Nicolae al II-lea şi Alexandra: iubirea interzisă a ultimilor Romanovi
Cu circa 100 de ani în urmă, au avut parte de unul dintre cele mai dramatice sfârşituri pe care le-a cunoscut istoria. Dincolo de destinul lor tulburător, aceşti ultimi ţari ruşi au cunoscut cel mai bine adevărul sintagmei „până când moartea ne va despărţi“.
Toată lumea cunoaşte sfârşitul trist al acestui Romanov, executat în anul 1918 de către bolşevici, din ordinul lui Lenin, împreună cu soţia şi cei cinci copii ai săi. Dar Ţarul Nicolae al II-lea n-a lăsat în urmă doar o Rusie mânjită de sângele lui, ci şi o poveste de dragoste care va dăinui, în secundar, alături de cea a existenţei lui la cârma fostului imperiu.
Până în ultima clipă i-a stat aproape, credincioasă, Împărăteasa Alexandra Fedorovna Romanova, cea care i-a dăruit ţarului cinci copii frumoşi, Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia şi Ţareviciul Alexei. O ţarină care a fost iubirea vieţii lui Nicolae şi de care acesta s-a îndrăgostit încă din adolescenţă. Aleasa viitorului ţar a fost o prinţesă pe jumătate nemţoaică, pe jumătate englezoaică, nepoată a Reginei Victoria, pe numele ei de fată Alix de Hessa-Darmstadt, recunoscută pentru frumuseţea ei. Nici Nicolae nu era mai prejos, adolescentul provenit din casa imperială rusă promiţând să se transforme într-un bărbat foarte chipeş. Nicolae şi Alix s-au cunoscut în 1884, la nunta unchiului viitorului ţar, Sergei Alexandrovici, cu sora mai mare a Alexandrei, Elisabeta de Hesse şi a Rinului. El avea 16 ani, ea 12, şi a fost dragoste la prima vedere.
Dragostea adolescentină s-a intensificat câţiva ani mai târziu, atunci când ruda lui Nicolae a petrecut şase săptămâni la Sankt Petersburg, prinţul rus scriind următoarele în jurnalul lui: „Visul meu este să mă căsătoresc într-o zi cu Alix H. O iubesc de mult timp.“ Familiile celor doi tineri aveau, însă, alte gânduri legate de persoanele cu care ar trebui să se căsătorească aceştia, într-o epocă în care nu se prea ţinea cont de sentimente. Alexandra, nepoata favorită a măreţei Regine Victoria, avea hărăzit un destin special: să fie viitoarea suverană a Angliei şi să se mărite cu fiul cel mare al Prinţului de Wales, moştenitorul coroanei.
Citește continuarea pe okmagazine.ro