Moșnenii din curbura Carpaților: Păltinenii Buzăului
Din vremuri imemoriale moșnenia a avut la noi un rol și o importanță prea puțin studiate și înțelese. Pentru unii istorici moșnenii erau țăranii liberi, pentru alții erau intermediari între boieri și țărani sau, în cel mai bun caz, clasă socială aparte. Istoriografic problema a ajuns în preocupările acestora spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor.
Uneori realități dureroase duceau la demersuri istorico-politice și cazul lui S. Sârbescu – Lopătari de la Buzău este edificator. I se pot alătura istorici ca D. Brezulescu, Ion N. Angelescu, Sebastian Radovici, iar mai târziu C. Giurescu, I. C. Filitti, H. H. Stahl, P. P. Panaitescu etc. Totuși, la o examinare atentă rezultă un număr mic de studii și articole dedicate subiectului, față de atenția acordată altora. Într-un memoriu adresat primului-ministru, patriarhul Miron Cristea, un reprezentant al moșnenilor din Lopătarii Buzăului, ing. I. Ghițun, arăta: „A fost o vreme când toți munții au fost numai ai moșnenilor. Boierii au apărut cu mult mai târziu și moșnenilor li se datorește unitatea etnică a neamului românesc”.
Cetele de moșneni
Ar fi de reținut și un aspect legat de numărul de cete moșnenești. Astfel, dacă până de curând se știa, conform lucrării lui B. Iorgulescu din 1892, de existența numai la Buzău a peste 200 de cete, cercetările mai noi aduc o cifră aproape dublă, iar pentru zona cuprinsă între valea Prahovei și Milcov numărul se apropie de 1.500 de cete moșnenești ceea ce denotă puternica prezență a celor ce au marcat mai bine de două milenii istoria Curburii Carpaților.
Dacă pentru cetele de la Chiojdu de Bâsca atestarea documentară ține de anul 1418 primele atestări documentare a celor de aici se vor face spre 1564-1565 pe vremea lui vodă Petru cel Tânăr hrisovul acestuia fiind menționat cu ocazia unei hotărnicii din secolul al XVIII-lea ca de altfel și cel al lui Matei Basarab de pe la 1650- 1651. În 1930, apropiindu-se centenarul înființării școlii de aici, învățătorul D. Jugănaru începea o amplă operațiune de documentare în vederea realizării monografiei lăcașului pe care îl slujea de ani mulți.
Ulterior acesta afirma, fără a da sursele, că prima biserică a satului “a durat aproape 71 de ani de la 1476 la 1537 și era mică. Ea a fost stricată pe la 1837 când vadul Buzăului s-a mutat spre sat, amenințând și dărâmarea bisericii. Satul s-a ridicat atunci mai sus, spre pădurea de paltini și conifere”.
Profesorul Gh. Ceaușel reușea, prin anii ’60 ai secolului trecut, să vadă colecția de documente a preotului D. Nicolaescu de la Nehoiu care cuprindea și o copie a unui hrisov de la 1637 în care este menționată prezența în fața Divanului a unui Voicilă și a unui Crăciun încrâncenați în stăpânirea unei ocine de la Păltineni. Radu Leon Vodă întărea în ianuarie 1668 lui Stanciu Drăgescu, Popa Mârzea și lui Dragoiu cu cetașii lor “ca să le fie lor moșie în sat la Păltineni pe apa Buzăului, toată partea Neagului Benedic și a frățânesău Călin”.
Aici, la 18 iunie 1780, din poruncă domnească se adunau 24 de boieri care să treacă la hotărnicie ei constatând “că la această moșie Păltineni, sunt două hotare, unul coprinsul satului Păltineni, (…) și ocolu satului Păltineni este de la vale de sat pă apa Buzăului până între râuri în sus”. Întrebat dacă există vreo prigonire unchiașul Crăciun va arăta că aceasta există “numai la hotarul unde și el are o cumpărătoare de 30 galbeni după zapișul ce înfățișă”.
După consultarea moșnenilor biv vel slugerul C. Cocorăscul, logofătul Matei Bucoveanul și logofătul C. Plăvianu vor încheia actul. Se va mai păstra și o copie a unui hrisov de la 1786 dat de Mihai Suțu pentru Popa Gavrilă și Popa Stan cu cetașii lor.
În preambulul hrisovului se amintea de neînțelegerea ce dusese în 1780 la hotărnicie. Ea izbucnise în sânul cetei – “nu se îngăduesc la stăpânire” – între cei menționați anterior și ceata condusă pe atunci de Radu Rădulea și Vasile Șerbănescu. Alexandru Ipsilanti Vodă va desemna 24 de boieri hotarnici în frunte cu egumenul de la mănăstirea Văleni, biv vel paharnicul Anastase Călinescu, postelnicul Hristea și logofătul Matei Brâncoveanu.
