederea readucerii pe tron a lui Simion Movilă. Va eşua în demersurile sale, marele vizir declarându-i de la bun început că hotărârea sultanului în favoarea lui Radu Şerban este nestrămutată şi, ca atare, nu mai era absolut nimic de făcut. Ieremia Movilă îl va rechema în ţară în decembrie 1603.

Revenit în Moldova, Caraiman îşi va relua vechea dregătorie, de mare paharnic, rămânând în ţară până la moartea domnitorului Ieremia Movilă, petrecută în iunie 1606. Locul lui pe tronul Moldovei va fi luat de fratele Simion;va fi ultima sa domnie, la fel de scurtă ca şi aceea din Valahia. Cât a domnit în Moldova (30 iunie 1606-14 septembrie 1607), Simion Movilă a fost nevoit să-l înfrunte pe pretendentul Ştefan Bogdan – fiul fostului domn al Moldovei, Iancu Sasul (1579-1582) – care, cu sprijinul regelui Angliei, Iacob I Stuart, la a cărui Curte a stat mulţi ani, şi a cărui protecţie o dobândise, încerca obţinerea tronului moldovean. Sprijinul ambasadei Marii Britanii la Constantinopol fiind destul de influent şi de puternic, era nevoie de un diplomat extrem de versat şi de cunoscător al jocurilor de culise la Constantinopol, care să poată contracara încercarea lui Ştefan Bogdan. Acest diplomat nu putea fi altul decât paharnicul Caraiman;din nou, paharnicul se va achita ireproşabil de misiune, turcii recunoscându-l pe Simion Movilă domn al Moldovei. În vara anului 1607, Caraiman se întorcea în Moldova, ocupându-şi dregătoria iniţială, cu satisfacţia misiunii îndeplinite.

În slujba lui Constantin, fiul lui Ieremia Movilă

Perioada 1607-1611 a fost caracterizată de rivalitatea şi perindarea la tronul Moldovei a celor două beizadele domneşti:fiul lui Ieremia Movilă, Constantin, susţinut de turci, şi fiul lui Simion Movilă, Mihail, sprijinit de poloni. Paharnicul Caraiman îşi va pune serviciile în slujba celui dintâi. Conform relatării unui raport veneţian din 15 februarie 1608, fiul lui Ieremia Movilă, Constantin, ajungând domn al Moldovei – este vorba despre domnia din intervalul octombrie 1607-început de noiembrie 1607 – „a trimis la Poartă un agent al său numit Caraiman Aga, cu bani, ca să capete graţia Porţii şi confirmarea în domnie” (Hurmuzaki, Documente, IV).

Caraiman a ajuns la Constantinopol, având asupra sa atât tributul, în valoare de 50.000 de ţechini, cât şi alte sume de bani, în surplus, destinate sultanului şi înalţilor dregători otomani. Şi această misiune a sa va avea succes. Utilizând cu măiestrie meşteşugul cuvântului, împărţind cu dărnicie sume de bani în dreapta şi în stânga, solul lui Constantin Movilă a reuşit să contracareze intrigile şi demersurile partizanilor lui Mihail şi să obţină de la sultanul Ahmed I confirmarea domniei lui Constantin pe tronul de la Iaşi. Sultanul a pus însă o condiţie:rămânerea paharnicului Caraiman la Constantinopol, în calitate de kapukehaieal domnului Moldovei, în vederea asigurării plăţii tributului. Iar trimisul domnului s-a conformat;şi nu i-a fost deloc uşor în această calitate, deloc de invidiat. A avut de înfruntat intrigile partizanilor lui Mihail Movilă, care îi urmăreau fiecare mişcare, gata să lovească. În plus, domnul întârzia constant plata tributului, stârnind îngrijorarea sultanului şi a marilor dregători, lucru care se răsfrîngea în mod negativ asupra kapukehaiei sale. În sfârşit, sosind numai o parte din tribut, marele vizir l-a mustrat cât se poate de aspru pe paharnic.