Cei 24, după cercetările ce le vor fi efectuat, constatau că în moșia Păltinenilor erau, într-adevăr, două hotare, “unul cuprinsul satului Păltineni și altul pe Buzău în sus până în Cheea”. Mergând la ultimul hotar boierii hotarnici vor constata că “sunt locurile foarte rele cu munți și cu prăpăstii nefiind mijloc de a umbla om pe acolo să o sforească pă trei locuri după obicei dupe cum înșiși moșnenii vedem că au zis”.
Primul popas se va face la Piatra dintre râuri (Bâsca și Buzău) ce avea o cruce în vârf “și de acolea au apucat în sus pă slemne pe lângă lacul Bochi și tot pă slemne pân Capul Șipotului arselor de unde se începe Vâna (...) din Spidișul Cășocei apa Cașocei în sus”. La Vârful Malului Caprii se va înfiera o piatră mare “stătătoare” și se va lua, prin carte de blestem, mărturia a patru oameni bătrâni – Vâlcu Uncheașul, Ion Drăgan, Neagoe Bularcă și Stoica Uncheașul. După delimitare se va ajunge la partea cea mai dificilă aceea de stabilire a drepturilor celor două tabere.
Moșia moșnenilor cumpărată cu galbeni
Moșnenii vor declara că moșia o cumpăraseră înaintașii lor care o socotiseră în galbeni “Popa Stan sin Stanciul Diaconul cu cetașii lor galbeni șaptezeci și patru și toți ceilalți moșneni adică ceata cealălaltă galbeni cincizeci și șapte și făcând socoteala fălcilor s-au aflat două sute cincizeci fălci, afară de fălci douăzeci și trei ce au curat cu toporul care vine la galbeni câte fălci două”.
Cu toate că lui Popa Gavrilă și lui Popa Stan le reveneau 148 de fălci se va hotărî ca împărțirea să se facă “pe din două” astfel că fiecare tabără se alegea cu 125 de fălci “și așa făcându-le împărțire arată că s-au mulțumit și s-au odihnit cu toți”. Totuși doi nemulțumiți, Radu Rădulea și Vasile Șerbănescu, se vor adresa în 22 august 1780 domniei din lăcomie sau mai degrabă din prostie “cum că curăturile ce le-au avut făcute de dânșii luându-să la hotărnicie s-au dat preoților”.
La cinci ani după aceste evenimente intervenea cererea preoților pentru un hrisov care să consfințească hotărncia de unde porunca lui vodă Moruzi de a se da o anafora în problemă. Radu Rădulea și Vasile Șerbănescu vor fi chemați de biv vel medelnicerul Gr. Hrisoscoleu, ispravnicul județului Saac, și în fața reprezentanților “cetei preoților” vor declara că nu a intervenit nicio schimbare sau strămutare “ci în pace stăpânesc întocmai după cum li s-a făcut domneasca hotărnicie la care hotărnicie sunt și ei mulțumiți și odihniți”.
Astfel vor avea parte moșnenii de la Păltineni de hrisovul lui vodă Mihai Constantin Suțu din 1786 în care acesta, ostentativ, va aminti, între martori, “pă prea iubiții Domniei mele fii Ioan Voevod, Grigore Voevod, Alexandru Voevod și pă dumnealor cinstiții și credincioșii boieri cei mari ai divanului”.
Să ai ca martori trei fii de domnitor și domnitori la rândul lor, pe un hrisov emis de un vodă, nu era puțin și cazul este aproape singular, documentul fiind emis cu o lună înainte de pierderea domniei pentru câțiva ani grei, țara fiind marcată de domnia lui Mavrogheni și de ocupația austriacă (3 noiembrie 1789 - 24 iulie 1791).
Un document important era înregistrat la Judecătoria Saac la 28 aprilie 1798 și se referea la un Așezământ făcut de Lupu Cârstinescu din Păltineni, Crăciun Cârstienaș, strănepotul lui Cârstian Pârcălabul și Sandu Buzăscu din Mlăjet, strănepotul lui Radu Buzăscu.
Cei trei doreau ca prin jurământul lor de acum “să știe urmașii noștri care din vechime au fost rudenii și frați dă moșie dă la moși dă la strămoșii noștri cum arată hrisoavele Domnești pre moșie i sânt dă la răposați întru fericire Domnii Petru Vodă, Alexandru Vodă, Mihnea Vodă, Radul Vodă care scrie pă moșie în Bâsca Chiojd, în Bâsca Rosili, i Pătârlagele, care moșie (...) fost hotărnicită i întărită dă răposatul Mihai Vodă Viteazul”.
După ce se amintea că și satul Bucșa din Ialomița le aparținea dat strămoșilor Aldimir și Dumitru “care au perdut capul în război pentru cinstea Domnului i pentru țară i neamul lor”.
Încercări de deposedare
Oprimă încercare de a fi furați se va produce asupra moșnenilor în timpul lui Ipsilante Vodă când “au venit 24 boieri cu cuvânt de a hotărnici hotarul Păltineni partea cuprinsă în hrisovul răposatului Domn Radu Leon vodă, care alegere a urmat cu vicleșug despre un Nicolae Dedulescu al cărui nume nici auzul nostru n-a auzit i care să știe urmașii noștri că iaste fără temeaiu”.
În 15 iunie 1780 se menționa obiectul de interes al boierului – 120 de galbeni de moșie în hotarul de sus al Păltinenilor. Urma o altă încercare, mult mai primejdioasă pe vremea lui vodă Suțu când “au venit dă au cerut de la noi sineturile pă moșie la Pătârlagele sud Saac, dumnealor boierii sărdar Ștefan Cioranu i clucer Ioniță Cârlova, cu cuvânt că au fost luați dă un vornic Scarlat Câmpineanu clironom dă la Cândești i numiții boieri o au oprit i tăinuit hrisovul nostru dă la răposatul domn Mihnea Vodă care scrie pre moșie la Pătârlagele, noi luând seama am dat jalbă la prea Înălțatul nostru domn Mihai Suțu Vodă, i am arătat Mării Sale că acel vornic i cu boierii d-lui urmează vicleșug netrebnic ca să ia moșia noastră i Măria sa așa a zis «Că nici hotărnicia a 24 boieri cu acel Dedulescu nici hotărnicia Câmpineanului să nu să ție în seamă ca unele ce sunt făcute fără dreptate i cu vicleșug» a poruncit Măria Sa dlui vel logofăt dă țară dă sus ca să dea la lumină hrisovul nostru i să nu să atingă nici vornicul Câmpineanu nici paharnicu Dedulescu dă moșiile noastre ce stăpânim cu hrisoave”.
Hristea logofătul din Pătârlagele era cel care redacta documentul și pe care semnau în calitate de martori Stan și Gavril amintiții preoți din Păltineni, Dumitru și Radu preoți din Pătârlagele precum și cei din Sibiciu, Mlăjet și Chiojd.
La judecată pentru moșie și munți
Pentru moșia lor, dar și pentru munții lor se vor vedea dați în judecată Păltinenii la 1805 de către moșnenii din Chiojdu de Bâsca și Starchiojd. La 14 mai se scria, din porunca lui Constantin Al. Ipsilanti Vodă, că “De vreme ce s-au dovedit că stăpânirea moșii Zeletinul și venitul munților din sud Saac li s-au urmat după foaia popei lui Dumitru, hotărâm ca și de acum înainte, iarăși asemenea să le fie stăpânirea. Care această dreptate cunoscând-o atât pitarul Ștefan Macovei vechil din partea moșnenilor Voicilești și Codești, cum și moșnenii Chiojdeni și Starchiojdeni s-au lăsat de bună voia lor, a mai cerca prigonirile, cele ce de atâția ani mai nainte era între dânșii și s-au mulțumit și ei și s-au împăciuit a să urma stăpânirea tot după acea foaie”.
Până a se ajunge aici se verificaseră amintita Foaia popii Dumitru, adeverită la 12 iunie 1784 de boerii veliți Manolache Brâncoveanu și Gr. Băleanu, dar și Cartea de alegere, din 12 iunie 1802, a biv vel serdarul Mihai Greceanu și a biv vel medelnicerul C. Predescu1.
În finalul documentului se releva un aspect datorat, în principal, biv vel serdarului Isac Ralet trimisul domnitorului pentru a face cercetări referitoare la moșiile Zeletin, Lerești și din munți ale moșnenilor amintiți “iar hotărârea ce făcusem cu Divan în trecutul an 1804 iunie 7 dată la anaforaua veliților boieri în pricina dintre pitarul Ștefan Macovei cu moșnenii Tihulești, rămâne căzută fără nici o putere, dovedindu-să acuși netrebnică judecată ce au fost pornit cu pitarul Ștefan Macovei el fiind numai vechil din partea moșnenilor, iar Stanciul Drăgoi Tihul cu cetașii lor au tăinuit seneturile celor adevărați moșneni”2.
Unul dintre cele mai complexe procese îi va avea ca protagoniști pe moșnenii Păltineni și pe o serie de reprezentanți ai Casei Ghica. Cu moșnenii zonei de munte a județului avuseseră Ghiculeștii mai vechi neînțelegeri. Multe rezultaseră din pretenția Ghiculeștilor de a fi posesorii unui privilegiu domnesc pentru cășării și drept de protimisis pentru pășunat.