Susţinătorii lui Ştefan Bogdan l-au atacat şi molestat pe paharnic

Constantin Movilă va domni în Moldova vreme de patru ani, din 9 decembrie 1607 până la 10 noiembrie 1611. Între timp, la sfârşitul anului 1608, la Constantinopol, „tabăra” pretendentului Ştefan Bogdan va relua ofensiva diplomatică în vederea înscăunării acestuia, având în continuare susţinerea regelui Angliei şi a ambasadei Marii Britanii în capitala otomană. Dându-şi seama că au de înfruntat un adversar redutabil, în persoana paharnicului Caraiman, susţinătorii pretendentului la domnie au încercat la început să îl roage pe ambasadorul englez să intervină pe lângă sultan şi marele vizir pentru a-i convinge să ordone trimiterea lui Caraiman înapoi în Moldova.

Nu au avut succes, paharnicul bucurându-se de prestigiu şi prestanţă în ochii acestora. Au recurs atunci la alte mijloace, mai puţin ortodoxe:l-au pândit şi aşteptat pe Caraiman, l-au atacat şi l-au molestat. Cum a aflat marele vizir acest lucru, a ordonat arestarea făptaşilor şi pedepsirea lor publică cu biciuirea, apoi închiderea unora dintre ei în vestita închisoare a celor şapte turnuri – Ediculé – şi trimiterea la galere a altora. Vinovaţii au fost, deci, exemplar pedepsiţi, mai puţin vinovatul principal, Ştefan Bogdan, care dăduse ordinul maltratării şi care, adăpostit la reşedinţa ambasadorului Angliei, era intangibil. Totuşi, marele vizir l-a mustrat pe ambasador pentru fapta al cărei autor era protejatul acestuia.

În decembrie 1609, paharnicul Caraiman e ucis

Anul 1609 a fost unul extrem de agitat pentru paharnicul Caraiman; un an care i-a pus la încercare calităţile de diplomat iscusit – dar şi ultimul an al vieţii sale.

Între Constantin Movilă, domnul Moldovei, şi noul principe al Transilvaniei, Gabriel Bathory (martie 1608-octombrie 1613), vor izbucni nişte neînţelegeri cauzate de refuzul domnului moldovean de a îşi căsători fiica cu principele Ardealului. Războiul bătea la uşă, iar Gabriel Bathory şi-a anunţat deschis sprijinul pentru pretendentul Ştefan Bogdan. În plus, Constantin Movilă întârzia plata tributului, făcând misiunea paharnicului Caraiman la Istanbul tot mai grea. Kapukehaia se arăta, din această pricină, tot mai rar pe la Divan. În cele din urmă, datorită calităţilor sale incontestabile, folosindu-se şi de influenţa avută pe lângă sultan şi înalţii dregători, paharnicul Caraiman a reuşit să împiedice acest conflict iminent. A fost ultima sa „faptă de arme” victorioasă pe tărâm diplomatic;o victorie pe care însă Ştefan Bogdan nu i-o va ierta. Acesta a ordonat, nici mai mult, nici mai puţin, uciderea kapukehaiei Moldovei. Astfel, în decembrie 1609, paharnicul Caraiman va fi ucis de susţinătorii lui Ştefan Bogdan. Reacţia sultanului şi a marelui vizir a fost la fel de dură ca şi în cazul molestării paharnicului, concretizându-se în arestarea, întemniţarea, schingiuirea şi trimiterea la galere a făptaşilor. La fel ca şi în cazul anterior, autorul moral, cel care a dat ordinul, Ştefan Bogdan, a rămas intangibil.

„Aşa şi-a încheiat activitatea lui diplomatică – arată acelaşi Ioan D. Condurachi[2]– Marele Paharnic Ion Caraiman, apărând cu credinţă, până la moarte, interesele Domnitorului şi ale ţării sale. El a căzut ca un ostaş pe câmpul de bătaie, în serviciul comandat”. De cealaltă parte, în ciuda tuturor strădaniilor, Ştefan Bogdan nu va ajunge niciodată pe tronul Moldovei...