De aici și până la invocarea unui drept de proprietate nu mai era mult de unde și reacțiile moșnenilor ei obținând la 1802, 1813 și 1815 dovezi scrise că erau vechi proprietari. În 1802 avusese loc procesul banului Ghica Dumitrache cu Chiojdenii, la 1813 și 1815 cele ale logofătului Grigore Ghica, fiul banului cu Păltinenii, Nehoienii și Nehoieșenii.
Se poate reține aspectul, important, că la niciuna din înfățișările subliniatelor procese reprezentanții Casei Ghica nu prezentaseră hotărnicia de la 15 iunie 1699 făcută de patru boieri pentru proprietăți boierești în munți.
Un lung șir de procese
Crăciun Cârstinescu în 24 aprilie 1816, ajuns la vreme de bătrânețe așa cum însuși recunoștea, înțelegea să-și facă diata sau adiata cum mai spuneau cei bătrâni. Încă din 25 mai 1813 el conturase părțile ce urmau să le aibă moștenitorii săi. Actul se datora și decesului fiului său Vasile, petrecut la 1815, dar și în cadrul cutumelor vechi de a se lăsa lucrurile limpezite când se apropia Marea Trecere.
Pitarul Ion Păltineanu deschidea la Buzău, în 1839, în lunga sa serie de procese cu moșnenii, un alt proces pentru hotărnicia moșiei. Pentru călcarea din muntele Cășăuca cu Poiana din Cale, suferită din partea moșnenilor, se ajungea și la un proces mai dur cu beizadeaua C. Gr. Ghica.
Dezbaterile debutaseră la 29 iulie 1840 la Judecătoria Saac. Aici vor fi prezenți în 31 mai și 18 iulie 1841 Costache Ionescu, vechilul vel banului Ghica și Costache Păltineanu vechilul moșnenilor Păltineni. Costache Ionescu va prezenta în instanță, din partea clientului său, hotărnicia a patru boieri din 15 noiembrie 1699 prin care se alegea Muntele Cășăuca.
Moșnenii vor veni cu hotărnicia de la 1780. În urma discuțiilor va reieși și o altă hotărnicie din 1786 făcută de trei boieri la cererea banului Dimitrie Ghica pentru călcarea Muntelui Penteleu de către moșnenii Grămești. Procesul va ajunge să fie din nou în dezbateri în vara lui 1851 după mica bulversare datorată desființării județului Saac. Acum, în instanța buzoiană, erau prezenți Manolache Păltineanu, Lupu Dobre, D. Tănăsescu, Neagu Lupu, Toader Jugănaru și alți șapte moșneni.
Ei vor pierde în urma hotărârii nr. 40 din 17 septembrie 1851. Apelul ce a urmat se datora și altor moșneni, dar și serdarului C. Păltineanu și pitarului Enache Persescu. Serdarul va arăta că toate actele prezentate de vel banul Ghica puteau fi valabile “dar nu pot avea putere asupra părții de moșie a moșnenilor fiind cuprinzătoare numai pentru ceea ce se atinge de prigonirea urmată cu ceilalți moșneni anume Brăești, iar dânșii pentru moșia lor au hotărnicie și hrisovul din leatul 1786 prin care se arată toate semnile”.
Avocatul moșnenilor va ataca și documentele prezentate de partea opusă subliniind că actul din 1699 nu era o ocolnică ci un simplu act de împărțeală între doi frați, cel din 1785 nu era carte de hotărnicie ci numai o cercetare a ispravnicilor într-o prigonire a banului Ghica cu moșnenii Grămești pentru muntele Penteleu și nicidecum pentru Cășoca.
Completul format din I. Slătineanu, C. Bălăceanu și G. Manu va ajunge la concluzia că se impunea o nouă cercetare la fața locului, dar și o carte de blestem a mitropolitului. Totuși G. Manu va avea o părere separată: “Dacă prin cercetarea la fața locului prin Carte de blestem se va dovedi că și-au avut Păltinenii stăpânirea după acel hrisov prin semnele cuprinse într-însul chiar de zece ani au stăpânire cu bună credință urmează neclintiți în acea stăpânire”.
Logofătul Iordache Tănăsescu mai cumpăra de la Crăciun Dedulescu, fiul lui Constantin de la Valea Lupului, tot o jumătate de stânjen în hotarul Păltinenilor cu 50 de lei, dar în 28 aprilie 1842. Scriitorul documentului a fost preotul Grigore Duhovnicu din Valea Lupului și în septembrie 1853 inginerul Iorgu Scipion scria și el pe același document: „Se încuviințează a lua acestă moșie la satul Bădârlegiu, unde s-a ales partea Deduleștilor”.
Politica de achiziții a logofătului va continua în 8 ianuarie 1843 când cumpăra de la Voicu, fiul lui Dumitru Neguțoiu, „cu știrea fraților”, doi stânjeni în hotarul Păltinenilor din apa Cătiașului. Surprinzător, dar logofătul Tănăsescu nu va avea necazuri cu noii săi vecini ci cu fratele său de sânge Dumitrache Tănăsescu care îi va închide și îi va tunde caii săi din Valea Lupului în luna mai 1845.
În 1843 se desfășura la București apelul procesului moșnenilor Păltineni, Nehoieni și Nehoieșeni cu fiii și moștenitorii pitarului Ion Păltineanu. Cauza o reprezenta “poprirea ce au arătat ei că le-au făcut pârâții din fânețele după părțile lor ce au în hotarul Păltinenilor cel de sus de galben ce să zice pe Buzău, pe care l-au în devălmășie cu dânșii”.
Reprezentanții moșnenilor au fost Nicolae Posea, Dumitrache Tănăsescu și Lupu sin Diaconu Dobre, iar din partea Păltinenilor au fost prezenți Matache, Ion și Moise Păltineanu. Problema dezbătută mai întâi a fost aceea de a se dovedi “din care moș anume se trage coborârea neamului pârâților Păltineni adică din Drăgan cu frații lui sau din Mușat cu frații lui și câtă parte li se cuvine din două părți alese prin hotărnicia a șase boieri”.
Hotărnicia de la 1780 era importantă deoarece “pârâții voesc a lua de două ori stânjenii cuveniți“, venind și cu o copie a unui hrisov din 30 ianuarie 1668 de pe vremea lui Radu Vodă. La secția I-a a Divanului judecătoresc lucrurile se vor analiza îndelung.
Revenind la menționatul Act de aducere la îndeplinire, din 1853, C. A. Delasiriu îl va tipări pe speze proprii, ca de altfel multe alte documente ce îl priveau în demersurile sale. Hotărârea Divanului civil, secția I-a, nr. 132 de la 1843, a rămas neîntărită deoarece moșnenii nu au făcut apel.
În încheierea documentului de la 1853 ing. I. Scipion arăta că la baza alegerii moșiei au stat hrisovul de la Mircea Turcitul din 7088, hotărnicia boierilor din 18 iunie 1780 și menționata hotărâre nr. 132 a Divanului civil. Moșnenii de aici, cei Nehoieni, din Nehoiașu și Bădârligiu începeau la 1858 un proces cu frații Păltineni pentru hotarul Păltinenilor proces ce se anunța a fi îndelungat prin numărul mare de implicați și prin interesele aflate în joc.
Logofătul Dobre de la Păltineni era cel care închiria în 15 mai 1862, pentru 20 de ani, vadul cârciumă de pe moșia moșnenilor din hotarul Cătiașul de Jos și Spidișul Nehoiului pentru suma de 30 de galbeni. Logofătul se înscria între oamenii de inițiativă ai zonei încercând să-și asigure astfel o poziție. Este perioada în care avem parte și de un angajament al unui lăutar dintr-un asemenea stabiliment.
Astfel, la hanul lui Dinică Săseanu de la Calvini se angaja, pe timp de un an, un muzicant pentru suma de 450 de lei plus o sută de ocale de mălai (127,1 kg.)3. Dacă se are în vedere că în epocă o livadă cu 60 de pruni se vindea la Valea Muscelului cu 205 lei și că pentru executarea ușilor, podurilor și pălimarul casei preotului Ioniță de la Chiojd se ajungea, după tocmeală, la suma de 96 de lei avem imaginea sumei achitate lăutarului de la Calvini.
Moșnenii Păltineni pierd procesul cu banul Ghica
Marele ban Constantin Gr. Ghica începuse la Buzău, în 17 septembrie 1851, procesul în revendicare față de moșnenii Păltineni pentru munții Buzăului între care, la loc de cinste, se afla și Penteleul. Prin cartea de judecată nr. 40/1851 beizadeaua câștiga procesul. Instanța de la Buzău hotăra “ca luminăția sa beizadeaua și mare ban Constandin Gr. Ghica, să stăpânească acei munți ai luminăției sale Penteleu și celelalte numiri prin fireștile semne coprinse în ocolnica cu leat 7207 și în cea din urmă hotărnicie cu anul 1785 întărită în anul 1786”.
De aici demersul unor moșneni către Secția a II-a a Curții Apelative din București. Deoarece la proces nu au fost prezenți toți moșnenii, beizadeaua se va vedea nevoit, pentru a fi pe deplin încredințat că a intrat în posesia munților, să facă o cerere către Domnie pentru ca hotărârea dată la Buzău să fie opozabilă la 200 de moșneni Păltineni.
Rezulta, astfel, decizia nr. 11 /1852, dar care nu a avut efecte. Chestiunea va căpăta alte conotații odată cu 24 ianuarie 1886 când D. D. Maican cumpăra de la strâmtorata soție a gen. Al. Solomon, Sofia, drepturile acesteia din munți. Maican la 10 septembrie va trece la executarea deciziei de la 1852, dar asupra muntelui Tehărău4.
Gentilom valah
Întrucât o hotărâre neexecutată timp de 30 de ani își pierdea puterea după Legiuirea Caragea (partea șasea, cap. I, art.10) cât și după Codul civil (art. 1891) moșnenii vor avea parte din nou de procese.5 Cum de ajunsese Sofia Solomon să-i cedeze lui Maican drepturile sale din munții Buzăului este o întrebare căreia trebuie să i se dea un răspuns.
Ea era fiica beizadelei și, pe la 1879, se hotărâse să-și vândă drepturile ce rezultaseră pentru tatăl ei, la 23 decembrie 1866, când acesta se înțelesese cu o parte din moșneni rezultând Actul de așezământ. Cu numai o zi înainte de votarea modificării art. 7 din Constituție, 13 octombrie 1879, ea își vindea pretențiile către Simion Philippart personal, dar și ca reprezentant al Băncii Europene de la Bruxelles6.
Întrucât prețul nu a fost integral achitat Sofia Solomon și-a rezervat privilegiul vânzătorului. Ea va recurge la o punere în posesie clandestină la primăria din Goidești în fața portărelului Orleanu și a primarului de aici. Urma amintita tranzacție cu Maican de la 1886 în care se stipula că proprietatea era vândută “fără a garanta nici întinderea, nici hotarele proprietății” exact cum și-ar fi dorit orice nou intrus în zona moșnenească.
Acum se executa hotărnicia moșiei Penteleu proprietate a col. D. Maican, de 25.581 ha., care la vest se învecina cu moșnenii Păltineni începând de la Gura văii Pruncea spre Cașoca. Cu moșnenii din Bâsceni moșia se învecina la sud de Curmăturile Steregoiului spre apa Pruncei. 7 Reprezentanții Păltinenilor au fost pe atunci Dobre Posea, Nica Gr. Posea și N. Briciu de la Nehoiașu care vor prezenta cpt. Savopol o copie a hotărniciei de la 18 iunie 1780.
Curtea de Apel, secția a II-a, abia în 7 septembrie 1877 dezbătea apelul moșnenilor Păltineni împotriva cărții de judecată dată de Judecătoria Buzău în 17 septembrie 1851. Pe parcursul înfruntărilor de după 1851 se aduseseră în instanță actele vechi, probatorii.
Astfel, vechilul banului Ghica adusese ocolnica munților Penteleu Cășăuca din 15 noiembrie 1699, cartea de alegere din 28 iunie 1785 întărită la 20 februarie 1786 de vodă Șuțu, hotărârea lui vodă Caragea din 19 mai 1815 prin care se respingeau cererile moșnenilor și se recunoștea dreptul vel banului de a avea cășării în Tehărău.
Prin Gr. Păltineanu moșnenii vor arăta că documentul din 1699 nu are titlul ocolnică fiind de fapt o împărțire între doi frați, iar actul din 1785 nu este hotărnicie ci o cercetare isprăvnicească efectuată de către doi boiernași “într-o prigonire ce au avut banul Ghica cu moșnenii Grămești pentru muntele Penteleu, iar nicicum pentru muntele Cășăucii pentru care urmează acum prigonirea”.
În privința hotărnicei lui Caragea din 1815 în opinia reprezentanților moșnenilor aceasta făcea referire la cășării din munți și nicidecum asupra stăpânirii acestora, astfel că vechea manevră boierească dădea și aici “roade”.
Drepturi probate cu documente vechi
Opuneau moșnenii și documentele lor începând cu hotărnicia din 1780 cu punere de pietre de hotar. N. Algiu din partea Tribunalului Buzău se deplasa în 9- 10 septembrie 1886 la Nehoiașu pentru a pune în aplicare hotărârea instanței de la 1851 și a celei pronunțate de Curtea de Apel în 1852. De față erau col. D. D. Maican, Ch. Philippart și moșnenii din comunele Nehoiașu și Păltineni.
Punerea în posesie a lui D. D. Maican8 urma a se face de către portărel. Atât moșnenii cât și Ch. Philippart vor refuza să semneze procesul verbal rezervându-și dreptul de a contesta executarea. În 1892 Șt. Borănescu cerea să i se execute hotărnicia părții sale din moșia Cătiașu de la Păltineni între vecini aflându-se moșnenii Curmăteni, Păltineni, Nehoieni din Păltineni și Nehoieșeni din Nehoiașu.
Moșnenii Curmătureni nu s-au prezentat deși, conform uzanțelor, au fost citați. Șt. Borănescu va arăta hotarele dintre el și moșia Curmătura ce porneau “din izvorul Cătiașul și care se numește Piatra unde se leșie apele, sau Ochiul Șipotului”.
Văzând ridicarea semnelor de hotar moșnenii Păltineni vor veni la fața locului în frunte cu Matincă Lupu și le vor dărâma. Relativ la Spidișul și Arsele (Între Râuri) este de semnalat poziția lui Ioniță Păltineanu care zălogise, pentru un împrumut din 22 noiembrie 1865, de la Maria Hronidi, moșiile sale din ținutul Buzăului, Arsele și Spidișu.
El va manevra ieșirea sa din indiviziunea cu alți moșneni pentru a-și transforma proprietățile în divize. Maria Hronidi, creditoarea ipotecară a lui I. Păltineanu, va scoate la vânzare moșiile ipotecate și prin ordonanța de adjudecare nr. 287/1875 a tribunalului Ilfov moșia va trece la Ecaterina Mavrocordoat, născută Ghica.
Jupâniță din Muntenia
Adjudecarea s-a făcut împotriva moșnenilor care erau în indiviziune cu Păltineanu cât și a moșnenilor care aveau proprietăți divize în cuprinsul moșiilor în cauză. Din procesul verbal rezulta clar că numitul Cagliari, procuratorul Ec. Mavrocordat, renunțase la punerea în posesie de la fața locului deoarece mai erau procese cu moșnenii codevălmași.
Cu toate acestea Philippart va cumpăra de la Ec. Mavrocordat munții Spidișul și Arsele tranzacție ce se va efectua tot la 12 octombrie 1879. Foarte adevărat este și faptul că vânzătoarea răspundea de evicțiune față de moșnenii coproprietari. Și pentru ca lucrurile să se complice și mai mult Philippart9 se va împrumuta la Gustav Paumay punând gaj munții.
Creanța acestuia va ajunge la Banca Ieschek & Comp. (viitoarea Bancă de Credit Român)10 care va pune munții în vânzare adjudecarea făcându-se, la 1907, de către D. D. Maican. Același Maican va cumpăra de la moșneanul Ștefan Borănescu partea acestuia din moșia Bâsca – Gura Teghii transformând indiviziunea în proprietate exclusivă.
Tot aici Vasile Bossy, prin soția sa, mai avea drepturi moșnenești dar care vor fi ignorate de Maican. În demersurile sale av. C. A. Delasiriu va aduce și consultația scrisă a lui Alexandru Constantinescu, autorul legii silvice, consultație publicată în nr. 7 din 1921 al revistei Sentința relativă, e drept, la procesul moșnenilor Albinari.
Acesta subliniase, între altele, că “Nefiind făcută nici o împărțire, prin justiție sau prin acte voluntare, care să facă să înceteze starea de drept care era codevălmașe, iar stăpânirea de fapt nefiind de natură a duce la proprietatea exclusivă pentru cel ce o dobândea, chiar prin titlu, și nici chiar prin titlu neputând dobândi altă natură de drept, decât aceea pe care o avea autorul, el nu putea prescrie (…) o asemenea posesiune, în continuă turburare, nu putea să aibă caracterul unei posesiuni <>, care să poată duce la prescripție” situație ce era valabilă și pentru procesul de la Buzău.
Maicanii opuneau lui Delasiriu trei elemente și anume Hotărnicia Savopol de la 1887, Contractul de exploatare cu S.A. Goetz din 1905 și procesele verbale de punere în posesie care au mai fost amintite ut supra11.
În final se poate aminti că imobilul moșnenesc Actul satului Bădârligiu era luat în evidențele Judecătoriei Pătârlagele la 1910 când se întocmea tabelul cu moșnenii de aici. În document figurau membri ai neamurilor Pândaru, Jugănaru, Cârlan, Posea, Zaharia, Diaconu și alți moșneni din Păltineni, Nehoiașu și Mlăjet.
Se vor chinui funcționarii primăriei să-i aducă cu documentele lor în fața comisiei de stabilire a drepturilor și cazul era departe de a fi singular în județele Curburii. Lucrări de delimitare efectuase ing. I. Scipion la 1861, dar la 25 februarie 1912 autoritățile constatau că încă din anul 1855 moșnenii stăpâneau fiecare în parte astfel că urma să se facă numai decontul pentru o zi a judecătorului Bosneanu și pentru Oscar Pârvulescu, administratorul plasei Buzău.
Pagina de istorie moșnenească de pe valea Buzăului se poate integra, cu ușurință, într-o viitoare istorie a moșnenilor Curburii, moșneni care și-au croit și încearcă și în prezent să-și croiască drum spre o viitorime care să le recunoască drepturile ancestrale în munții lor.
Foto sus: Tipuri umane din Țara Românească (secolele XVIII-XIX): păcurar valah, femei din Muntenia și țăran
NOTE
1. Cei doi aminteau și de Așezământul din 22 martie 1798 făcut de paharnicul Racoviță, serdarul Al. Filipescu și de vtori portarul Ioan Manu. Documentul va fi trecut în Condica județului Saac de către George Condicaru, autentificat la 1831 de ing. D. Palladi și copiat la 23 aprilie 1848 de către ing. C. Gold cu ocazia procesului dintre moșnenii Colțeni și cei Sibiceni.
2. Semnau de luare la cunoștință în 8 martie 1805 nu mai puțin de 33 de moșneni în frunte cu Popa Drăgan, Diaconu Bărdea, Dumitru Diaconu Motroș, D. Mălicică, Stanciu Drăgoi Tihu, Voicilă Codescu, Neagu Bularca, D. Șugă și terminând cu Stoica Râmbeu, Șerban Pătârlăgeanu, Tănase Tătar și Ilie Comișel.
3. Arhivele Naționale Buzău, colecția Documente, V/435.
4. Tot pentru muntele Tehărău, dar și pentru Jariștea la 1877 lt.col. Stanislas Capetinschi acționa în instanță obștile moșnenilor din Nehoiaș și Păltineni pentru executarea contractului ce îl aveau. Procesul va avea o prelungire spre 1885 tot la Buzău.
5. Și pentru ca necazurile să nu se rezume numai la procesele amintite vor avea parte cei de aici și de distrugerea vetrei de sat în urma unui torent la 1871, astfel că se va junge la “adăposturi temporare pe dealurile de la vest de sat” ; cf. I. Petrescu-Burloi, Cercetări geografice asupra evoluției așezărilor din Subcarpații Buzăului, în vol. Geografia județului Buzău și a împrejurimilor, București, 1971, p. 164.
6. Banca Europeană în 23 februarie 1897, prin procuratorul ei Charles Philippart, va intenta acțiune posesorie împotriva moșnenilor pentru tulburare de posesie între apele Giurca și Cășăuca deoarece aceștia, reprezentați de către Toma Crăciun Lupu și de căpitanul C. Păltineanu, se opuneau punerii în posesie. Judecătoria de la Pătârlagele va respinge acțiunea, prin cartea de judecată nr. 220/1898, ca nesusținută.
7. Căpitan Savopol, Cartea de hotărnicie a moșiei Penteleul cu trupurile sale : Munții Zănoaga, Piciorul Caprei, Cernatul, Podul Calului și Poiana din cale din districtul Buzău, Pitești, 1887, p. 2.
8. Rușinoasă figură a armatei române. Va fi implicat la 1888 în marele scandal al furniturilor militare împreună cu fratele său generalul Maican. Scandalul a fost prea mare pentru a fi înăbușit astfel că va fi trimis în fața Consiliului de Război de pe lângă Corpul III Armată. În urma condamnării se emitea decretul nr. 177/04.06.1888 de condamnare a sa la un an și trei luni de închisoare ajungându-se și la demisia guvernului deoarece era omul de casă al lui Ion C. Brătianu.
9. Acesta va acționa în instanța de la Buzău din nou pe moșnenii Păltineni, la 1897, dar de data aceasta pentru tulburare de posesie în Spidișul.
10. Fiind creditoarea lui Ch. Philippart banca va cere, la 1903, punerea de sechestru judiciar pe terenul dintre apele Giurca și Cășăuca. Cererea va fi respinsă ca nesusținută de unde apelul înaintat de bancă și, mai târziu, abandonarea cauzei.
11. În 1921 procesul va ajunge la Curtea de Casație. Spre 1930 Constantin Alan Delasiriu (fiul lui Constantin Toma Crăciun) va depune prin avocații săi, Hugo Friedman și Corneliu Gregorian, concluziile sale. Din acest document rezultau drepturile Cârstieneștilor și Buzeștilor (ascendenții săi) prin Așezământul din 28 aprilie 1798 și cartea de alegere a serdarului Mihail Greceanu și a medelnicerului Constantin Predescu din 1802 întărită de domn la 14 mai 1805. Făcându- se un istoric al procesului erau menționate acțiunile în revendicare de la 1911 ale lui Philippart, ale Băncii Europene de la Bruxelles și ale maiorului Rătescu. Urmau cele ale moșnenilor Nehoieșeni și ale maiorului de la 1912 precum și acțiunea de revendicare de la 25 aprilie 1915 a lui C. A. Delasiriu. Ținând cont că suprafața aflată în litigiu, pentru Arsele și Spidișul era de 3.799 de pogoane, se poate înțelege încrâncenarea părților.